Proiectul referitor la pârtia de schi de la Molivişu are, mai nou, probleme de natură juridică. Din 13 procese aflate pe rolul instanţelor, ADI Moliviş a pierdut deja două. Litigiul cu SC H.R. Creative Energy SRL a ajuns la final, Judecătoria Curtea de Argeş dând câştig de cauză acestei societăţi comerciale.
La 16 iunie, instanţa a dat soluţia: debitoarea, adică Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI Moliviş, a fost somată ca în termen de 30 zile să achite creditoarei (Creative Energy) suma de 44.374,4 lei, reprezentând servicii prestate, plus penalităţi de întârziere. Iar la 13 octombrie, instanţa a admis şi cererea formulată de un executor judecătoresc pentru Creative Energy.
În soluţia pe scurt scrie negru pe alb: „Încuviinţează executarea silită, prin toate formele de executare, a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 764 din 15.06.2016 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 634/216/2016. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac”.
Pârtia o ia la vale
În ziarul „Argeşul” s-a tot scris despre acest proiect cu finanţare europeană care acum e ca şi îngropat. Măcinat de scandaluri, de plecări şi reveniri ale părţilor implicate în această investiţie şi de înfiinţare a câtorva „comiţii” care să verifice de ce nu a mers treaba, pârtia de schi s-a dus pe râpă…
Până acum, probleme erau doar sus la pârtie; în lipsa lucrărilor şi a utilajelor, ploile de la începutul verii, dublate de lipsa activităţii, au dus la deteriorarea ultimei porţiuni de drum, de acces la baza pârtiei. Acest tronson a fost pur şi simplu rupt de apele venite de pe versant. Mari probleme au apărut şi pe panta pe care trebuie amenajată pârtia propriu-zisă. Lipsa pădurii a dus la formarea unor adevărate „tranşee” de-a lungul acesteia, apa lăsând acolo urme adânci. Cum nu s-a intervenit imediat, nu ar fi de mirare ca întregi porţiuni de versant să alunece la vale, cu pârtie cu tot.
Apoi au început să apară probleme şi la componentele propriu-zise ale telegondolei. O mare parte din instalaţia adusă pe bani frumoşi din Austria este depozitată într-o curte din satul Căpăţâneni, în condiţii inadecvate. Iar rugina a pus stăpânire pe o parte dintre utilaje, în special pe mecanismele fine, de precizie, ale telegondolei. Mai mult, aproape întreaga instalaţie a fost năpădită de vegetaţie, iar folia provizorie cu care erau acoperite componentele este deteriorată. După încă o iarnă, la primăvară totul va fi sub bălării. Şi uite aşa, natura va… acoperi acest proiect „măreţ”.
Dan Manu, şeful Consiliului Judeţean, declara la instalarea în funcţie că va continua lucrările la pârtia de schi de la Moliviş, dar pe etape. Din cauza nefinalizării proiectului până la 31 decembrie 2015, Consiliul Judeţean va trebui să returneze banii cheltuiţi de la UE, adică vreo 400.000 euro. Motiv pentru care se căutau responsabilii pentru eşecul proiectului, preşedintele Manu solicitând şi un audit financiar care să ateste valoarea exactă a prejudiciului. Până acum nu avem nimic concret decât hotărârea instanţei de executare silită. Iarna va aşterne un strat de zăpadă peste acest proiect, fără a se schia însă la Moliviş. De ce? Fiindcă pârtia a alunecat deja…
Flavius PETRESCU