Sigur, ne-am dori noi să fie perfect, dar deocamdată e doar prefect. Iată, este primul prefect-femeie din judeţ. Nu ştiu dacă şi din ţară. Lingvistic vorbind, femininul de la prefect, adică prefectoriţă, aşa cum a intrat în limbajul comun „doctoriţă”, nu a fost nevoie să fie folosit, fiindcă n-a existat o asemenea realitate. Şi a apărut şi realitatea asta.
De cinci luni, la „Casa Albă” avem o doamnă-prefect. Cu ambiţia – aşa cum am descifrat-o eu la emisiunea TV „Subiect de presă” de la „Antena 3” Piteşti – să facă performanţă şi-n administraţie, nu doar în politică. Care este un domeniu, să recunoaştem, cam mocirlos. Şi poate că şi de aici ambiţia distinsei şi tinerei doamne de a face puţină curăţenie. Ca una care iubeşte legea, a lucrat vreo zece ani în calitate de executor judecătoresc, unde şi-a impus cu insistenţă să aplice legea. Că mare nevoie este de asta într-un judeţ şi într-o ţară unde mulţi dintre noi s-au exersat în a o fenta. Legea, fiindcă o vreme pare să fi fost, între altele, mai importantă libertatea presei decât independenţa justiţiei.
N-am ce spune, frumoasă ambiţie, dar sincer cred că va mai trebui să curgă ceva apă pe Argeş până ni se va împlini acest deziderat. Problema care se pune acum, în esenţă, la noi, este dacă vom repune pe linie locomotiva. Deraiată mai pe toate liniile. Moral, cultural, psihic, economic, social etc. etc. Asta, dacă vrem să mergem înainte, cum bat toba useriştii, care se declară cei mai progresişti. Apropo de progres, circula pe vremea ailaltă un banc privitor la echipa trimisă cu trenul de către Lenin să ajungă mai repede în comunism. Şi să le spună şi celorlalţi cum e. Pornesc ei, fac focul sub cazanul care duduie, cum „duduie” economia noastră astăzi, dar se trezesc că nu mai au lemne. Dau telefon tovarăşului, iar acesta le spune să ia traversele din spate, să le bage-n foc şi să continue drumul. Şi aşa fac. Dar după o vreme se trezesc că nici acestea nu-s de ajuns. Cum ne descurcăm? – revin ei panicaţi şi li se răspunde să ardă tot ce de lemn în tren. Alimentează din nou cazanul şi merg înainte să vadă cum e în comunism. Dar, după vreme, se termină şi combustibilul improvizat din bănci şi lambriuri. Ce facem, sună ei şi mai disperaţi, că acum ni s-a terminat şi mâncarea? Opriţi, că aţi ajuns, li se răspunde. Imperturbabil, cum o fac şi politicienii noştri la vreme de alegeri.
Dar noul nostru prefect nu pare chiar aşa de speriat de ce se întâmplă cu noi, de valul al patrulea de pandemie care galopează contagios, urmat, se zice, de un altul, Delta. Are bunul simţ să nu se erijeze în specialist, când răspunde întrebărilor – şi ele furtunoase – despre noua încercare căreia trebuie să-i rezistăm. Oricum, să facem ce ne îndeamnă bunul simţ, normele de igienă şi regulamentele de prevenire a îmbolnăvirii cu un Delta. Care nu iartă, se răspândeşte cu o viteză uluitoare. Iar o bună parte din lume continuă să se aglomereze la „prăjit”. Cu inconştienţă! Dacă trecem şi de asta, agenda publică vine din urmă încărcată de promisuni care nu s-au înfăptuit: pârtia de la Moliviş, breteaua de vest a Piteştiului, mă rog, chiar autostrada Piteşti – Sibiu.
Aici, zic eu, preşedintele care este din Sibiu ar fi putut impulsiona construcţia ei, dar interlocutoarea noastră este convinsă că o va face. Acum. O fi având dreptate, că văd că tinerii de astăzi au mintea ageră şi inima rece. Sigur, nu toţi. Prefectoriţa noastră ştie să fie şi sobră, dar şi să guste o glumă, o vorbă de duh.
Nu prea mai e timp la emisiune, drept care arunc o întrebare catastrofică. Cum s-ar descurca prefectul dacă un telefon năvăleşte peste altul anunţând şi un incendiu la izvoarele Topologului, şi inundaţii concomitent la Rucăr, şi un terorist cocoţat pe un bloc din centrul Piteştiului. Răspunsul, cumva la figurat – dincolo de procedurile specifice invocate de d-na Emilia Mateescu – vine ca-n bancul cu Bulă alergat de urs. Întrebat de „tovarăşa” ce ar face, el spune că ar scăpa cu fuga. Dar dacă ursul e mai rapid? Atunci se urcă-n copac. Şi dacă ursul urcă după el? Agasat de insistenţa cu care profesoara pune întrebările, Bulă îi reproşează: „Tovarăşa, dumneavoastră ţineţi cu ursul”. Eu nu ţin nici cu ursul, deşi ne cam aleargă la propriu, nici cu teroristul, deşi mai escaladează câte cineva înălţimile, ameninţând că ucide sau se sinucide. Dar, ca un câine de pază al moralităţii, cu ordinea, cu disciplina şi cu legea mă simt bine. Şi m-aş bucura să le văd „implementate” de rigoarea cu care noul prefect, o feminină, le revendică la rându-i. Conştient, cred că generaţia de după ’89 a ratat în bună măsură construcţia instituţională. Ba, din contră, i-a mai şubrezit din bruma de autoritate de care dispunea. Oricum, bine că am promovat femeia, căci e limpede că are valoare. Cu dânsele împreună, important este, credem, să creăm viitorul, nu doar să-l aşteptăm înfriguraţi. Şi-n tensiune!
