A plecat de-acasă cu rucsacul la spinare. Avea acolo echipamentul sportiv și vise, multe vise. Voia să se afirme. Să devină cunoscut, să se vorbească de el mai târziu. A reușit tot ce și-a propus mai ales că, datorită calităților sale, genialul Nicolae Dobrin l-a luat sub aripa lui protectoare și l-a promovat. Și totul părea atât de frumos…

Noul Hagi Așa începe povestea lui Bogdan Bănuță. Microbiștii vârstnici știu despre cine e vorba și îl așează în galeria marilor fotbaliști pe care i-a avut țara noastră. Doar nu ei îl ovaționaseră de-atâtea ori pe stadionul din Trivale când tânărul zburda pe teren și făcea slalom cu mingea la picior prin defensivele adverse? Nu ei îi scandau numele când înscria goluri aducând victoriile alb- violeților? De 26 de ori a scuturat plasele porților adversarilor cu șuturile sale fabuloase. Iar reușitele sale l-au propulsat la echipa națională de tineret pentru care a jucat de multe ori. Jucătorului de la FC Argeș i se spunea „noul” Hagi. Sau măcar unul care să îi facă o serioasă concurență pentru postul de „nomber one” al campionatului intern. Ba chiar se făceau auzite voci ale cunoscătorilor într-ale fenomenului fotbalistic care pariau la vremea aceea că Bogdan Bănuță ar ajunge mai bun decât Hagi! Cei doi se și cunoșteau iar duelurile pe teren dintre ei făceau deliciul microbiștilor. Dar destinul piteșteanului nostru era altul. Unul cum nu și l-ar fi imaginat vreodată cineva.

A plecat la moarte Împlinise 26 de ani, era în plină glorie și multe echipe concurau pentru a-i obține semnătura. Era însă un sentimental, prea legat de familie și de toți ai săi pentru a pleca din țară. Poate că s-ar fi decis până la urmă dar a dorit ca desprinderea sa de Pitești să fie lentă. Și a ales sa plece la Sibiu, bucurându-l faptul că distanța dintre orașe nu e foarte mare. Pe-atunci sibienii aveau o echipă frumoasă, „Inter Sibiu”, la care Bogdan Bănuță a mers doar cu gândul unui popas de maxim două sezoane. Nu știa că direcția pe care a ales-o era una fără cale de întoarcere, în fapt un capăt de drum și de viață.

A citit. Ultima filă… „Omul nu-și cunoște ceasul căci nu se gândește la scurtimea zilelor vieții lui de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie”. Așa stă scris în Sf. Scriptură. Cât de valabile sunt cuvintele în cazul lui Bogdan Bănuță! Autocarul clubului „Inter” plecase cu echipa spre Bistrița pentru un meci. Undeva, într-o curbă periculoasă din zona Mediaș, autocarul a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. În fracțiuni de secundă, dându-și seama ce se va petrece, colegii lui s-au ținut de scaune, fiecare s-a poziționat în așa fel încât la impactul cu solul, să se poată salva. Și le-a reușit! Tânărul fotbalist venit de la FC Argeș nu a realizat nimic în acele miimi de clipă pentru că el…citea! Era captivat de cartea pe care o avea în mână. Era singurul din tot lotul care făcea asta în deplasări. În ziua nefastă de 18 aprilie, în autocar, Bogdan citea…ultima filă. Iar cartea își închidea coperțile pentru totdeauna. Cartea vieții lui.

Oraș îndoliat Jalea a cuprins nu doar familia care își vedea băiatul inert în sicriu ci întregul oraș. Nu doar suflarea fotbalistică ci și piteștenii care nu aveau vreo legătură cu fotbalul, nu erau nici măcar pasionați, au venit ca într-un pelerinaj la casa îndoliată din vecinătatea Colegiului „Zinca Golescu”. Dobrin, părintele său spiritual, Hagi, marele sau rival și alți mulți alții au fost șocați de moartea lui Bogdan Bănuță și au deplâns cumplita pierdere. Ce durere poate fi mai mare pentru un părinte decât să își vadă copilul dormindu-și somnul de veci? Dar…”toate merg la un loc, toate au fost făcute din țărână și toate se întorc în țărână” ne avertizează Cartea Cărților, Biblia. În data, de 22 aprilie 1992, trupul tânărului era dat pământului. Nu se bucurase de viață decât 26 de ani. Și dintr-aceia mulți sacrificați pe altarul fotbalului căruia el se dedica în totalitate. Deși s-au scurs 30 de ani, cei care l-au cunoscut, nu l-au uitat. Merg deseori la cimitirul Sf Gheorghe și îi așează pe lespedea neagră a criptei flori și lumânări. Și varsă lacrimi. Multe lacrimi care se preling peste mingea din marmură care stă simbolic pe mormântul său din ziua înhumării. Mingea pe care atât a prețuit-o și care i-a adus un binemeritat renume prin felul în care o stăpânea, o șuta, aducând fanilor din Trivale bucurie prin golurile marcate.

Rucsacul cu vise O coroană, mai multe buchete de flori, jerbe și candele sunt acum pe cripta sa. Au venit rudele, au venit prietenii, au venit iubitorii fotbalului care nu pot crede că dincolo de piatra rece a mormântului se află urmașul lui Dobrin cel care era egalul lui Hagi sau care, cine știe, poate l-ar fi și depășit. Dar mai ales familia plânge în continuare, neconsolată chiar dacă a trecut amar de vreme din ziua când au primit vestea cumplitei nenorociri. Cine l-ar putea aduce înapoi pe puștanul care a plecat de-acasă cu rucsacul la spinare, cel în care avea echipamentul sportiv și vise!? Multe vise….

Distribuie pe Facebook

Eduard Tomaziu

See Full Bio