Bate sau nu bate războiul la ușă? Sincer, cred că nici Putin nu știe. Dar cred că știe bine adevărul conform căruia principala putere politică de pe glob este acea națiune care stăpânește cel mai abil mijloacele de comunicare și de informare. Le stăpânește și le folosește cu pricepere pentru a-și exercita influența în afara granițelor sale. Adică, nu știe nici el până unde va întinde coarda, dar vrea cu toată ardoarea să dea viață ideii de a face din Rusia ce-a fost odată. Un Imperiu.
Deocamdată pune presiune pe granița ucraineană, cu armată reală, care impresionează, șochează, iar românilor și bulgarilor li se cere să nu mai accepte pe teritoriul lor trupe și baze militare occidentale. Fie și defensive. Și, implicit, celor din NATO și americanilor li se pretinde să purceadă împreună cu ”Maica Rusia” la redefinirea granițelor lumii. Granițe pe care, altminteri, dacă le-am tot muta din paradigma doar a ceea ce ne convine – istoric ori demografic, etnic, lingvistic, geografic – am sta de ceartă toată ziua. Dacă nu chiar de război. Ca acum.
Avea dreptate istoricul francez Marc Bloch când spunea că ”neînțelegerea prezentului este consecința inevitabilă a ignoranței trecutului”. Dar parcă și mai mare dreptate avea un istoric sovietic care spunea, pe vremea gulagului lui Soljenițîn, că ”sub comunism viitorul e luminos și sigur, trecutul e schimbător și imprevizibil”. Da, de ce să nu recunoaștem că fiecare, odată ajuns la putere, și-a coafat istoria cum i-a convenit, cum i-a picat mai bine?! Și, totuși, care-i istoria corectă? Cea pe care unii au învățat-o la școală sub comuniști? Sau cea de astăzi care încă nu s-a scris; vobim doar de un crochiu. Avem de-a face cu o istorie la cald, cu un război la cald. Cu evenimente imediate, corect sau eronat interpretate. Cu multe stângăcii, ca să nu le zic evidente prostii. Când este vădit diminuată istoria națională. Cu lideri care dau prioritate valorilor noii ordini, pe care, desigur, le împărtășim și noi. Dar nu și pe cele absurde, promovate de ”politica corectă”.
Negreșit, este vorba de o istorie scrisă sub dicteul puterii. Cum s-a scris și 47 de ani, pe vremea când Churchill ne lăsase 90% sub influență rusească, după cea de-a doua conflagrație mondială.
Normal că era mai interesat să facă din Grecia o țară bună de dominat marea, că Anglia era o putere maritimă. Azi nu mai trăiește Churchill, dar i-au luat locul alții care vor sau nu vor noua ordine europeană și chiar mondială. Odată cu intrarea în NATO, cu parteneriatul american, pare că stăm ceva mai bine cu securitatea. Ne-o garantează articolul 5 din tratatul inspirat de principiul muschetarilor: ”toți pentru unul și unul pentru toți”.
Ne-o garantează, dar simțim totuși că ne ia cu frig. Și ne ia, pentru că prietenii noștri de azi sunt ceva mai departe decât cei de ieri. Dacă e vorba să ne sară în ajutor. Teama asta se vede și din recentul sondaj făcut de ”Avangarde”. Disponibilitatea francezilor de a ne trimite trupe ne mai ridică moralul, dar președintele francez vorbește, să audă și rușii, despre nevoia unei noi ordini europene. Diplomație?! Da, e și asta. Și ar trebui să învățăm și noi. Chiar și de la unguri, care iată sunt ”parteneri strategici” ai rușilor și cumpără gazul de câteva ori mai ieftin ca noi.
Cumva, am învățat și noi asta, de vreme ce am reușit să ne facem din americani ”parteneri strategici”. Și, uite, declară că ne sar în ajutor, dacă va fi cazul. Ne sar, dar nu uit ce scria un strănepot al domnitorului Sturdza, când era jurnalist la ”Europa Liberă” și căruia un ”băiat” din serviciile secrete americane i-a mărturisit de ce se ferește ca dracul de tămâie să ia legătura cu ne-americanii: ”Pentru că ne-am învățat minte. Pentru că… orice contact sfârșea prin denunțarea unui coleg, descris fie ca agent, fie ca spion, fie ca șovin, fie ca incapabil”. Sigur, americanii nu și-au dat niciodată silința să cunoască realitățile de la noi, nici atunci când ne-a dat Churchill pe mâna rușilor, nici când partizanii noștri i-au așteptat zadarnic în munți. Dar și-n Primul, și-n Al Doilea Război Mondial, ei au ajutat Europa să supraviețuiască.
De trecutul ăsta trebuie să ținem seama, să nu-l ignorăm. Chiar dacă în ignoranța lor nu prea știu bine unde este Bucureștiul, Budapesta, Kievul. Asta mai ales pentru că Rusia, pe plan extern, este ”elementul unei instabilități negative”, iar tratatele sunt făcute ca să fie încălcate. Culmea este că Imperiul Sovietic s-a prăbușit fără război, iar acum ar trebui reconstruit pe fondul unui război? O întrebare care ar trebui să ne dea de gândit mai mult decât de ce românii, în sondajul ”Avangarde”, au mai mare încredere în prim-ministru decât în președinte. E vorba de conștiință națională, de militărie, de nevoia de disciplină sau ce?
