Şi-a pierdut fiul aflat în primăvara vieţii. Încercat precum dreptul Iov care a spus „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”, şi-a dedicat, din momentul îngropării iubitului său copil, timpul, energia, sănătatea slujirii aproapelui. Este povestea tragică a unui tată care acum doreşte să zidească o mănăstire!
Spaţiul liturgic insuficient
Pe cuprinsul eparhiei Argeşului şi Muscelului există, s-ar putea spune la prima vedere, un număr suficient de lăcaşuri de cult. Pe lângă cele vechi, adevărate monumente ale arhitecturii şi picturii bizantine, după 1990 au apărut, datorită iniţiativei arhiepiscopului Calinic Argeşeanul, o mulţime de noi altare. Cu toate acestea, spaţiul liturgic, calculat matematic, la metrul pătrat, este mic, raportat la numărul argeşenilor dreptcredincioşi. Dacă ne-am referi doar la municipiul Piteşti, am putea socoti că există destule Case ale Domnului, aproape în fiecare cartier construindu-se câte una în ultimele trei decenii. Şi totuşi, realitatea este alta. Oricine îşi aminteşte imaginile cu bisericile arhipline în zilele de mare sărbătoare, ca să nu mai pomenim de Crăciun sau Învierea Domnului. Însuşi întâiul ierarh al Argeşului şi Muscelului, ÎPS Calinic înfăţişa, nu demult, adevărul în toată lumina lui, privitor la spaţiul liturgic din municipiul nostru: „Dacă un înger ar avea misiunea de a chema într-o noapte toţi piteştenii, dar pe absolut toţi la biserică, în acelaşi moment, ei nicidecum nu ar avea loc în ele! Câţi ar intra? Poate, acolo, câteva procente din toată suflarea Piteştiului să încapă în bisericile urbei. Restul ar rămâne pe dinafară. Şi atunci se poate vorbi de spaţiul liturgic suficient la Piteşti? Nicidecum!” Dincolo de imaginea plastică folosită de arhiereu, cuvintele Sfinţiei Sale conturează realitatea. În aceste condiţii, orice altar nou ridicat este binevenit în ochii oamenilor şi binecuvântat de Dumnezeu.
În numele fiului
Povestea lui Bogdan Marin şi-a mai găsit loc în pagina „Argeşul ortodox” şi cu alte prilejuri. De fiecare dată când omul a iniţiat sau s-a implicat în diverse acţiuni caritabile, am subliniat de unde îi vine puterea de a se dedica aproapelui. Din credinţa nestrămutată că în felul acesta, făcând bine semenului său, va dobândi milostivirea divină şi ea se va revărsa asupra sufletului fiului său, adormit întru nădejdea învierii, în urmă cu 15 ani. Cu gândul la copilul său plecat atât de timpuriu dintre noi, Bogdan Marin a înfiinţat o asociaţie creştină cu un nume de rezonanţă: „Sf. Cuvioasa Parascheva”. Omul are un cult aparte pentru sfânta de la Iaşi, ocrotitoarea Moldovei. Timp de 14 ani de când activează în acest domeniu al filantropiei, asociaţia a ajutat multe persoane, copii proveniţi din familii sărace, tineri care de-abia aveau după ce bea apă, bătrâni bolnavi şi neputincioşi. În general, de fiecare dată când află de situaţia grea prin care trec semeni năpăstuiţi de soartă, Bogdan Marin se avântă, ducându-le ajutoare, pe măsura posibilităţilor lui. Resursele materiale sunt modeste, asociaţia „Sf. Cuv. Parascheva” nu a primit nicio finanţare de la stat şi sumele cheltuite pentru alimente, rechizite, haine, lemne pentru foc, medicamente şi altele asemenea sunt provenite din bani privaţi. Ultima acţiune umanitară a desfăşurat-o într-un bloc plin cu oameni sărmani din Ştefîneşti. Bărbatul îndoliat face totul în numele fiului.
Vis utopic?
Şi tot pentru sufletul copilului, pentru a-i fi veşnică pomenirea, şi-a propus acum Bogdan Marin să demaraze un proiect mult mai vast. De o anvergură la care nu visa vreodată să ajungă. Se spune în popor că un om îşi găseşte împlinirea totală pe pământul pe care i-a fost hărăzit să trăiască dacă dă naştere şi creşte un copil, plantează un pom şi zideşte o casă. Bărbatul le-a făcut pe toate, în localitatea Piscani unde îşi duce zilele alături de soţie, la fel de implicată în acţiuni filantropice, având şi o calitate oficială în cadrul asociaţiei. Dar el nu se opreşte aici. Nu se limitează la atât. Şi-a propus un ţel măreţ. Cel mai nobil dintre toate: să ridice un lăcaş de cult în jurul căruia, cu timpul, să apară chilii şi să devină mănăstire!!! Desigur, ţinta este atât de înaltă încât totul pare neverosimil. „Un obiectiv utopic”, „Un vis irealizabil”, mai aude şuşotindu-se în jurul său. Dar Bogdan Marin nu se lasă cuprins de descurajare.
Rugăciunea inimii
Are, firesc, momente de îndoială, dar trece peste ele. Alungă gândurile negre şi ispita îndoielii care vine de la diavol. Şi tot de la diavol vine gândul renunţării. Atunci, ca unul care a umblat pe la multe aşezăminte monahale în ultimii 14 ani şi a cunoscut mulţi duhovnici sporiţi în duh, preşedintele asociaţiei „Sf. Cuv. Parascheva” se închide în sine şi rosteşte Rugăciunea Inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Şi îndată, cu ochii minţii, vede o lumină liniştitoare, ca o străfulgerare, şi flash-uri cu chipul fiului său care, parcă de dincolo de pragul veşniciei, îl încurajează, îi dă puterea de a merge mai departe. În plan concret, intenţiile bune se materializează întâi de toate prin achiziţionarea unui teren. A fost identificat unul, într-o zonă superbă de munte, în apropierea peşterii Dâmbovicioara. Îndată ce a văzut acest loc, Bogdan Marin a simţit că este ideal pentru un lăcaş de cult, chiar şi de mici dimensiuni, închinat lui Dumnezeu. Şi-a imaginat din prima clipă cum turlele bisericii se înalţă spre cer. Revenind cu picioarele pe pământ, concret, trebuie întâi de toate cumpărat terenul de la persoana privată care îl deţine. Iar suma pe care o cere nu este deloc mică. Acesta ar fi primul pas. Dacă, mobilizându-se şi alte persoane binevoitoare să îl susţină, va reuşi achiziţionarea terenului, cu binecuvântarea înaltului ierarh al Argeşului şi Muscelului, ar putea fi îndată deschis un şantier pentru construcţia unei bisericuţe mai mici din piatră sau mai mare, dar din lemn. Acesta este priectul măreţ şi nobil al tatălui care a văzut sufletul fiului său suindu-se la cer şi nu îşi va găsi liniştea până când nu va zidi altar unde băiatul să fie pomenit, din neam în neam…
