Energia verde, regenerabilă, a viitorului, obţinută prin tehnologii de nivel înalt, decarbonarea spaţiilor în care trăim, puritatea aerului respirat şi multe alte teme au fost abordate la emisiunea „Subiect de presă” difuzată, vineri după-amiază, de „Antena 3” Piteşti. Realizatorii ei, Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, l-au avut invitat pe dr. ing. Cătălin Lungu, profesor la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti. Preţ de o oră, acesta a vorbit pe înţelesul tuturor despre problemele din sectorul energetic şi, în afara multor chestiuni interesante pentru specialişti, a făcut o afirmaţie surprinzătoare referitoare la scumpirea energiei…
Unde vă place să locuiţi?
După anii regimului comunist în care românii, de bună voie sau nu, forţaţi de împrejurările economico-sociale, părăseau satele mutându-se la oraş, astăzi mulţi orăşeni se îndreaptă spre localităţile de obârşie ori îşi cumpără proprietăţi în mediul rural, în zone apropiate de oraş. Dar fie că locuiesc la ţară sau la oraş, cu toţii sunt preocupaţi de confort. Iar acesta, dincolo de latura strict arhitecturală a spaţiului locativ, este asigurat şi prin energia care generează căldură, lumină şi aer curat.
În acest context a debutat emisiunea de vineri, Cristina Munteanu întrebându-l pe Mihai Golescu unde îi place mai mult să locuiască? Declaraţia celui chestionat a avut valoarea unei mărturisiri: „Şi într-o parte, şi în cealaltă. Când stau două-trei zile la oraş, mi se face dor de ţară, iar când sunt la ţară, tot după câteva zile simt nevoia de a mă reîntoarce la oraş”. De altfel, jurnalista i-a ridicat, indirect, mingea la fileu invitatului, care a spus că la o simplă privire de ansamblu asupra unui sat, se poate constata că mulţi localnici deţin panouri solare, spre exemplu, cu ajutorul cărora economisesc energia clasică.
Caravana cu surprize
În noul context global, utilizarea surselor de energie trebuie să ne preocupe pe toţi. La simpozionul organizat recent la Piteşti de Ordinul Auditorilor Energetici din România, în cadrul unui vast proiect de informare a opiniei publice, au fost prezentate noutăţi legislative, aparate şi dispozitive de ultimă generaţie, care purifică aerul, dar a fost pus şi degetul pe o rană ignorată de majoritatea cetăţenilor: resursele naturale sunt epuizabile! Realitatea este că, în afara specialiştilor, a celor care activează în domeniu sau care au de-a face măcar tangenţial cu el, oamenii de rând sunt prea puţin interesaţi de acest crud adevăr. Şi din acest punct de vedere, oprirea „Caravanei Ordinului Auditorilor Energetici” în marile oraşe ale ţării este de bun augur şi duce la o familiarizare mai mare a populaţiei, prin intermediul mass-media, cu probleme stringente ale ţării, ale continentului şi ale întregii planete, în definitiv. Pentru că resursele naturale ale Terrei, secătuite, vor duce la un moment dat la mari convulsii sociale. Tocmai de aceea, specialiştii trag semnale de alarmă şi tot ei cercetează şi propun soluţii alternative.
Să stopăm schimbările climatice!
În privinţa energiei regenerabile, unde suntem, unde ne aflăm azi, în ce stadiu? A fost întrebarea directorului Mihai Golescu, cel care a sesizat că limbajul specialiştilor trebuie adaptat nivelului de înţelegere al omului de rând, astfel încât oricine să aibă acces la informaţii şi să le priceapă. Dr. ing. Cătălin Lungu a precizat că România stă destul de bine deocamndată, drept dovadă că au fost luate în serios avertismentele şi recomandările Uniunii Europene: „Se consumă foarte multă energie din surse fosile, gaze naturale, petrol şi cărbune. Arderea acestor combustibili, ştim cu toţii, produce poluare. Pentru a reduce poluarea şi a încerca să stopăm schimbările climatice, trebuie să consumăm energie curată. Evident că în momentul de faţă sunt multe tehnologii prin care utilizăm această energie curată, dar care nu sunt deloc ieftine. Dar panourile solare, fie că vorbim de cele termice sau de cele fotovoltaice, au devenit mai abordabile, accesibile pentru omul de rând, pentru cumpărător. Alte tehnologii, precum pompele de căldură, sunt echipamente interesante, care îşi pot lua căldura din aer, din apă sau din pământ, dar nu sunt încă ieftine pentru cetăţeni. Nu suntem departe de momentul în care vom putea folosi mai multă energie din surse regenerabile. Conform statisticilor, stăm bine în România, procentele sunt mulţumitoare, referitoare la cât din energia folosită este din categoria celei regenerabile”.
Casa viitorului va arăta altfel
Catalin Lungu a vorbit şi despre viitor, în condiţiile în care, de la 1 ianuarie, cei care vor construi imobile trebuie să ţină cont, obligatoriu, ca noile construcţii să aibă prevăzut un consum de energie de 30% din surse regenerabile: „Să construim ecologic! Să avem în vedere permanent decarbonarea din spaţiile în care locuim, din materialele de construcţie. Conform acordurilor internaţionale ale statelor membre ale UE, semnate şi de România, se va acţiona foarte mult nu neapărat pentru producerea de energie, ci pentru economisirea ei. Există un prag al anului 2030; va trebui ca emisiile de CO2 să fie reduse cu minim 55%!”
De ce cresc preţurile?
„Tehnologiile de producere a energiei din surse regenerabile sunt scumpe, foarte scumpe!” A spus-o răspicat prof. univ. Cătălin Lungu. Paradoxul, sesizat de directorul cotidianului „Argeşul”, este că, în timp ce se tot vorbeşte despre energia regenerabilă, despre surse neconvenţionale precum vântul şi soarele, totuşi, periodic, preţul energiei electrice creşte, iar estimările pentru iarnă sunt îngrijorătoare, dau fiori multor oameni cu venituri mici, care vor face faţă cu greu scumpirilor. Care să fie explicaţia? Pe înţelesul tuturor şi al celor neavizaţi, invitatul a spus că tocmai utilizarea acestor tehnologii pentru a transforma sursele neconvenţionale în energie electrică generează creşteri de preţuri pentru consumatorul final, cel casnic ori pentru agenţii economici! „Panourile fotovoltaice, centralele eoliene, investiţii de acest fel duc la creşteri de preţuri în faza de implementare, în faza iniţială; apoi, după ce vor fi tot mai mulţi utilizatori ai acestor tehnologii, preţurile se vor stabiliza, se vor plafona”.
Conform unor calcule matematice se estimează că va veni vremea în care tehnologiile de acest fel – cele ce folosesc numai energie regenerabilă – vor duce la preţuri mici ale energiei, însă deocamdată nu ne aflăm, din păcate, într-o astfel de etapă.
Să nu se sperie nimeni!
Vrem sau nu vrem, vremurile se schimbă, chiar sub ochii noştri se petrec transformări uimitoare din toatre punctele de vedere, inclusiv în domeniul energiei. „Trebuie să găsim cele mai bune variante pentru a folosi cât mai puţină energie, pentru a nu o risipi, fiindcă până la urmă despre acest lucru este vorba” – a concluzionat Cristina Munteanu, care îşi pune toată încrederea în specialişti. În aceeaşi notă optimistă, zâmbind, Cătălin Lungu i-a îndemnat pe telespectatori să nu se sperie de ceea ce va urma: „Ar trebui să ne informăm, ar trebui să avem încredere în specialişti şi, bineînţeles, să fim optimişti!”