Accident extrem de grav. Un copil a murit, alte persoane rănite.
Accident grav, luni seară, în Bihor. Un autoturism și o căruță s-au lovit în Hidișelu de Sus, șase persoane fiind în total rănite. Un copil mic a decedat.
Conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, evenimentul s-a produs în jurul orei 20.20.
”Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Hidișelu de Sus, la ieșirea înspre localitatea Tășad, eveniment în care au fost implicate un autoturism în care se aflau două persoane adulte și o căruță în care se aflau trei adulți și un copil.
Echipajele medicale și cele de pompieri militari paramedici au procedat la evaluarea victimelor și acordarea îngrijirilor necesare celor șase persoane, în cazul copilului, aflat în stop cardio-respirator, efectuându-se manevre de resuscitare”, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, locotenent colonel Camelia Roșca.
Poliția Bihor precizează că evenimentul s-a produs pe DN 76, „în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări”.
Minorul care este resuscitat în prezent de echipajele medicale de la fața locului „era pasager în căruță”.
„De asemenea, alte trei persoane, care se aflau în atelaj și două persoane din autoturism sunt investigate medical la fața locului”, a precizat comisar șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
(Sursa: Bihoreanul)