Zona de nord a văii Topolog este una dintre cele mai importante zone turistice din județul Argeș. Bogată în peisaje care iți taie respirația, Valea Topologului ascunde, pe lângă frumusețile naturale, și numeroase legende și povești fascinante, fiind un loc încărcat de istorie. De-a lungul vremii, aici s-au făcut mai multe descoperiri arheologice, care atestă faptul că zona a fost intens populată încă de pe vremea dacilor. Pe Valea Topologului, la intrarea în comuna Șuici, se află trunchiul stejarului multisecular, a cărui existenţă numără peste 1500 de ani.
Legenda spune că la umbra bătrânului stejar, Mihai Viteazul a făcut un popas pe când se afla în drum spre Transilvania în campania ce a precedat bătălia de la Şelimbăr. Astfel, sub acest stejar, însuși Marele Voievod Mihai Viteazul, în greaua încercare de unire a celor trei principate, ar fi poposit împreună cu căpitanii săi.
Unul dintre acești căpitani se numea Theodosie Rudeanu, de la care se pare că provine și denumirea primului sat al comunei Șuici, Rudeni. Din unele documente reiese faptul că Theodosie Rudeanu ar fi fost autor al unei Cronici Oficiale de Curte, scrisă în limba română, și că era unul dintre cei mai de seamă dregători ai lui Mihai Viteazul. El apare în toate actele emise de Mihai Viteazul, precum și în cele ale domnitorului Radu Șerban, pe care l-au adus boierii țării la Cârstinești, pe Valea Topologului, după întoarcerea din Ardeal.
Cu prilejul efectuării unor săpături arheologice, pe izlazul din preajma satului Rudeni, s-au găsit, printre altele, săbii foarte ruginite, vârfuri de lănci, unele piese de harnașament și câteva monede, toate acestea reprezentând dovezi că prin aceste locuri, ar fi trecut, în vremuri de demult, fie corpuri de oaste romane, fie trupe din armata lui Mihai Viteazul.
Valea Topologului este o zonă ușor accesibilă, aflată la aproximativ o oră de mers cu mașina din Pitești. Aici se ajunge parcurgând traseul pe DN 7C până în Curtea de Argeș, iar apoi pe DN 73 C până în comuna Tigveni, unde se virează ușor la dreapta, pe DJ 678A, spre comuna Cepari.
În zonă se află numeroase obiective turistice, precum bisericile monumente istorice din Cepari, Cimitirul de Onoare al Eroilor, Cula Sultănica și gospodăria tradițională din Șuici expusă la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” București, Mănăstirea Văleni din comuna Sălătrucu, în curtea căreia se află casa în care a copilărit celebrul autor al „Baladelor vesele și triste”, George Topârceanu, dar și un vechi atelier de țesătorie, unde au fost inițiate în arta țesutului numeroase tinere de pe Valea Topologului și din împrejurimi.