Afându-mă pentru câteva zile la Bucureşti, de sâmbătă am simţit un nou miros pe străzile oraşului. Unul combinat, de alifie parfumată şi adieri spermatice. Probabil că este efectul bideurilor instalate în fiecare cameră, astfel încât minoritatea sexuală a homosexualilor să nu fie discriminată, în condiţiile în care temperatura a ajuns peste 30 de grade Celsius. Mai ales că sâmbăta trecută aceştia au organizat o paradă sub sloganul „marşul diversităţii”. Sigur, nu am făcut niciodată paradă de convingerile mele, care sunt cu totul împotriva unor astfel de devieri de la normalitate. Ce face omul în initimitatea lui îl priveşte, dar nu sunt de acord cu asemenea parade publice. Mi se pare indecent şi grotesc. Şi, prividu-i, mă gândeam oare ce ar crede ţăranii din satul meu natal despre astfel de manifestări urbane. Căci poporul nu cunoaşte logica relativistă. Pentru el, cel născut, fie băiat, fie fată, este binecuvântat de Dumnezeu. Este vorba de înţelegere biologică şi de credinţă religioasă a vieţii. 

Gândindu-mă la cei care dau măsura normalităţii noastre, oameni simpli din cătunul natal, mi-am întors privirea la cei care trec pe Calea Victoriei, foarte aproape de locul unde mă aflam, şi mi-am dat seama că omul poate fi foarte bine portretizat prin intermediul caricaturii. Căci numai o caricatură ar prinde imaginea reală a omului şi ar adânci sentimentul acestuia despre propria identitate de gen. Mai ales că o caricatură autentică ar fi o sinteză de satiră morală, psihologică şi sociologică. Căci numai ea ar putea să reprezinte ceva dincolo de natură a unei fiinţe. Ea nu măslueşte nimic, ci dezgoleşte realitatea, reduce totul la esenţial. Prin intermediul caricaturii are loc o dezbrăcare, o ridicare de văl, pentru a vedea cât suntem de goi. Mai ales că aceia care defilau pe Calea Victoriei erau îmbrăcaţi ca la circ. 

Prin urmare, în legătură cu dorinţa unei femei de a fi bărbat, mi-am închipuit că dacă ar fi ca pe timpul meu, când tinerii, deci numai băieţii, erau concentraţi pentru a face stagiul militar, efectul actual ar fi că s-ar găsi mulţi bărbaţi care s-ar declara femei. Trăim, aşadar, într-un timp tragic şi comic. Adică, îmi imaginez că într-o sală plină de bărbaţi şi femei, solemnizând unicitatea de gen, s-ar trezi, printr-un act magic, toţi deodată dezbrăcaţi şi obligaţi să continue ceremonialul; vă daţi seama ce ar vedea fiecare la celălalt? Căci ceea ce ar vedea ar fi pura realitate, şi nu cea declarată de ei. Aşa că dacă o femeie se declară bărbat sau invers, vă daţi seama ce sâni ar avea? Unii căzuţi sau uscaţi, sexe veştede, iar bărbaţii… burţi căzute! 

La un moment dat am fost smuls din gândurile mele de un individ îmbrăcat ca la circ şi care m-a întrebat din ce tabără fac parte (în faţa Universităţii era şi parada celor ce militau pentru respectarea tradiţiilor şi credinţei noastre strămoşeşti). Pentru moment nu am ştiut ce să-i răspund străinului, nu că nu mi-aş fi cunoscut tabăra, ci din cauza surprizei. Apoi, fără să-i răspund, am simţit un imbold de revoltă în suflet. Căci credeam că vârsta mă poate salva de astfel de întrebări ridicole. 

Drept care, nu scriu aceste rânduri din simpla preocupare de a fi revoltat. Şi nu voi scrie în detaliu despre parada homosexualilor. Dacă aş scrie şi eu despre ce s-a întâmplat cu aceşti oameni deviaţi de la natură, cred că aş aduce un plus de banalizare a acestor nefericiţi. 

Şi totuşi, de astă dată chiar nu mai merge. De mai multe ori am scris, am discutat, am ajuns la anumite concluzii, dar acum nu mai e cazul. Să faci paradă cu natura ta contrară chiar în ajunul Sărbătorii Maicii Domnului, mi se pare culmea nesimţirii şi tupeului. O astfel de paradă în zi de sărbătoare ne mutilează sufletul. 

Pe de altă parte, se ştie despre copilaşul din povestea lui Andersen, care, cu totul pe neaşteptate şi în nelalocul lui, a destrămat iluzia general acceptată cu ţipătul său: “Dar regele e gol!”. Noi ştim că regele e gol, dar pledăm pentru diversitate, de parcă nu a pledat Dumnezeu destul. Iar cel care nu e de acord cu o astfel de diversitate închipuită va fi imediat catalogat că nu respectă drepturile omului. Şi totuşi, dacă adulţii sunt convenţionali, cum rămâne cu copiii? Or, copiii trebuie să tacă şi să nu ridice glasul până când nu vor înţelege că nu despre toate se poate vorbi. Dar s-a găsit şi pentru ei o rezolvare: anume, să se facă educaţie sexuală în şcoli şi să participe cu competenţă la discuţiile despre procreere, dragoste şi sex, chiar şi despre masturbare. Realitatea aceasta nu aparţine sociologiei, ci sociopatologiei. Iar lumea cuminte discută pe şoptite despre faptul că regele e gol. Discuţii care se revarsă în casele noastre sub formă de zvonuri neînţelese şi nedesluşite. Pentru că nu se cade să vorbim astfel despre cei care se revoltă împotriva propriului sex. Nu e treaba noastră. Dar treaba lor este să aducă o impietate Preacuratei Fecioare. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio