Un an s-a scurs de când primarului Cristian Gentea i se alăturau la conducerea Piteştiului cei doi viceprimari, unul liberal, celălalt de la USR. La ora bilanţului, unul dintre ei, Gelu Tofan, a făcut, vineri, dezvăluiri interesante la emisiunea „Subiect de presă” realizată de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu.
„E munca tuturor”
Era seara zilei de 10 februarie 2021. După o şedinţă lungă şi tensionată în Consiliul Local, cu contre între membrii PSD şi cei de la PNL-USR, se numărau voturile; au avut câştig de cauză Gelu Tofan şi Mihai Mihăilescu. Aşa s-a scris „istoria”. Apoi, cei trei, primarul şi „adjuncţii” săi, au parcurs un an greu, pandemic, cu provocări şi dificultăţi. În studioul „Antenei 3” Piteşti, viceprimarul Gelu Tofan a spus ce proiecte are, atât ca viceprimar, cât şi ca liberal. A spus că, în plan personal, este foarte mulţumit de primul său an de mandat: „Când am candidat am avut nişte proiecte, iar acum, privind în urmă, văd că pe toate le-am demarat”
Încă din debutul emisiunii, politicianul a vorbit despre buget. Unul generos. „Nu e un buget mai bun decât altele, ci este cel mai mare pe care l-a avut acest municipiu în ultimii 30 de ani! Avem un buget record, de 709 milioane lei, şi el este rezultatul unei munci în comun, a tuturor. Este un buget echilibrat între funcţionare şi dezvoltare. S-a creat o simbioză, iar la nivelul Consiliului local, am lucrat ca într-o echipă, indiferent de partidul din care facem parte. Deşi la început au fost orgolii şi schimburi de replici mai tăioase, între timp lucrurile s-au schimbat mult. Tragem toţi în aceeaşi direcţie şi vrem binele acestui oraş; creşterea nivelului de trai pentru cetăţenii” – a afirmat Gelu Tofan. Subtil, Mihai Golescu a accentuat faptul că la această „armonizare” contribuie şi alianţa de conjuctură PSD-PNL care există la nivel central.
Responsabilizare
„Vom schimba înfăţişarea oraşului!” Sună ca o promisiune electorală. Dar nu este doar un slogan. A repetat-o de multe ori primarul Cristian Gentea, a spus-o city-managerul Lucreţiu Tudor, iar viceprimarul confirmă că, într-adevăr, este prioritatea conducerii municipiului: „Sigur că există o listă de priorităţi, dar din punctul meu de vedere ar fi trei mari capitole. Pe lângă cel al transformării localităţii, la fel de important este, în completarea acestui obiectiv, continuarea tuturor proiectelor începute anul trecut. Şi alături de acestea două, aş pune responsabilizarea cetăţenilor. Este esenţial să îi avem alături în eforturile noastre, să ne sprijine, să ne susţină şi să se implice. Multe dintre ideile pe care le avem atât eu, cât şi domnul primar, le-am primit de la cetăţeni, prin dialog cu ei, cu orice om,dar mai ales cu mediul de afaceri, pentru că este extrem de important să aflăm şi dorinţele oamenilor de afaceri legate de infrastructură şi multe alte aspecte. De altfel, bugetul acesta record, extrem de muncit de consilieri şi de executiv, a fost rezultatul negocierilor cu mediul de afaceri, cu societatea civilă… ”
Proiecte principale
Care sunt marile obiective în opinia viceprimarului liberal? – a întrebat Cristina Munteanu. Gelu Tofan a trecut în revistă câteva proiecte pe care consilierii locali liberali le susţin, alăturându-se primarului Cristian Gentea: un parc industrial, drumul expres Piteşti-Mioveni, Bazinul Olimpic, modernizarea Parcului Trivale, un stadion de atletism, o Academie de Tenis, construcţia a două artere de circulaţie de-a lungul căii ferate care traversează oraşul şi multe altele. Viceprimarul e liberal şi din această postură ţine enorm să-şi vadă visul împlinit, un nou spital municipal, o construcţie nouă. „Actualul Spital Judeţean are peste 50 de ani. Noi vrem o clădire nouă. Piteştiul are nevoie de un spital nou. Studiul de fezabilitate a fost prins în buget. Prioritar ar fi unul de Oncologie ori de Infecţioase, vom vedea; pentru PNL spitalul este o prioritate.”
Trăiesc dintr-un chioşc
Gelu Tofan nu este originar din Piteşti, dar a mărtusit că, atunci când s-a mutat în „Oraşul lalelelor”, în urmă cu 26 de ani, urbea nu i-a plăcut! Între timp şi-a schimbat viziunea: „Acum îmi place oraşul şi va fi şi mai frumos în următorii ani, pentru că avem măsuri de cosmetizare a lui”. Politicianul a explicat acţiunea demarată anul trecut: „Stop chioşcăreala în Piteşti!”: „Vom înlătura toate acele construcţii inestetice, chioşcuri şi tonete din diverse materiale cu anumite culori. Lucrăm la un regulament cu norme de estetică, dar ca liberal vreau să stimulăm şi mediul de afaceri. Sunt firme şi familii care trăiesc din acel chioşc. Rămân aproape toţi, cu excepţia celor 30 chioşcuri pe care le-am desfiinţat deja, pentru că erau pe spaţiul verde sau blocau alei pietonale. Vom stabili locaţiile, serviciile şi bunurile oferite, chioşcurile de ziare vor avea un standard de formă, culoare şi model, cele pentru flori vor fi de un alt fel şi tot aşa. Va fi un prim pas pentru schimbarea înfăţişării oraşului”.
Nu mai merge aşa!
Poliţiştii care investighează fraudele economice au făcut zilele trecute o vizită la Primărie. Se anchetează felul în care a fost ridicate în mod ilegal anumite construcţii. Fără a se referi la caz, Gelu Tofan a spus: „Dacă unii au înţeles că pot ridica un etaj în plus faţă de cum s-a stabilit, ei bine, de acum încolo, nu va mai merge aşa! Împreună cu arhitectul-şef al municipiului, elaborăm noul regulament de urbanism pentru Piteşti, un proiect ce prevede implementarea unor reguli. Cine vine şi ne cere o autorizaţie de construire în Gavana, dacă noi acolo stabilim culoarea gri-urban, spre exemplu, aşa va construi! Nu va mai fi o casă roşie, una verde, una galbenă, un bloc mai înalt, altul mai mic. Vor fi multe schimbări, veţi vedea! Se vor armoniza construcţiile, culorile…” Concluzia dialogului purtat preţ de 40 de minute este că pentru municipiul Piteşti se anunţă vremuri bune. Bani există. Idei sunt. Rămâne ca aleşii locali să îşi dovedească priceperea astfel încât cetăţenii să nu regrete că i-au votat.