Aș fi vrut să scriu despre polemica – dar ce zic eu? – scandalul – în legătură cu posibilitatea ca judecătorii să poată trece peste deciziile Curții Constituționale a României și, desigur, drept consecință peste Constituția României.
În speța aceasta însă, nici chiar specialiștii în Drept Constituțional nu au păreri convergente, semn că lucrurile sunt complicate și că, în spatele lor, se află, ca mai mereu, interese politice curente sau de perspectivă.
Atrage atenția în această dezbatere părerea Avocatului Poporului, Renate Weber. O să cităm, deși persoana este adesea contestată. Deci, cităm din Renate Weber: „legile justiției trădează <>”.
Semnalul este puternic. Va fi luat în seamă?
Subiectul foarte popular, cald și care doare România profundă, pe fondul inflației crescânde și al sărăcirii populației este și cel al pensiilor. Ne oprim la el. Este incalificabil modul în care au procedat președintele, guvernul, politicienii: de luni de zile, toți îi amăgesc pe pensionari că… de la anul se vor mări pensiile. Nu oricum însă: dacă vor fi bani la buget și încă nu se știe cu câte procente. Partidele de la guvernare s-au întrecut în această competiție murdară pe seama stării populației să-și aroge merite.
Premierul Ciucă a venit și el – împuternicit parcă de Bruxelles, să confirme că pensiile se vor mări!!! Ministrul Budăi vine – se pare, corect – cu o soluție a Băncii Mondiale. Mai mereu, în Parlament este ceață și toți se așteaptă s-o înlăture…U.E.! De data aceasta, B.M. propune soluția care să fie în concordanță și cu jalonul din P.N.R.R. privind pensiile: să fie respectat principiul contributivității, să fie funcțional principiul vechimii și – foarte important – pensia să nu depășească venitul din timpul serviciului. Procentul va fi în jur de 10% (anunțat – 9,4%). Rămân, ca întodeauna, ca și protejate pensiile magistraților…
Aici, discuția este mereu stufoasă, invocându-se statutul special al acestora. Până la 1 ianuarie 2023 mai este, așa că este timp destul să se înroșească microfoanele cu promisiuni, contestații, reproșuri sau laude… Mai este o barieră de trecut: rotația la funcția de premier. Deja se simte o schimbare a frontului atmosferic/politic!