„Credinţa fără fapte moartă este!” Preot prof. univ. dr. Ion Popescu parohul bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” din Piteşti ştie ca nimeni altul acest adevăr. Fostul decan al Facultăţii de Teologie, autor multor cărţi de specialitate, a pus în practică tot ce şi-a însuşit prin studiul Sf. Scripturi. Iar roadele ostenelilor lui se văd deja.
Mană cerească
Mulţi necăjiţi vin cu mâna întinsă la biserici. Alţii, majoritatea bătrâni cu pensii extrem de mici, nu cer, dar aşteaptă, discret, să fie miluiţi. În decursul îndelungatei lui cariere pastorale, părintele Ion Popescu a întâlnit situaţii dramatice, unele neverosimile, când oamenii supravieţuiau, numai ei şi Dumnezeu ştie cum, cu o pâine pe zi, tot ce îşi permiteau să cumpere. În momentul în care a fost numit paroh al bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”, animat şi de visul predecesorului său, vrednicul de pomenire Marin Drăguşin, care dorea să înfiinţeze un azil, părintele Ion Popescu a gândit un proiect amplu prin care să vină în spijinul celor săraci. În fosta casă parohială, cea în care avea să îşi dea ultima suflare fostul paroh, a fost dat în folosinţă, cu binecuvântarea arhiepiscopului Calinic Argeşeanul, un centru cultural-filantropic care poartă numele unui ierarh din trecutul eparhiei noastre, PS Ghenadie. În incinta acestui aşezământ a fost amenajată o sală de mese. Au fost selectaţi câţiva dintre cei mai săraci oameni pe care îi cunoşteau preoţii din parohie, enoriaşi amărâţi care zilnic, la prânz veneau şi primeau hrană caldă. Mai ales pe timp de iarnă, pentru cele câteva persoane, ajutorul era mană cerească. La început au fost 6-7 credincioşi miluiţi, apoi, periodic, numărul lor a crescut. Astăzi a ajuns la 16! Fiecare are porţia lui pe care o primeşte fără excepţie la prânz, în fiecare zi, două feluri de mâncare aduse de la un restaurant în sistem catering.
Răpus de ger
Dintre cei „asistaţi social”, după cum s-ar spune, unii primesc mâncarea cu bucurie, dar îndată ce părăsesc sala de mese se întristează profund. Dorm sub cerul liber pe timp de vară ori pe unde apucă în timpul iernii, câteva nopţi la câte-o rudă, alte nopţi la un prieten şi tot aşa. Dar există şi cazuri în care, sărmanii de ei, se adăpostesc în câte-o scară de bloc ori în sala de aşteptare a gării. Părintele Ion Popescu a trăit o experienţă de neuitat. Rememorează azi: „Aveam un om, un bărbat, foarte credincios care venea zilnic şi lua mâncare, dar nu avea unde să doarmă, nu avea locuinţă, nu îşi permitea nicio chirie, nimic. Vai de zilele lui cum o ducea şi cum se descurca. Într-o iarnă, când a fost gerul cumplit, a fost găsit mort. Îngheţat, sărmanul…” Această tragică întâmplare avea să-l determine pe paroh să se gândească la extinderea proiectului său social. Pe lângă cantina deja existentă, a început să-şi dorească mai mult. Mult mai mult. „A pierit un om pentru că nu avea unde dormi în noaptea aceea. Mi-am propus din clipa respectivă să fac ceva pentru ei şi în această privinţă!”
Unic în eparhie
Insuflat de Duhul Sfânt pare că a fost gândul tainic al părintelui Ion Popescu. A primit binecuvântarea ierarhului şi a demarat o altă etapă a proiectului: ridicarea din temelii a unei constrcţii în care să fie amenajate locuinţe sociale! Unic în eparhia Argeşului şi Muscelului! Pentru prima dată, o parohie finanţează o lucrare de asemenea anvergură. Pe terenul alăturat centrului cultural-filantropic a fost organizat şantierul. În urmă cu doi ani se turna fundaţia, însă totul a fost oprit din cauza pandemiei care s-a abătut asupra noastră în 2020. Cu ajutorul financiar al enoriaşilor parohiei, dar şi al câtorva sponsori cu inimă largă, au fost reluate lucrările în primăvara acestui an. Ritmul lor a fost alert, dorinţa preoţilor fiind aceea de a se recupera timpul pierdut din cauza restricţiilor sanitare de anul trecut. Cărămidă cu cărămidă, zidurile s-au înalţat. Astăzi, construcţia este finalizată în proporţie de peste 80% şi urmează desigur finisările interioare. Chiar şi aşa, privită de la distanţă, clădirea duce privitorul cu gândul la arhitectura simplă, dar frumoasă a schiturilor din zonele montane.
Vor dormi în căldură
Se-nţelege, cheltuielile au fost mari. Şi vor fi în continuare deoarece interioarele trebuie utilate cu instalaţii sanitare, apoi mobilate. S-ar putea spune că a trecut ceea ce a fost greu, însă, pentru a duce la capăt costisitorul proiect, e nevoie de susţinerea credincioşilor şi implicare patronilor dornici de fapte bune care pot face donaţii în obiecte, nu doar în bani. După cum aflăm de la „ctitorul” aşezământului, pr. Ion Popescu, vor fi amenajate camere, desigur separate cele ale bărbaţilor de ale femeilor, în jur de 15 încăperi. Grupuri sanitare, băi, holuri. Totul la dimensiuni reduse pentru că suprafaţa aferantă întregii construcţii nu a fost foarte mare, dimpotrivă. La parterul clădirii va fi amenajată o sală de mese cu o capacitate de 40 de locuri. Tot la parter este posibil să existe şi o capelă în care să fie ţinuţi decedaţii pentru o noapte, înaintea înmormântării. În această situaţie, de câştigat ar putea avea chiar cei cazaţi la etaj, pentru că vor participa la parastasele care se vor face cu aceste triste prilejuri. Instalaţiile termice vor asigura căldura, iar pentru un om necăjit care doarme iarna sub cerul liber nu poate fi binecuvântare mai mare decât o cameră cu un pat şi o masă asigurată. „Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor, ca până în Ajunul Crăciunului să dăm în folosinţă locuinţele sociale. Asta nu se poate preciza de acum, ţine de mulţi factori. Dar lumea trebuie să înţeleagă faptul că nu dăm cuiva efectiv o cameră, ci sistemul de funcţionare va fi altul. Îi găzduim pe cei nevoiaşi aflaţi în situaţii disperate câteva nopţi sau câteva săptămâni până când reuşim să le găsim un loc într-un azil, într-un centru social, la un cămin de bătrâni. La noi nu vor sta definitiv decât pentru a trece de perioada critică, să nu îşi rişte viaţa dormind pe bănci în parc sau scări de bloc. Vor dormi în căldură, vor avea baie, apă caldă, mâncare, tot ce trebuie. Apoi fiecare va elibera camera pentru a face loc altor oameni la fel de disperaţi…”, a clarificat inimosul preot Ion Popescu, care mai are atât de puţin până să îşi vadă visul împlinit.
