Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeşeanul şi sub directa îndrumare a ierarhului, părintele Constantin Onu a depus o muncă necontenită în folosul comunităţii persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire, în ultimii 25 de ani. Iar mâine îşi vede încununată măreaţa operă. Ostenelile sale capătă recunoaştere nu doar la nivelul credincioşilor surdomuţi pe care îi păstoreşte, dar şi la cel al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua praznicului Sf. Ierarh Meletie fiind sfinţit ansamblul eclezial de pe dealul Măniceştilor, comuna Băiculeşti.
Unic în România
Ansamblul eclezial din comuna argeşeană Băiculeşti are „ceva” unic, iar evenimentul de mâine are o importanţă deosebită nu doar pentru comunitatea locală şi pentru eparhia Argeşului şi Muscelului, ci în general pentru Biserica Ortodoxă Română. După cum se ştie, la îndemnul Părintelui Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, în urmă cu 25 de ani, preotul Constantin Onu începea o activitate de pionierat, de apostolat, despre care nimeni nu auzise până atunci şi care, pentru a spune astăzi lucrurilor pe nume, era privită cu mult scepticism: integrarea surdomuţilor în Biserica strămoşească. Ei frecventau rarori lăcaşurile de cult, dar nu înţelegeau Sf. Liturghie şi slujbele rânduite, nu puteau asculta predicile preoţilor, nu îşi puteau mărturisi păcatele. Şi iată că, sub inspiraţia Duhului Sfânt, la Curtea de Argeş se înfiinţează, în cadrul Seminarului Teologic, o clasă specială pentru tinerii cu deficienţe de auz şi vorbire şi mai târziu s-a continuat şi mai dăinuie şi astăzi învăţământul universitar dedicat lor la Facultatea de Teologie din Piteşti şi chiar post-universitar printr-un masterat: „Misiune şi slujire în limbaj mimico-gestual”. Unic în România!
Apa binecuvântată
Surdomuţii aveau nevoie nu numai de o biserică a lor, ci şi de un „centru” în care să se regăsească, metaforic spus, precum într-o „capitală”. Şi ea va fi într-un loc binecuvântat de Dumnezeu cu frumuseţi naturale deosebite, pe coama celui mai înalt deal din comuna Băiculeşti. Aici a fost amenajat acest ansamblu eclezial care cuprinde: Biserica mare cu hramul Sf. Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, are prevăzut un altar „deschis”, asemănător cu cel din lăcaşurile de cult romano-catolice, nu precum cel „clasic” cu catapeteasmă. S-a recurs la această variantă pentru a da posibilitatea credincioşilor surdomuţi să vadă şi să înţeleagă mesajul şi rugăciunile preoţilor, ei fiind în impsobilitatea de a se bizui pe auz. Sub biserică se află Paraclisul Sf. Efrem cel Nou, cu icoane şi spaţiu suficient de rugăciune. În dreptul altarului bisericii mari a fost amenajat altarul de vară pus sub ocrotirea Sf. Pafnutie, recent canonizat. Zidurile acestui altar au fost împodobite cu mozaic de o rară frumuseţe în care este redată parte din iconografia bizantină. Interesant este că sub pardoseala altarului de vară se află un izvor cu o apă de puritate extraordinară precum a izvoarelor de munte! De altfel, apariţia acestei surse de apă a fost un motiv de uimire pentru localnici deoarece ansamblul eclezial este situat în vârful unui deal şi, se ştie, apa nu tâşneşte în aceste condiţii. Dar „legile” fizicii şi cele ale structurii formelor de relief pesemne au pălit. Astfel că mare le-a fost uimirea celor care, atunci când lucrau la fundaţia altarului, să decopere o „vână” de apă atât de rece şi curată. Mâine, prin sfinţirea acestui altar, şi apa de sub el va fi binecuvântată, şi Sfântul Duh, prin rugăciunile arhiereului, se va pogorî asupra ei.
Harta României
Pe o altă „coamă” de deal din vecinătatea bisericii a fost construită o chilie subterană exact după modelul celei a Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ. De asemeni vor fi sfinţite şi alte spaţii în care se vor desfăşura în decursul anilor activităţi sociale, educaţionale, de cateheză şi altele specifice persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire. În acest aşezământ, cu binecuvântarea Înalt Preafinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, îşi vor desfăşura activitatea: Centrul Naţional de Pregătire, Catehizare şi Misiune Ortodoxă pentru deficienţii de auz din România şi Diaspora; Institutul Naţional de Cercetare a Limbajului Mimico-gestual; Asociaţia Naţională a interpreţilor şi Consilierilor în Limbajul Mimico-gestual; Fundaţia Sfântul Grigore Palama. Sute de credincioşi cu deficienţe de auz şi vorbire vin mâine la Băiculeşti, parcurgând distanţe mari din judeţele lor, precum cei din Iaşi sau Botoşani. Nu pot lipsi de la un asemenea eveniment de o mare importanţă pentru sufletul lor. Vor avea surpriza să vadă pe un zid de la intrarea în biserica Sf. Meletie un mozaic în care este redată, prin gestica şi mimica feţei Mântuitorului, rugăciunea domnească „Tatăl nostru”. Dar dincolo de toate bucuriile lor de ordin estetic, se-nţelege, cel mai important va fi părtăşia la profunzimea unei slujbe speciale precum cea a sfinţirii Casei lui Dumnezeu. Pentru că mâine nu vor fi prezenţi doar cei cu deficienţe de auz şi vorbire, pentru ei exclusiv este dedicată ziua de duminică, atunci când Sf. Liturghie va fi transpusă în limbaj mimico-gestual. În viitorul apropiat, pe unul dintre zidurile lăcaşului de cult va fi pictată o hartă mare. Harta României! Iar din dreptul judeţului nostru vor „porni” mai multe săgeţi spre diverse puncte din România. Va fi exprimarea unei realităţi. De la noi, de la Curtea de Argeş a pornit în urmă cu 25 de ani o operă vastă de transmitere a mesajului Evengheliei lui Hristos spre toate marile comunităţi de surdomuţi din ţară. Prin preoţii care au deprins tainele limbajului mimico-gestual şi acum slujesc în parohiile lor. Prin studenţii care s-au format la Piteşti şi acum activează în ţară, prin cei care vin la masterat şi apoi pleacă încotro le călăuzeşte paşii Dumnezeu, căruia I se cuvine slavă pentru că a lucrat prin vrednicii ei slujitori precum arhiepiscopul Calinic Argeşeanul şi părintele Constantin Onu spre propovăduirea Evangheliei în lumea celor cufundaţi în tăcere.