Şantierul delăsării în pasajul nepăsării
Un anunţ pe o coală de hârtie şi aia îngălbenită de soare, cu scrisul şters de ploi îi informează pe cetăţeni că „pasajul este în reparaţii”. Bieţii oameni dau din cap a dezaprobare. O altă zi în care nu pot traversa pe acolo bulevardul I.C. Brătianu. A câta zi? Nu se mai ştie. Au pierdut firul. Teoretic, din primele zile ale lunii iunie pasajul trebuia să fie gata. Dar o stare de nepăsare generală se face simţită în aer, o dulce lâncezeală…
Se repetă istoria?
Fără îndoială, pasajul subteran pietonal „Magnolia”, cum este cunoscut în limbajul curent al piteştenilor, trebuia reparat, reabilitat, modernizat. Cupolele de la intrări erau degradate, curgea apa şiroaie la fiecare ploaie mai puternică. Nici plafonul nu „se simţea” prea bine. A rămas în memoria colectivă întâmplarea din urmă cu câţiva ani când bucăţi mari de tencuială s-au desprins şi puţin a lipsit să nu omoare o tânără. Fata a scăpat ca prin minune doar cu capul spart şi câteva răni, dar problema a rămas. Pasajul ale cărui scări rulante funcţioneau cu înteruperi era pe lista de priorităţi a noii administraţii a municipiului. Multe voci susţin că, de fapt, aceste lucrări se impuneau mai demult, din vremea fostului primar Cornel Ionică. Acum e… istorie. Important ce se face astăzi şi mai ales, cum.
Piteştenii au pretenţii. Mulţi dintre ei au vizitat ţări străine, ba unii chiar au locuit în Occident ani la rând, întorcându-se recent, în vremea pandemiei. Pe banii lor de cinstiţi contribuabili, vor calitate şi eficienţă în tot ceea ce înseamnă lucrări edilitare. Nimeni nu a contestat utilitatea modernizării pasajului. Însă oamenii se aşteptau să nu se repete istoria Pieţei Primăriei, acolo unde se lucra în ritmul melcului şi a fost nevoie de intervenţia energică a primarului Cristian Gentea pentru ca ziua inaugurării să vină mai repede.
În slujba comunităţii
Cotidianul nostru a monitorizat, dacă se poate spune aşa, ampla lucrare de pe platoul din faţa administraţiei locale şi, periodic, publicând o fotografie şi un text acid, trăgeam un semnal de alarmă, cerând ceea ce voiau şi cetăţenii: operativitate, rapiditate şi muncă asiduuă la desăvărşirea unei „opere” care nu aparţine unui edil sau politician, ci nouă, tuturor, comunităţii. În cazul pasajului subteran, ziarul „Argeşul” se constituie din nou în portavocea opiniei publice, a piteştenilor care încearcă să traverseze, riscându-şi integritatea corporală şi chiar viaţa. S-a spus iniţial că şantierul va crea disconfort fonic locatarilor din jur şi vizual tuturor celor care trec prin zonă, în luna mai. Se subînţelegea că în iunie putem respira aerul răcoros al pasajului pe care îl vom traversa pentru a evita slalomul printre autoturismele de la suprafaţă. Însă noi deopotrivă cu cetăţenii afectaţi ne-am făcut iluzii. Şantierul este departe de a fi desfiinţat pentru că delăsarea pare a fi cuvântul de ordine, nu elanul muncitoresc. În weekend nu se lucrează, decât rareori sâmbăta răzbat din interior câteva zgomote metalice. Noaptea, nici atât! Doar nu suntem în Germania, nu?! În cursul săptămânii, după-amiaza spre înserat, activitatea se reduce considerabil, doar doi-trei muncitori mai mută dintr-un loc într-altul diverse materiale de construcţie.
Moş Crăciun printre maşini…
Iată o imagine de azi de la ora 12. Pe partea dinspre Piaţa „V. Milea”, dincolo de plasa de sârmă… linişte. Din măruntaiele pământului nu se aude nimic. Nicio lovitură de ciocan, niciun utilaj, nicio mistrie scrijelind zidul. La capătul celălalt al tunelului… totuşi se mişcă! Se văd căştile câtorva muncitori şi flama aparatului de sudură. Da, se lucrează. Dar, în ritmul acesta, ne prinde sigur Crăciunul, iar Moşul îşi va târî sacul printre maşini. În tot acest timp suprindem instatanee cu oameni care, ezitanţi, traversează strada. Bătrânilor le este cel mai greu, unii nu văd bine de la distanţă şi nici nu pot face salturi printre autoturismele care trec în viteză. Aşa e când cei cu putere de decizie rămân nepăsători…
