Sunt într-o stare de veghe continuă. De cinci zile „dorm” pe burtă. Nu mă deranjează sânii. Niṣte celule au ȋnvăţat să se dividă ṣi se ȋnmulţeau ȋntr-o frenezie orgasmică. Le-am smuls cu sâni cu tot.
Coronavirusul a intrat ȋn trupul soţului meu. Vaccinat. Acum face tumbe peste tot. Simt cum ȋmi înfige spinii din coroană în nas ṣi ȋn gât. Vrea să se replice ȋn plămânul meu. Vaccinat.
În ultimii ani (ultimii ani?) am ȋncercat să-l evit. La ȋnceput a fost un zvon. Made in China. Au apărut primii bolnavi, primii morţi, carantină, restricţii. Restricţii foarte dure pentru generaţiile 65+. Doar două ore de „afară” cu parcurs limitat, ȋnscris ȋn declaraţie. Ce ṣansă cu cărţile, scrisul ṣi calculatorul! Cu fereastra. Soarele răsărea ṣi apunea printre blocuri, luna străpungea ȋntunericul… Acelaşi tablou surprinzător, sclipitor, monoton ṣi depresant prin repetare. Ne-am plimbat prin parcuri pustii şi poteci ṣerpuite de pădure. Departe de oameni. Într-o lume fără timp ṣi fără ţeluri. O primăvară, o vară, o toamnă… Ṣi iar o primăvară, o vară, o toamnă… Am văzut doar ochi. Senini sau cu sclipiri de ură, albastru intens sau castanii, cu reflexe de bronz sau seci, sprâncene arcuite sau ca un accent circumflex, ȋngrijite sau ca un gard părăsit. Oamenii ȋṣi ţineau ascunse după mască zâmbetul, grimasa de dispreţ, durerea din colţul gurii.
Nu mi-am atins copiii. Am inspirat parfumul fiicei mele de la doi paṣi. Nu m-a ȋmbrăţiṣat. M-a protejat, am comorbidităţi. Cu familia mea „americană” am vorbit pe Skype. N-am perceput jocurile de lumini din ochii fiului meu. Ṣtefan, unicul nepot, mai are miros de copil ṣi gust de piersică coaptă?
Lumea ṣi-a continuat spectacolul ieftin. Alegeri, guverne admise, respinse, moţiuni de cenzură, scumpiri, lipsă de medicamente, neomarxiṣti, progresiṣti, reziṣti, Câţu, Ciolacu, Ṣoṣoacă… Oamenii s-au ȋnghesuit la mare, la munte, la moaṣte… Distanţă socială, mască, vaccin? Mici, bere, sarmale. Sunt liberi ṣi fertili!
Au invocat moartea ȋn ritmuri de manele ṣi ea a venit odată cu toamna. Elegantă, cu zâmbet de Giocondă, ȋṣi plimbă mantia neagră peste tot. Intră prin spitale ȋnghesuind ṣi umilind viii ṣi morţii deopotrivă. A renunţat la coasă. Se joacă cu oxigenul. Ȋl opreṣte, ȋl aprinde cu te miri ce, ṣi intubează. Uneori greṣit, cu mâinile nepricepute ale unui rezident, alteori corect, dar degeaba. E lacomă. Adună zilnic sute de morţi ṣi trimite escavatoare ȋn cimitire.
Pâinea noastră cea de toate zilele conţine antivirale, antibiotice, oxigen ṣi vaccin. Strănut ȋn trenuri lungi de câte cinci. Ȋmi spăl nasul cu soluţie salină. Tuṣesc. Mult ṣi covulsiv. Înghit calmotusin. Ȋn urechi ȋmi bat tobe. Din ce ȋn ce mai repede ṣi mai tare. Mă cuprinde un vârtej nebun. Îl simt cum mă trage spre punctul terminus. Nu, n-am să cad ȋn genunchi cu faţa spre cer! Deschid larg fereastra ṣi respir. Ce noapte! „Ca un glob de aur luna strălucea…” Demult am citit asta. Bolintineanu, desigur.
Febril ṣi abulic, soţul ȋmi pune pe deget oximetrul. 99!
Fuck you, covid cu număr ȋn coadă! Vocabular de facebook. Zâmbesc uṣor. Sunt ȋn pas cu vremurile.
Prof. Mirela POPA
