Da, vorba lui Călin Georgescu, ne aflăm la o cumpănă, sau, dacă vreți, la o răscruce. Din nou și din nou. Pe unde s-o luăm, căci, altminteri, am hotărât cu cine, din afară. Chiar și dinăuntru, dar…
Speranța moare ultima, scria în cartea sa ”Cumpăna României”, când venea, în urmă cu vreo șapte ani, să propună un proiect de țară și, implicit, de guvernare. Nu moare, dar anticul Tucidide spune că speranța nu este cel mai bun sfătuitor. Mă tem că filozoful are dreptate și-n ce ne privește. Au trecut 32 de ani în care ne-am pus infinite speranțe și doar două s-au înfăptuit concret: intrarea noastră în NATO și în Uniunea Europeană. Eveniment de la care, iată, sărbătorim solemn, într-o ședință a Camerei Deputaților, 15 ani. Restul de speranțe? Mai mult vorbe (de lemn!), decât fapte.
Ce-i de făcut? Să așteptăm în continuare cu brațele încrucișate să vină cineva să ne rezolve gravele probleme în care ne-am afundat? Cu ideea că vin și salvează, au apărut o serie de partide și partidulețe, care, în cea mai mare parte, ne-au amăgit, ne-au spus povești. E clar că, deși intrarea în NATO și UE ne-a asigurat într-o mai mare măsură securitatea, standardul nostru de viață nu este nici pe departe cel sperat. Și din acest motiv, peste patru milioane de români au preferat să plece să lucreze, ba chiar să trăiască peste hotare, regretând, unii, că s-au născut în această țară. Altminteri, binecuvântată de Dumnezeu, o grădină a Maicii Domnului.
Pe acest fond de nemulțumire perpetuă, acutizat de pandemie, s-au născut partide cu intenția ‒ reală? ‒ să salveze țara. Și soluția ”A treia cale”, și partidul domnului Băsescu, iar, mai nou, Alianța pentru Unitatea Românilor și-au propus să valorifice/exploateze sentimentul național. Sentiment animat și totodată contrariat de curentul globalist care vede soluția salvării noastre doar dacă gestionăm rațional resursele planetei: de hrană, de apă, de energie. Idee pe care marșează și Călin Georgescu ‒ fost membru al Clubului de la Roma, iar acum invitat să fie președinte de onoare al AUR ‒ când ne propune să nu cedăm suveranitatea noastră altora, să gestionăm noi resursele naturale și umane.
De acord că nu trebuie să așteptăm personalități care să vină cu un”discurs” salvator, dar totuși… să nici nu ne grăbim să-i ”ucidem” și pe ei înainte de a vedea ce pot face, nu doar vorbi.
Căci, altminteri, iată, atât i-a trebuit lui Călin Georgescu, să scape la un interviu numele lui Corneliu Zelea Codreanu ‒ legionar ‒ că a dat apă la moară celor ce au pus eticheta de partid extremist noii alianțe. Colac peste pupăză, vine și rezerva lui George Simion, președintele AUR, faţă de studiul în școală al Holocaustului. Da ‒ vituperează ei ‒ iată proba, este un extremist, un antisemit. Precizăm că Holocaustul condamnă, în numele umanității, uciderea monstruoasă a peste șase milioane de evrei. De către naziști. Citeam undeva că-n Al Doilea Război Mondial japonezii ar fi ucis mai mulți chinezi. Dar poate-i o intoxicare, ca multe altele.
O intoxicare este, de fapt, și etichetarea lui Călin Georgescu ‒ cu ani în urmă și-a lansat cartea la Pitești, în aula universitară ‒ care vine să propună un concept de dezvoltare durabilă a României, concept avansat și de prim-ministrul Nicolae Văcăroiu, când era la guvernare. Era, dar a trebuit să plece cu proiect cu tot, gândit pe 25 de ani. De ce ar trebui acum să-i dăm credibilitate lui Călin Georgescu? Pentru că a lucrat la ONU și la Clubul de la Roma, că este familiarizat cu realitățile internaționale? Sau pentru că este o autoritate internațională în dezvoltare durabilă? Nu neapărat, credem, ci pentru că este ”un caracter”, cum îl vede Eugen Mihăescu, membru de onoare al Academiei Române. „Avem nevoie de oameni de caracter, gata să pună umărul pentru a salva țara”.
Iată-l reintrând în scenă ca să dea chip concret proiectului menit să așeze România pe resursa umană a micilor întreprinzători apți să dezvolte și să consolideze statul național. ”Micul producător și gospodăria țărănească vor fi motorul economic și vor aduce prosperitatea. Acordând tineretului încredere absolută”. Așa scrie negru pe alb. Asta să fie steaua României? Ne întrebăm și vehiculăm informația ca atare. Cine-l crede și nu vede altă soluție, cine s-a ”fript” cu toți ceilalți, care l-au amăgit, cine stă în cumpănă n-are decât să-i acorde credit. Neținând cont de intoxicări, fiindcă asta ne-a și determinat să comitem aceste rânduri. Pentru o informare corectă. Căci, așa cum scrie și pe frontispiciul ziarului, cea mai puternică voce este cea a adevărului. Atât cât îl deținem, evident!
