Guvernul a demarat o acţiune de amploare. Căţel, purcel, bucata de pământ…, tot vom spune la recensământ! Unul atipic, organizat într-un mod diferit pentru prima dată în România. Detalii despre el a adus în faţa telespectatorilor Antenei 3 Piteşti Gabriel Mijloianu, director executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Argeş, vineri după-amiaza, în cadrul emisiunii “Subiect de presă” realizate de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, directorul cotidianului “Argeşul”.
Pe vremea…romanilor
Pe toate canalele media, prin toate mijloacele de informare, inclusiv prin afişe, broşuri, pliante, suntem îndemnaţi să participăm la recensământ. Ni-l cere la modul imperativ Uniunea Europeană. Cât mai repede! Adio, hârtii! Ne autorecenzăm electronic. Folosim telefon, tabletă, laptop, computer!
Editorialistul Mihai Golescu i-a cerut invitatului să facă o retrospectivă a recensământului. De unde a apărut ideea şi când? Gabriel Mijloianu, stăpân pe meserie, se uită în trecut: “Prima atestare a recensământului o avem din 107 după Hristos, când în provinciile romane s-a făcut un minirecensământ, pentru a se afla numărul de animale. Mai târziu, domnitorii au avut iniţiativa, pentru a afla capacitatea de luptă ori puterea economică. Un mare recensământ a avut loc în anii 1859-1860…” Astăzi noutatea absolută pentru români constă în modalitate, în autorecenzare! E ceva nou pentru noi, dar în Marea Britanie, în Franţa şi în alte ţări exista demult, oamenii primind în plic formulare pe care le completau.
Portugalia, exemplul ideal
Onest, directorul recunoşte că România e în coada clasamentului în Europa în privinţa recensământului. Ţările UE l-au realizat deja. Dar pe noi ne-a împiedicat… pandemia! În condiţiile în care Covid 19 pusese stăpânire pe întregul continentul, e greu de înţeles de ce ţările membre UE l-au finalizat, iar în România de-abia începe. Trecând peste detaliu, specialistul dă un exemplu ideal: Portugalia, ţara în care a fost 98% rata de autorecenzare!!! Ceva nemaipomenit, care demonstrează simţul civic din însorita ţară. Vom da şi noi, românii, dovadă de el? Gabriel Mijloianu are un optimism reţinut: “E o atitudine civică, nu este nimic greu sau ce nu am putea face şi noi. Oamenii au lucrat în ultimii doi ani online, mulţi dintre ei au folosit telemunca, iar cetăţenii stăpânesc astăzi mult mai bine tehnica şi utilizează dispozitivele telefon, laptop, calculator.”
Cum procedăm?
Recensământul a demarat în data de 14 martie şi se încheie la jumătatea lunii iulie. Ce avem de făcut? “Se accesează www.recensamantromânia.ro. Există o căsuţa mare portocalie pe care scrie: “Platformă pentru autorecenzare, se dă click pentru a solicita un formular de preînregistrare. Vom completa CNP-ul, adresa şi CNP-urile pentru membrii familiei. Pentru fiecare CNP înscriem o adresă de e-mail. Dacă persoana nu are o asemenea adresă, recenzorii pentru recenzare asistată deţin nişte adrese de e-mail create de Institutul Naţional de Statistică special pentru acţiune. Chestionarul va fi primit de solicitant pe adresa respectivă. Solicită fiecare atâtea formulare de completat câte CNP-uri are! Al capului familiei şi al celorlalţi membri ai familiei”, afirmă reprezentantul Direcţiei de Statistică. Tot el atenţionează: “Ne interesează situaţia fiecăruia existentă la data de 1 decembrie 2021! Chiar şi în cazul reşedinţei, dacă între timp un om s-a mutat, el trebuie să specifice unde locuia în prima zi a lunii decembrie a anului trecut!”. Întrebările vizează chestiuni demografice, populaţia stabilă, caracteristici legate de etnie, limbă maternă şi religie, nivel de pregătire. Va fi specificată instituţia de învăţământ, printr-un singur click apar instituţiile, facultăţile şi specializările. Trebuie menţionată şi situaţia economică la data de 1 decembrie 2021. Sistemul este securizat din punctul de vedere al datelor cu caracter personal.
Ce fac bătrânii de la ţară?
Sunt mulţi bătrâni la ţară care de-abia reuşesc să-şi hrănească orătăniile din bătătură. Habar n-au ce e acela internet, cu atât mai puţin să intre pe aplicaţii. Ce vor face ei? Directorul Gabriel Mijloianu explică: “În Argeş avem 223 de recenzori pentru autorecenzare asistată. Vor fi în puncte fixe şi vor da relaţii celor care doresc să se autorecenzeze, dar nu au abilităţile necesare. Există şi varianta în care nu trebuie să fie faţă în faţă acel operator cu persoana recenzată, informaţiile se pot da şi prin telefon. Direcţia de Statistică va colabora cu primăriile, vom avea parteneriate cu administraţiile locale şi şcolile din comune.”
Am început cu stângul!
Cristina Munteanu a adus în atenţia telespectatorilor faptul că întreaga acţiune a început cu stângul. Cei care au vrut să se autorecenzeze în prima zi au avut parte de o surpriză neplăcută. Programul electronic s-a blocat! Platforma nu a funcţionat! De-abia a doua zi a repornit şi 182.000 s-au autorecenzat. În privinţa argeşenilor, 4.728 s-au autorecenzat în primele 24 de ore de când platforma a fost funcţională. Guvernul acordă şi un premiu celor care se autorecenzează: o zi liberă de la locul de muncă, pe baza unei confirmări descărcate de pe site-ul recensământului. Dar asta doar în cazul salariaţilor. Cum autorecenzarea se poate face cu ajutorul oricărui telefon, invitatul speră să depăşim procentul de 32%. Atât a avut Bulgaria. “Trebuie să îi depăşim, să avem 33%. Că la procentul Portugaliei nu putem visa…” admite Gabriel Mijloianu. Tot el subliniează că întrebările nu au nicio conotaţie politică, nimic ocult, deşi pe reţelele de socializare circulă diverse teorii fantasmagorice. Singura întrebare care este posibil să pară neaşteptată este legată de Covid-19, trebuie să bifăm dacă pandemia ne-a afectat puţin, mult sau foarte mult! Prin autorecenzare ajutăm statul, care în cazul unul recensământ clasic ar aloca sume consistente de la bugetul şi aşa insufiecient pentru toate nevoile ţării.