Titlul ăsta nu-mi aparține. Îmi permit să-l împrumut de la Barack Obama. Care scrie așa, în cartea „Țara făgăduinței”, la pag. 387: „Convinsesem lumea să ne urmeze pe tărâmul paradisiac al piețelor libere, al lanțului de distribuție globală, al conexiunilor în lumea virtuală, al creditelor obținute ușor și al guvernării democratice. Și, cel puțin pentru moment, lumea avea sentimentul că se aruncase după noi, în prăpastie”.
Da, sigur, e vorba de modelul american, prezentat de Obama la sfârșitul mandatului, într-o carte de 850 de pagini. Și-l citez aici pentru că m-a surprins reproșul făcut de un cititor, pe marginea editorialului „Creuzetul european”. Ne cunoaștem, este un umblat pe afară, a reprezentat interesele „Daciei” într-o țară latino-americană. După ce a citit, m-a sunat imediat, luni, și m-a întrebat cu cât mă plătesc americanii, de scriu eu că ei ne servesc ca model, de construcție și reconstrucție, de libertate și democrație, de… corectitudine.
Cum să-i răspund altfel, dacă nu apelând la autoritatea unui președinte al SUA, care scrie negru pe alb că au greșit și greșesc și americanii. Și n-am de ce să țin cu ei! Dar, dacă-i drept, țin. A constatat, de pildă, aterizând la Londra, că „încrederea în conducerea americană fusese zdruncinată – nu de atacurile din 11 septembrie, ci de felul în care fusese gestionată situația din Irak, de imaginile care pluteau pe străzile inundate ale orașului New Orleans și, în special, de dezastrul de pe Wall Street”. Deci, nici America nu-i Dumnezeu! Obama însuși recunoaște că „înalții preoți ai finanțelor americane adormeau în post și tolerau acumularea de active și achiziții speculative pe Wall Street, acțiuni la fel de iresponsabile ca orice neregulă apărută în America Latină sau în Asia”.
Ca urmare a crizelor economice și financiare, o sumă de țări s-au aflat în dificultate, au fost obligate „să înghită o doctorie cu gust rău, inclusiv deprecierea propriilor monede, tăieri substanțiale ale cheltuielilor publice și alte măsuri de austeritate”… De ce dau astfel de citate? Nu pentru a-i demonstra cititorului meu fidel că nu iau, ca jurnalist, bani de la americani – nici de la guvern, alții o fac! – ci pentru a semnala, și eu gazetar de provincie, că am ajuns în situația de a ne prăbuși în prăpastie. Nu știu dacă urmând modelul american. Și, ca să fiu corect, imaginea asta nu-i aparține nici lui Obama, ci lui Antonescu. El a scris două volume cu titlul „Pe marginea prăpastiei”, citite de mine, pe vremea ailaltă și pe sub mână, grație fostului director al Muzeului Județean, Radu Stancu. Să nu fim conștienți de prăpastia ce se deschide tot mai mult sub noi, tergiversând instalarea guvernului? De ce a fost nevoie să testăm două nume de prim-miniștri, când era evident că nu au șansa să formeze o majoritate în Parlament? De ce o lălăim acum cu nominalizarea premierului? Ca să mai rămână Câțu interimar? Sau ca să adâncim prăpastia în care se află țara importând aproape 70% din alimente, cu împrumuturi și o inflație care dau pe dinafară? Păi, dacă nu greșesc eu, aproape întreaga nație are sentimentul ăsta. Că suntem pe marginea prăpastiei!
Altminteri, apropo de ce scriam în „Creuzetul european”, în care ne topim cu valorile noastre, vrem, nu vrem, am socotit întotdeauna că prestigiul și competența dintr-un domeniu îți dau automat prestigiu și competență în administrație.
Așa cred că se întâmplă și cu dl. Mânzână, acum președinte al Consiliului Județean. Care nici nu mai vrea să audă de cultură, de înființarea unei case a creației populare, când constată cât de aiurea se cheltuiesc aici banii. Inclusiv la teatru. Păi, dacă-i așa, controlați și sancționați, amendați, schimbați, d-le Mânzână, dar nu vă apucați și dv. să desființați. E șocant, fiindcă asta vine de la un om pe care-l știam că prețuiește cultura. Că a admirat cultura lui Vadim. Desființând, pe vremea d-lui Manu, Casa Creației Populare, cred că noi am pierdut măsura exactă și firescul lucrurilor. Nu simțiți și dv. că există o spaimă a popoarelor privind supraviețuirea lor? Nu doar culturală și nu doar în Europa, ci-n toată lumea. Dacă azi nu mai facem mare lucru pentru a ne legitima, românește, să n-aruncăm la coș și istoria! Istoria și geniul creativ al națiunii noastre, care sunt tot mai prost gestionate de cei care au guvernat. Și guvernează, dacă mai guvernează! Priviți lucrurile puțin mai de sus, nu doar financiar. Altfel spus, nu cu filozofia pragmatică a americanului. Că, spiritual vorbind, nu rentează! Evident, dacă nu cumva greșesc și eu punând astfel problema.
