Tribunalul din Pitești a apreciat că videoclipul (melodie) „Curwa” este scandalos, încalcă norme juridice/sociale și l-a condamnat pe autor – Dani Mocanu – la 6 luni de închisoare cu executare. Faptul a trezit numeroase comentarii, cel mai… democratic fiind acela că pedeapsa ar încălca libertatea de expresie. Mai mult, s-a evocat și apariția în spațiul public a unor opinii „denigratoare” adresate femeii de către Sorin Lavric, un cunoscut scriitor și eseist, pentru care autorul nu a pățit nimic. „De ce nu a pățit nimic?” (n.n. – ba da, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor).
La vremea potrivită, Sorin Lavric și-a nuanțat opiniile, o sinteză a acestora fiind foarte clară – în cartea „Decoct de femeie”. A produs rumoare afirmația lui: „Vreți să vă mint și să închin elogii ipocrite femeii? Nu pot să spun că femeia excelează prin gândire logică, mai ales prin aptitudini filozofice. Îmi pare rău! Filozofia este un domeniu aflat aproape exclusiv în apanajul bărbaților”. Pe aceeași linie: „Niciun bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filozofie nu o va găsi în capul femeii, dar, în schimb, va găsi cufundarea în athanorul (n.n. – cuptorul) labios”. Rupte de un context mai explicit, aceste afirmații pot provoca scandal în rândul mișcării feministe. „Decoct de femeie” lămurește lucrurile chiar dacă rămâne și un reziduu incomod pentru femeie în general. Sorin Lavric se apără „atacând” într-un fel: „Eu vreau să intuiesc în chip verosimil femeia, vreau s-o definesc și nu s-o evoc postiș (n.n. – fals, artificial) în virtutea unei rețete lăudăroase”. Și cum o face? Confruntând femeia în trei ipostaze: gestus (atitudine în spațiul public), matus (mișcările în spațiul intim) și actus (actele sale în relația cu cei trei zei cărora, în virtutea naturii ei, își închină viața: bărbatul, copilul sau Dumnezeu).
Ce a rezultat de aici? Femeia-etuvă (emoția este principala sursă a efortului); femeia-diapazon (care are nevoie de model); femeia-incubație (ființă a ideilor bruște) și femeia-elucubrație (cu voința de a răzbate cu orice preț). Citiți, apreciați, comparați și vă faceți propria idee!… Nu sunt avocatul nimănui.
De la o manea am ajuns, iată, la un excurs filozofic cu privire la femeie. Este interesant să aducem aici poziția Simonei Beauvoir, care, în „Al doilea sex”, vorbește despre specificitatea fiziologică a femeii: „Feminitatea nu rezultă din natură, ci din cultură – dintr-o cultură masculină dominatoare. Din cauza funcției sale materne, femeia a fost eliminată de bărbat din Cetate. Vocația sa a fost circumscrisă căminului”.
Flaubert vorbea chiar de „al treilea sex”, referindu-se la statutul foarte particular al prietenei George Sand, femeia emancipată. De obicei în preajma Zilei Femeii apar în spațiul public numeroase caracterizări ale „sexului frumos”. Ele sunt pe un diapazon larg: de la ipocrizii la etichetări de conveniență, la „rețete lăudăroase” (vorba lui Sorin Lavric). În niciun caz în nota manelei amintite, cea care ne-a prilejuit aceste rânduri…
2 Comentarii
Aloe Vera
Femeia/femeie … mereu va fi femeie/ceva dumnezeesc !
Tutele’mputite , bondarii scarbosi … in hau cu ei !
Pontifaunir
” De la manea, la decoct de femeie ” . Ce este placut/frumos … si lui Dumnezeu ii place !
Ce-i urat si pute … nici Scaraoschi nu agreaza ! Vedeti-l pe-mputitul/micimanul/scarba de om … care se dadu la o fetiscana far’de minte ; dara, muma-sa’mputita …pe unde fuse ?
Pe undeva, prin nord/vest … prin maramu’ mai zileste o holearca imputita / un sosoi … gen p…. plange ! Voi/scarbe-mputite nu puteti se fi fiti oameni pen’ca putiti de trasniti, nespalatilor … la creiere/la bot/si peste tot !
Trasni-v-ar Inaltul Ceriului, pe voi/idiotii d reaku !