Este ştiut, de multă vreme, că în România nu există concordie: lupta dintre partide afectează puternic starea naţiunii. VIAŢA POLITICĂ a devenit o BOALĂ POLITICĂ cronicizată. Este normal ca lupta să se poarte la nivel de ideologie. Este normal ca Opoziţia să controleze Puterea, s-o cenzureze, ca opinia publică să deschidă mai bine ochii, să discearnă binele de rău – este vorba de Binele Public, nu de binele de castă, de grupare, de grup, de presiune.
Este normal să fie respectat DEMOS-ul (poporul), după cum este normal să utilizezi corect „Kratos”-ul (puterea). La noi, democraţia are altă… semantică! Altă interpretare! La noi, democraţia, statul de drept sunt interpretate – şi de către Stânga, şi de către Dreapta – oportunist: fiecare vizează uzufructul său. Moţiunea de cenzură la adresa premierului Câţu, ofensiva – dovedită a fi neconstituţională – de demitere a Avocatului Poporului Renate Weber, negarea continuă între partide, creşterea preţurilor la bunuri de primă necesitate şi la servicii, insuficienta transparenţă cu privire la interesul naţional – atragerea fondurilor europene printr-un Plan de Reconstrucţie şi Rezilienţă eficient (în ochii Bruxelles-ului) – iar peste toate „şobolanizarea” Capitalei şi ameninţările continue cu îmbolnăvirea (şi pentru vaccinaţi, şi pentru cei nevaccinaţi), accesul nemulţumitor la sănătate (la cabinetele medicilor şi la spitale), din cauza „distanţării” de pacienţi – toate induc, în populaţie, o stare de nelinişte, de provizorat continuu, de stres. Este o tensiune socială vizibilă, căreia premierul îi răspunde – aţi văzut, aţi auzit – cu nonşalanţă, că poporul… „este fericit”.
Aţi văzut şi aţi auzit bine! Cititor de statistici, adesea prelucrate (şi exemple au fost şi cu Covidul, şi cu economia!!), primul om din Guvern pare preocupat mai mult de campania electorală, unde se vede Făt-Frumos câştigător al PNL-ului în faţa „depăşitului” Orban (cum este prezentat în întâlniri electorale). Orban, care, la Neamţ, se crede, pentru PNL, un Cristiano Ronaldo!!! Ambii trăiesc în lumi paralele.
Mai mult, premierul Câţu s-a urcat călare pe „visul american”, hiperbolizând, în faţa reprezentanţilor Ambasadei SUA, cei zece ani petrecuţi în SUA, pornind de la spălător de vase. Numai că ceva nu se potriveşte: „visul american” se întrupează în America, nu în România! Aici, premierul ocupă primul fotoliu în „Guwernul meu” nu parcurgând, meritocratic, treptele performanţei profesionale, ci fiind numit în funcţie de şeful statului, un necruţător – şi el – penelist în efortul desfiinţării PSD (afirmaţii „made” Klaus Werner). Poate odată o să zăbovim şi asupra „visului românesc”, trăit de cei ce nu spun nimic nu numai despre „primul milion” şi despre altele, inşi fără carte, care flutură fişicul de euro pe la TV. În compensaţie, Ludovic Orban a venit din nou în Argeş, asigurându-i pe argeşeni că cel puţin tronsonul Piteşti – Curtea de Argeş al Autostrăzii Piteşti – Sibiu… se va umple de asfalt în termenele contractate.
Nu ştiu dacă primarul Piteştiului – care se străduieşte să schimbe faţa centrului municipiului – a făcut, cu această ocazie, lobby pentru atât de necesarele căi (noi) de acces în Piteşti, dinspre Mărăcineni. Cine are curiozitatea, la miezul zilei, să vadă cozile de maşini de aici nu se îndoieşte de această prioritate locală ce trebuie susţinută de „centru”, dar aici mă tem că materializarea acestei priorităţi depinde de jocurile politice.
Închei, afirmând o evidenţă: „nu este pace sub măslini”! Sub aparenţe, „cazanul” fierbe. Îmi aduc aminte, dintr-o lectură, de ce scrie pe Holstentor – una dintre cele două porţi de intrare în vechiul oraş hanseatic Lübeck: „Concordia domi foris pax” (Fără un minimum de înţelegere în casă, nu există pace în Cetate). Trăim din plin, în Argeş, ca de altfel în întreaga ţară, acest trist adevăr: „casa politică” aruncă în Cetate – în întreaga Românie – impresia de ţară captivă, de continuu provizorat. Cât despre „fericire” – altă dată, că acum nu este cazul…
