Şase secole, trei decenii şi patru ani. Asta este vârsta Piteștiului. Sunt motive de bucurie? Sau dimpotrivă? O demonstraţie de zile mari a făcut, vineri, Cornel Popescu, doctor în istorie, managerul Muzeului Judeţean Argeş, la „Subiect de presă” de la „Antena 3” Piteşti. Realizatorii emisiunii, Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, directorul ziarului nostru, l-au chestionat pe invitatul ediției, încercând să afle dacă se cuvine să fim mândri sau nu de municipiul reședință de județ.
Parfum de epocă Atestarea documentară a oraşului: 1388, printr-un document care echivalează cu un „cerificat de naştere”. În alfabet chirilic, aşa cum se emiteau actele din cancelariile domneşti, se atribuia Mânăstirii Cotmeana o moară în hotarul Piteştiului. Directorul Muzeului Judeţean explicat teoria sa, afirmând că aşezarea umană trebuie să fi existat cu mult înaintea acelui an: „Era de mai mult timp o comunitate umană, avea locuinţe, moară, biserică. Alături de Curtea de Argeş, Câmpulung, Brăila, Roşiorii de Vede, Piteşti este una dintre cele mai vechi localităţi. Statul medieval Ţara Românescă este întemeiat în jurul anului 1330, iar în 1388 avem atestarea Piteştiului. A fost printre primele târguri care a devenit apoi oraş. Mai târziu, în vremea lui Neagoe Basarab va deveni reşedinţă voievodală pentru o scurtă perioadă. Prin aşezarea sa geografică, Piteştiul asigura legătura dintre Transilvania şi Oltenia, de aici importanţa deosebită a localităţii.”
Cei doi realizatori ai emisiunii au dorit să afle de unde provine numele Piteștiului, iar Cornel Popescu a confirmat că sunt mai multe variante. „Nicolae Iorga demonstra că numele ar veni de la „pită-pitar-pitea” (pită = pâine), dar există şi presupunearea că denumirea ar veni din faptul că localitatea era ascunsă între dealuri. N. Iorga acreditează ideea că vine de la Pitea/pitar. Invitatul a adus argumente în favoare ideii că Piteştiul a însemnat foarte mult în istoria Tării Româneşti: „Dezvoltarea urbei se poate demonstra prin numărul mare de biserici, imens faţă de alte târguri din trecut. Doar când ai o comunitate puternică poţi construi atâtea locaşuri de cult. Dacă e o comunitate mică, atunci îţi este îndeajuns o singură biserică. Spre anul 1800, în Piteşti erau opt biserici ortodoxe, una luterană, romano-catolică şi avem şi o sinagogă extrem de mare. Asta arată că în Piteşti se convieţuia şi comunitatea locală era mare. Pe lângă locaşurile de cult apar şi şcoli. Înseamnă că exista dezvoltare economică. Doar o comunitate care are bani îşi permite să facă biserici şi şcoli! Ba şi un spital, care e pomenit în documente. Toate aceste lucruri nu sunt întâmplătoare. În Ţara Românească foarte puţin oraşe mai au au asemenea ritm de dezvoltare. Primul document semnat de Regele Carol I, pe atunci doar principe, a fost semnat la Piteşti, iar de dormit, după intrarea în ţară, a dormit la conacul Goleştilor, deci tot lângă Piteşti. Oraşul a fost construit pe lung, de-a lungul râului Argeş, dar a avut un centru, un fel de… vatră a satului. S-a remarcat prin clădirile ridicate. Arhitecţii şi meşterii erau aduşi din Italia şi din Franţa! Ca şi în Centrul Vechi al Bucureştilor, şi în Piteşti era acel parfum de epocă specific Parisului. În perioada comunistă a dispărut, pentru că s-a trecut la alt stil arhitectonic. Unele dintre clădiri s-au mai păstrat: Primăria, Prefectura, sediul de astăzi al Uniunii Artiştilor Plastici din Târgul din Vale, Curtea de Apel. Biserica Sf. Gheorghe este unică. Este construită pe etaje, cu coloane din cărămidă. În Ţara Românească a fost primul locaş zidit în acest fel şi, pentru câteva secole, singura cu o astfel de arhitectură.”
Nevoia unei monografii Piteştiul are două monografii, una în format manuscris, realizată înaintea Primului Război Mondial, păstrată la Muzeul Judeţean şi a doua scrisă în 1988, pe care o semnează un trio de aur: Petre Popa, Paul Dicu şi Silvestru Voinescu. „Se impune o actualizare, pentru a arăta transformările radicale prin care a trecut Piteştiul. Contribuţia piteştenilor la momentul de cotitură al istoriei naţionale, anul 1821. Participarea piteştenilor la Revoluţia de la 1848, la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, în 1959. Piteştenii au avut o contribuţie mare şi în timpul Războiului de Independenţă, în 1877. Cu un an înainte s-a înfiinţat Regimentul 4 Argeş, care a luptat la Plevna şi Rahova; puţini ştiu că a existat şi un pluton format din pompierii piteşteni! Vor lupta şi în 1916. La finalul ocupaţiei lor, germanii au distrus arhivele. Ce justificare au avut? Au luat de la noi petrol, grâne. Au luat multe… Trebuia distruse şi probele pentru că, la finalul unui război, cel care este învins trebuie să plătească pagubele de război… Dar dacă nu ai documente e greu să îţi faci dreptate. Alte documente s-au pierdut şi în cel de-al Doilea Război Mondial, când au fost distruse multe obiective din Piteşti, în timpul bombardamentelor.”, a spus Cornel Popescu.
Editorialistul Mihai Golescu a fost interesat să afle şi ce însemna Piteştiul din punct de vedere economic. Cornel Popescu a argumentat că sunt motive întemeiate, care justifice mândria de a fi piteştean: „Localitatea era împărţită în două. Avea o mahala de negustori, ei se ocupau de comerţ. Cealaltă latură era a meşteşugarilor. Dacă sunt meşteşugari şi negustori, atunci avem şi capital, bănci. Să nu uităm că Marmorosch pleacă din Piteşti şi merge la Bucureşti, unde înfiinţează celebra lui bancă! Au apărut apoi investitori din Belgia, care au făcut la Piteşti o fabrică de ulei. A existat şi fabrica de butoaie. Aveam industrie mică şi mijlocie. E remarcabil faptul că, la un moment dat, la o populaţie de 1.000 de locuitori au existat în jur de 20 de ateliere! În Piteşti era mână de lucru calificată. Progresul real a fost din 1965 încolo, când s-a trecut la industria mare, petrochimică, cea constructoare de maşini etc. A fost o perioadă de dezvoltare uimitoare; la rafinăria din Piteşti tehnologia era occidentală net superioară, nu sovietică! Oraşul nostru avea o particularitatea unică. Avea o industrie petrochimică, o industrie nucleară, o industrie alimentară, o industrie constructoare de maşini… Raportat la alte oraşe, Piteştiul a avut o dezvoltare formidabilă pe toate planurile, chiar şi pe cel sportiv”.
