Unul își unduiește corpul, altul face tumbe, un al treilea pare că bate mătănii. Este jocul a trei blănoși care străbat Strada Mare de la un capăt la altul, în zgomot asurzitor de tobe. Ele impun ritmul. Când lent, când sacadat. Pe alocuri drăcesc. Țopăie, își mișcă urechile clăpăuge, rânjesc arătându-și colții. Risipă de energie. Entuziasm. Zel cu tentă strămoșească.
Din vechime când urșii ținuți în lanț de țigani jucau pe uliță, pe prispe, în odăile celor bolnavi pe care-i călcau cu tălpile călite în jar. Timpuri imemoriale. Astazi „jocul ursului” este adus în mijlocul piteștenilor de trei adolescenți îmbrăcați în blănuri care doar amintesc de bătrânul și legendarul Moș Martin. Vacarmul produs nu i-a deranjat pe trecătorii care se opreau, zâmbeau, fotografiau sau făceau selfie cu „animalele” pentru a posta pe conturi de socializare.
Rareori picau și bănuți pentru truda trupei. „Urșii” dansează. Îi distrează pe piteșteni. Dar tot „urșii” obosesc. Și foamea îi chinuie ca pe orice făptură. A fost prima zi în care au prestat în buricul târgului. De mâine vor lua la rând carierele pentru a face să dăinuie străvechiul joc al ursului. „Joacă bine Moș Martine…Joacă bine…Joacă…”. Bubuiturile ritmate ale tobelor se depărtează. Se sting…
