La urma urmei, definiția eului meu, ca jurnalist, este a aceluia care răstignește efemerul pe hârtie. Sau, mă rog, mai nou, pe… online. Dar, zice Kierkegaard, viața nu se lasă interpretată, decât după ce a fost trăită.
Așa o fi, nu zic nu, dar, uite, eu m-am întâlnit ieri cu dl. Badea. Care Badea? Păi, domnul ăla care, dintr-un inginer oarecare în regimul trecut, a făcut, preț de 30 de ani, liderul economic numărul unu al județului. Și, atenție, asta în condițiile în care capitalul românesc a fost mereu sabotat. Nu de altcineva, nu neapărat de alte state mai dezvoltate, ci de multinaționale. Dar să nu intru din capul locului pe un teren periculos, unde nu sunt acasă și mi-aș putea apuca urechile.
Întâmplarea, semnificativă sau nu, face să mă întâlnesc cu dl. Gh. Badea pe stradă, în apropierea faimosului edificiu ”Forum”, pe care l-a ridicat în centrul Piteștiului. Ciudată întâlnire, mă gândesc! Eu în mașină, el pe jos. Paradoxal, cumva. Are câte mașini vrea să meargă cu ele. Dar mașina nu mai este un lux. Pentru el – pentru inginerul care a pornit alături de un alt inginer, Constantin Stroe, să cucerească lumea – luxul este mersul pe jos. Nu mă vede în mașină, mersul lui este relaxat, cumva proactiv, dacă se poate spune așa. Adică, nu doar dă curs mecanicii mersului, ci e cu mintea undeva. Unde? Păi, acolo unde, ca să faci o treabă, mai întâi trebuie să vezi finalul și apoi să te apuci de ea, s-o construiești pe principiul câștig/câștig, nu pe câștig sau pierd.
Da, s-a convins din experiența de o viață, de fost inginer la Uzina Dacia, că totuși a produce este în topul oricărui fel de activitate umană. Și odată având dreptul la liberă inițiativă, la ”exploatarea” spiritului său întreprinzător, asta a făcut și la fabrica de componente auto din municipiu, și la cea din Costești sau din Câmpulung. Să producă o serie de componente pentru noile și noile tipuri de mașini, că societatea nu mai poate trăi fără mașină. Mă rog, azi fără mașină, mâine fără avion, fiecare, iar poimâne, fără rachetă. Cineva trebuie să-și asume să facă toate ”mărunțișurile” astea, fără de care mașina nu merge. Și, cum se vede și zilele acestea, fără să dispui de o sursă de materie primă, care poate însemna și metale rare, ești nevoit să tragi mașina pe dreapta.
Câte n-ar fi de spus, privitor la victoriile, dar și l-a obstacolele pe care a trebuit să le înfrângă, despre ipocrizia umană, când pe față omul îți părea prieten bun, iar când avea prilejul te trăgea în piept! Și asta presupune economia de piață, competiția, managementul efectiv. Management făcut cu stânga, iar conducerea – cu dreapta. Adică, putere de disociere, analiză, succesiune, aplicare specifică, implicarea factorului timp. Facultăți din emisfera stângă a creierului pe care să le pui la treabă. Să nu mă uit oarecum curios la el, pentru că el chiar citește. Citește mult, inclusiv ce se scrie și astăzi despre orice înseamnă eficiență, management, ce înseamnă să dai prioritate priorităților, acțiunea sinergică – nu trebuia să râdem de Iliescu! – să ”ascuți fierăstrăul”, cum zice Stephen R. Covey în al său abecedar al înțelepciunii.
Și – apoi – ca să-i dăm cezarului ce-i al cezarului, nu Goethe spunea că lucrurile de mare însemnătate nu trebuie lăsate niciodată în voia lucrurilor neînsemnate?
Râde, iși amintește una și mi-o ”livrează” fără nicio reținere. L-a căutat cineva să-i propună o afacere de creștere a păsărilor. Bănoasă, peste poate. Doar să-l susțină deocamdată cu câteva mii de euro. Nu l-a refuzat direct, dar i-a oferit mai întâi 50 de lei, să cumpere un sac de sare. Ce să facă el cu sarea, s-a mirat omul de inițiativă. Păi, să le dai să mânânce, păsărilor, că sarea le face penele mai strălucitoare. De fapt, nu era altceva decât un test pentru a vedea cât se pricepe omul la păsări, fiindcă sarea, pusă în mâncarea păsărilor, le omoară. A căzut sau în capacană, a doua zi omul a venit și după restul de bani, ca să cumpere păsările, că sacul de sare deja l-a cumpărat.
Cum vedeți, n-am așteptat să se întâmple ce spunea Kierkegaard. Se poate interpreta o viață și când se află în toamna ei, când apar ghiocei la tâmple. Asta poate fi un semn de înțelepciune. Dar nu se întâmplă chiar la toată lumea. De ce nu toată lumea ajunge să fie un model? De eficiență economică și socială. Pentru că, cred eu, încercând să văd, dincolo de efemeritate și durabilitate, dl. Badea chiar știe să profite de avantajele oferite de schimbare. Dar nu doar de asta, ci și de multe altele. Pe care doar Domnia Sa le ”paște”, nu chiar toată lumea care-și dorește succesul în afaceri.
