Ministerul susține că, până la 24 august a.c., sunt în dezbatere publică două proiecte de lege: unul privitor la învățământul preuniversitar, celălalt adresându-se învățământului universitar. Am scris de curând, aici, despre reforma pe care noul ministru o anunță. Ce argumente a adus pentru aceasta? Se referă la trei „piloane”: analfabetismul funcțional, creșterea spiritului gândirii critice și starea „învechită” a învățământului.
Așa – numitele dezbateri despre starea viitoare a școlii rămân, totuși, o cvasinecunoscută pentru marele public. Presa, preocupată mai mult de „breaking news” și credincioasă principiului că doar faptul negativ ar reprezenta o știre, nu pare deloc ancorată în subiect: ici-colo, mici scandaluri. Unul dintre ele vizează doctoratele: pe de o parte, necesitatea ca funcții în învățământul superior – ca de pildă, rectorul, să se sprijine pe un teren solid – doctorat, lucrări de cercetare, publicație de ținută științifică.
Pe de alta, „tratarea” plagiatelor. Da, doctoratul este, normal, standard științific. Mulți doctori, prin tezele lor, au împins domeniile respective spre mai bine. Numeroase cazuri de plagiat, dezvăluite de presă, pun sub semnul întrebării acest titlu și este păcat. De curând, un fost ministru al învățământului acuză situația în care un rector a fost promovat fără să fie doctor. Cel incriminat susține că funcția de rector ar fi una de management și aduce ca argument progresele instituției pe care o conduce, datorită chiar acțiunilor sale manageriale. Produce valuri intenția „reformei” de a prescrie răspunderea pentru plagiat la trei ani după săvârșirea faptei!
Într-adevăr, este o portiță spre înmulțirea dobândirii ilicite a titlului de doctor! Iar în final, o compromitere a doctoratului! C.N.A.T.D.C.U. (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare) este socotit nefuncțional, pe linia noastră. Cei care i-au dorit „moartea” (dar era singura instituție verificatoare a autenticității doctoratelor) vin cu statistici: a aprobat 80.000 de teze de doctorat, a respins foarte puține și a retras și mai puține titluri… Nu știu cum se face, dar polemicile legate de doctorat însoțesc două cazuri deosebite (unul dovedit, celălalt – în pronunțare, deci cu prezumția de nevinovăție): premierul Ponta și premierul Ciucă. În România însă, se poate vorbi chiar despre o… plagiomanie! Atâtea cazuri apar!
O ziaristă, care a dovedit, științific, plagiatul de care se fac vinovați conducători ai unor instituții superioare de învățământ a fost amenințată cu moartea!!! Mai mult, s-a declanșat chiar o acțiune de kompromat la adresa ei; fapte dovedite fără tăgadă oficial. Doctoratul a fost compromis el însuși: l-au compromis inși care, dobândindu-l ilicit (aici, este locul să ne referim și la conducătorii de doctorate), s-au dovedit că nu au deloc competența științifică dovedită de… carton. Așa stând lucrurile, reforma anunțată, proiectele de lege în „dezbatere publică” se dovedesc ținte departe de a revigora un învățământ „învechit”, cum îl numește actualul ministru de specialitate.
