După 1990, printre alte schimbări de mentalitate, s-a înregistrat și noua atitudine față de creșterea și îngrijirea animalelor de companie. A crescut numărul posesorilor de câini (în special), de cabinete și farmacii veterinare, de rețele care comercializează diverse articole pentru îngrijirea și hrana animalelor, s-au înființat adăposturi. Îmi aduc aminte, cu tristețe, de pierderea unui superb Rotweiller, un câine extrem de sociabil, inteligent și protector. În Lunca Argeșului s-a amenajat chiar un sector, unde posesorii de câini pot sta comod, lângă „compagnonii” lor, lăsați liberi. Am început cu toate acestea, ca să înțelegeți mai bine evenimentul la care o să mă refer și ca să nu fiu taxat, pe nedrept, ca adversar al iubitorilor de câini. Așa se întâmplă uneori!
Evenimentul la care o să mă refer era cât p-aci să-i fiu eu victimă, în locul unui fost consilier local. Așadar, eram în Lunca Argeșului, parc devenit un frumos și util cadou pentru piteștenii amatori de plimbare și pentru cei care, cu bicicleta, în marș sau în alegare, la aparatele montate aici, fac mișcare, sport. Dis-de-dimineață, sau seara, când se mai astâmpără vipia acestor săptămâni, un număr însemnat de iubitori de mișcare vin „la alergare”. Este un fapt, la noi, dobândit nu demult.
În anul 2000, când, în parcul central din Göteborg (unde eram, cu o echipă de fotbal la „Cupa Gothia”) vedeam familii întregi alergând sau făcând gimnastică, mă întrebam când o să vedem asta și la noi. Uite că vedem!
Revenim în Luncă! Aici vin și numeroși cetățeni și-și plimbă patrupedele. Eram în urma acelui consilier care, trecând pe alee, pe lângă o bancă unde un domn ținea în lesă (cam liberă) un câine mare, frumos, a fost mușcat serios, producându-i un traumatism. A venit„ Salvarea”, au venit polițiștii și, toți, au acționat potrivit atribuțiunilor. Câinele n-avea botniță! Ca el – și la acea oră și în alte momente – poți vedea mulți câini!!! Este realmente – incidentul o dovedește – un pericol. Și mai este ceva: rar, foarte rar, vezi posesori de câini care lasă patrupedele libere (…), dar ei nu au o lopățică sau o pungă, cu care să facă, după propriii câini, curățenie. Polițiștii sunt îngăduitori, proprietarii de patrupede – insuficient de responsabili. Tragem un semnal de alarmă și precizăm: nu câinii sunt de vină, ci… oamenii!
