Flori de liliac. Lalele, trandafiri. Şi lacrimi, multe lacrimi, peste cripta albă a celei care a fost Mariana Velicu, un nume arhicunoscut în rândul melomanilor piteşteni.

O viaţă dedicată muzicii

După absolvirea Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, în anii în care acolo se intra la fel de greu precum la Facultatea de Medicină, tânăra a ajuns profesoară la Liceul de Artă din Piteşti. I-au trecut prin mână atâtea generaţii de elevi, mulţi dintre ei ajunşi la rândul lor nume importante în domeniul muzicii clasice. A fost una dintre personalităţile locale care a susţinut cu îndârjire înfiinţarea unei orchestre în Piteşti, încă din perioada în care, din diverse motive, nu se punea problema concretizării unui asemenea proiect.

Vis împlinit. Dar…

Şi totuşi, remarcabila violonistă a trăit fericita zi la care visa. 25 mai 2017. Seara în care avea loc primul concert al Filarmonicii din Piteşti, în sala Teatrului „Al. Davila”. A făcut parte din „echipa” care a urcat pe scenă şi a cântat „Simfonia a V-a” de Beethoven. Astăzi, foştii ei colegi îşi amintesc că artista a plâns. De emoţie şi bucurie. Mariana Velicu nu a lipsit de la niciun concert, a cântat la fiecare spectacol până în primăvara anului 2016 când, pentru ea, s-a tras cortina. Pentru totdeauna. Nimeni în afara familiei nu ştia că trupul firav al celui mai bun instrumentist al Filarmonicii noastre era măcinat de cancer. Şi-a purtat singură povara Crucii. O lungă suferinţă purtată cu decenţă exemplară. Atât de mult a iubit muzica, încât a urcat pe scenă aproape până în ultima clipă, mascându-şi amarul inimii. În ziua de 4 mai a anului 2016, inima generoasă a Marianei Velicu şi-a încetat bătăile. Peste 500 de oameni au condus-o pe cel din urmă drum şi au dorit să o mai vadă o dată pe cea care le-a încălzit ani la rândul sufletele cu arta sa desăvârşită. Spectacole memorabile în care Mariana Velicu dădea pe scenă adevărata măsură a talentului ei. Acum toate au rămas în urmă.

A fost odată ca niciodată…

S-au scurs rând pe rând anotimpurile şi anii. E din nou primăvară, precum atunci, în urmă cu cinci ani când sicriul cu trupul neînsufleţit era coborât în criptă. Şi pomii înfloriţi din jurul mormântului îşi scuturau petalele peste marmura mormântului, asemeni unui ultim omagiu. Cei care au iubit-o şi preţuit-o au plâns îndelung. Atunci ca şi zilele acestea când, rând pe rând, foşti colegi din orchestră ori simpli spectatatori din rândul admiratorilor ei s-au perindat pe la cripta „Doamnei Viorii”, cum era supranumită. Nici fostul director al instituţiei, Jean Dumitraşcu, nu a uitat-o şi a depus un buchet de flori la mormânt. Foştii ei elevi au venit cu flori şi lumânări, s-au recules la crucea dascălului care le-a insuflat dragostea pentru muzica clasică. Dintre ei, unii vor fi povestind copiilor lor: „A fost odată ca niciodată o profesoară cu suflet nobil care fascina publicul când mânuia arcuşul cu mâinile-i de aur…”

Distribuie pe Facebook

Eduard Tomaziu

See Full Bio