Senatorul PNL de Argeș Dănuț Bica s-a adresat lui Sorin Mihai Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, în ceea ce privește modernizarea căii ferate București-Pitești prin intermediul PNRR.
Inaugurată în 1872 ”PNRR – a spus senatorul – reprezintă o oportunitate deosebită pentru extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transporturi din țara noastră prin finanțarea unor investiții deosebit de importante pentru care bugetul național nu a putut asigura resursele necesare. Este de apreciat că între proiectele prioritare incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență se regăsește și cel referitor la modernizarea și electrificarea magistralei feroviare București-Pitești, parte importantă din Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T), care urmează să obțină o finanțare în valoare de 223 milioane de euro, fără TVA.
Aceasta este a doua cale ferată din Ţara Românească ca vechime, fiind inaugurată la 13 septembrie 1872 și având o mare importanță economică și strategică încă de la punerea ei în funcțiune. Este neelectrificată, cu excepția a 9 kilometri între București și Chitila, este dublată doar pe tronsonul Golești-Chitila și nu a beneficiat de lucrări de reparații capitale din anul 1997, fapt care o înscrie între cele mai lente magistrale feroviare din țară.
Modernizarea și electrificarea acestei linii, generând creșterea vitezei de circulație a trenurilor pentru mărfuri și călători, va stimula transportul pe calea ferată, mult mai puțin poluant decât cel rutier.
Având în vedere faptul că investițiile finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență trebuie pregătite și finalizate relativ rapid, până la 31 august 2026, vă solicit să răspundeți la următoarele întrebări: ce termene vă propuneți pentru demararea, respectiv finalizarea efectivă a lucrărilor de modernizare și electrificare a magistralei feroviare București-
Pitești?; ce lucrări fac obiectul proiectului? Pe lângă modernizarea și electrificarea căii de rulare a trenurilor va fi realizată și reabilitarea stațiilor de cale ferată, ținând cont că majoritatea se află într-un stadiu avansat de degradare?; ce regim de viteză va fi permis pentru trenurile de
călători și pentru cele de mărfuri după finalizarea lucrărilor de modernizare și electrificare pe această magistrală feroviară care
reprezintă o componentă importantă a Coridorului IV Pan-European Feroviar?”.