Argeşeanul Crin Constantin Cosmescu, absolvent al Colegiului Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din București, a impresionat foarte multă lume prin perseverenţa şi puterea de care a dat dovadă. El suferă de autism, una dintre cele mai grave tulburări neuropsihice, însă – după cum v-am informat – boala nu l-a împiedicat să promoveze examenele de bacalauareat. Despre cum a reușit această performanță, ce pasiuni și planuri are, dar și despre propunerile sale pentru tinerii autiști ne-a vorbit zilele trecute.
„A fost foarte greu”
– Crin, ce ne poți spune despre tine?
– Sunt un tânăr simplu, crescut de mamă, am o soră geamănă și mă consider un om împlinit, în ciuda greutăților pe care le-am înfruntat din cauza diagnosticului meu.
– Ce pasiuni ai?
– Călătoriile, să cunosc oameni, informatica, domeniu în care mi-aș dori să lucrez pe viitor, dar și filmele.
– Cum te-ai împăcat cu diagnosticul tău?
– A fost foarte greu. Şi acum îmi este greu și mă întreb „De ce?”. Mama s-a zbătut să îmi plătească terapii, meditații, logopedie, tot ce înseamnă acest diagnostic. Sunt conștient că trebuie să lupt și că depinde de mine evoluția sau involuția acestei boli.
„Unii râd, alții își dau coate”
– Ce dificultăţi ai întâmpinat?
– La această întrebare mama ar putea răspunde. Eu eram absent, într-o lume a mea, perfectă. Știu că am fost mutat de la școala din Curtea de Argeș la o școală din Pitești. Acolo m-am simțit foarte bine, aveam prieteni iar d-na învăţătoare Georgeta Manole îmi comanda multe auxiliare interesante. Știu că am prins drag de doamna și de școală. Nu am foarte mulți prieteni. Unii râd, alții își dau coate, știu că nu sunt ca ei… A fost foarte greu când eram mic, copiii râdeau, îmi dădeau pedepse, mă jigneau; am suferit mult și familia mea, de asemenea.
– Ultima ta reușită, bacalaureatul, ne-a impresionat. Ce sfaturi le dai absolvenților aflaţi în aceeași situație?
– Nu sunt în măsură să dau sfaturi; poate sunt tineri ca mine cu reușite mai mari. Am muncit din greu, m-am luptat cu uitarea, tot ce învățam se ștergea din memorie. Am luat-o de multe ori de la început. Mi-am dorit să reușesc! Da, mi s-a spus că este foarte greu și că nu voi reuși. Eu cred că trebuie să îți dorești, atât.
Informatică sau afaceri
– Ce urmează în viața ta: o facultate, planuri pentru o carieră?
-Da, îmi doresc să merg la facultate, să reușesc. Știu că va fi greu. Vreau o carieră. Îmi este teamă, deoarece încă am probleme cu socializarea, cu multe altele. Aș vrea să studiez într-un domeniu legat de informatică sau afaceri și mă gândesc să merg la Timișoara; este un oraș dezvoltat, cu oameni primitori.
– Crezi că în România există oportunități și interes față de tineri ca tine?
– Este foarte greu să fii atât copil, cât și tânăr cu autism în România. Totul este contra cost și foarte scump; nu suntem înțeleși, sprijiniți. Ca tânăr autist nu mai am nimic. Statul a hotărât că pentru cei ca noi, la vârsta de 18 ani, să dispară din actele medicale acest diagnostic și, bineînțeles, ne ia și încadrarea în grad I de handicap pentru a economisi bani. Este nedrept. Noi ne plătim terapii, meditații. Sunt dezamăgit, parcă nu se dorește a se conștientiza că noi existăm și după împlinirea vârstei 18 ani. Ajutorul meu din partea statului este suma de 326 lei! Nici de medicamente nu îmi ajung! Păcat. Dar tot îmi doresc să merg mai departe!
„Un bacalaureat adaptat nevoilor și psihicului nostru”
– Ce propuneri și nevoi ai?
– În primul rând, să ne lase încadrarea în grad cu diagnosticul nostru. În al doilea rând, ar fi de ajutor ca meditațiile să fie gratuite, de asemenea și terapiile. Un bacalaureat adaptat nevoilor și psihicului nostru. Mai multă susținere din partea statului. Mama mea luptă pentru drepturile copiilor cu dizabilități, este președinte al Asociației Cultural Creștine „Aripi de Înger” din Curtea de Argeș și, participând la proiectele ei, observ cât de mult suferă copiii din cauza neglijenței și indiferenței statului. Iubim copiii și vom face tot posibilul să-i ajutăm. Acum sunt într-o tabără caritabilă pe litoral, organizată de mama pentru copiii care nu au văzut niciodată marea!
