Evoluția epidemică a bolii cronice de rinichi (BCR) este o problemă importantă de sănătate publică la nivel mondial. Ea cauzează cel puțin 2,4 milioane de decese pe an în lume și reprezintă a șasea cauză de deces. Se promovează intens educația populației privind sănătatea rinichilor, pentru a spori abilitarea pacienților și participarea lor la viață. Ar trebui mai mult promovată depistarea precoce a bolii cronice de rinichi, prin programe eficiente.
BCR este definită prin anomalii ale structurii și funcției renale persistente mai mult de trei luni, evidențiate prin scăderea ratei de filtrare glomerulară (RFG) sub 60 ml/min/1,73 m2. Odată instalată, ea evoluează cu pierderea treptată și definitivă a funcției renale. Cel mai frecvent, BCR este secundară altei boli care afectează rinichii: diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, boli de sistem (lupus eritematos sistemic), istoricul familial pozitiv – rude de gradul 1 cu boli de rinichi sau aflate în tratament pe dializă renală sau transplant de rinichi. Rinichiul însuși se implică în BCR prin boli structurale proprii: litiaza renală, polichistoza renală, pielonefrita cronică, glomerulonefrita cronică, sindromul nefrotic etc.
Prin urmare, BCR este o boală de etiologie multifactorială și necesită o abordare multidisciplinară. Pentru îngrijirea complexă a pacienților cu BCR este necesară o echipă de medici de diverse specialități: medici de familie, nefrologi, diabetologi, interniști și cardiologi.
În funcție de cauză, unele tipuri de boli de rinichi pot fi tratate. Deseori însă, BCR nu are tratament. Diagnosticul și tratamentul precoce al cauzei de bază și instituirea unor măsuri de prevenție secundară sunt deosebit de importante și ele pot întârzia sau chiar opri progresia bolii către dializă și deces.
Măsurile pentru încetinirea sau oprirea progresiei BCR sunt:
tratamentul afecțiunii de bază, dacă acest lucru este posibil;
controlul ferm al hipertensiunii arteriale până la atingerea valorilor țintă, care, conform ghidurilor actuale, este de 130/85 mm HG și continuu;
tratamentul creșterii grăsimilor circulante în sânge (colesterol, trigliceride) până la obținerea valorilor țintă și continuu;
controlul agresiv al nivelului glucozei din sânge la diabetici, având ca martor de referire Hb glicată < 7%;
evitarea substanțelor toxice renale: antiinflamatoarele nesteroidiene, substanțele de contrast intravenoase, aminoglicozidele (kanamicina, streptomicina);
utilizarea în tratamentul hipertensiunii arteriale numai a sartanilor, inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, antagoniștii de mineralcorticoizi, diuretice de ansă (furosemid).
Se instituie precoce și continuu tratamentul manifestărilor patologice ale BCR: corectarea continuă a anemiei (când nivelul hemoglobinei scade sub 10 g/dl), a creșterii fosfaților și scăderii calciului și folosirea numai a furosemidului ca diuretic.
Terapia de substituție a funcției renale este indicat a se planifica din timp, având ca martori suferințele: acidoza metabolică severă (pH < 5), pericardita, encefalopatia uremică, malnutriția proteică, neuropatia periferică. Se instituie și la pacienți renali asimptomatici, atunci când rata de filtrare glomerulară scade sub 10 ml/min/1,73 m2.
Doar unul din cinci pacienți cu BCR ajunge în stadiul terminal al bolii și are șansa de a beneficia de terapia de substituție a funcției renale. Restul bolnavilor decedează, majoritatea prin complicații cardiovasculare. Rezultatele obținute în tratamentul BCR sunt grevate constant de prezența bolilor cardiovasculare.
Rata cea mai mare a celor care fac dializă renală o dau pacienții cu diabet zaharat care ajung la BCR și insuficiență renală. Ea este de aproximativ 60%. Invitația bolnavilor de diabet zaharat de a urma tratament corect, modern, asociat cu respectarea dietei cu rigurozitate, pentru a menține o Hb glicată la valori < 7%, este imperativă și pacienții trebuie să-i dea curs.
P.S. Când ajuți cu suflet și cât se poate, riști oricând să nemulțumești pe cel care ia darul.
