Arămiu, pufos şi aromat, covrigul cu ou nu este o doar o reţetă care a trecut proba timpului în satele din Argeş, ci şi un produs cu specific muscelean care dă identitate locului. La 15 ouă se foloseşte un kilogram de făină de la moară. Secretul aromei stă în frăgezirea aluatului cu ţuică sau rom, dar și în cuptorul cu lemne pe care este copt. Considerat o gustare delicioasă între mesele principale ale zilei, dar și brand pentru zona Câmpulung deliciul se împarte de Paşte, de Rusalii și de Crăciun.
Reţeta covrigului muscelean cu ou s-ar fi pierdut, dacă nu ar fi fost salvată și îmbogăţită cu câte un ingredient de câţiva cofetari din zona Câmpulung.
Covrigul muscelean, brandul înregistrat la OSIM de laboratoarele ,,Un băiat şi o fată”, a început să facă înconjurul lumii. Fiind atestat ca produs tradițional, a fost prezentat la multe târguri și festivaluri de profil. Domnești, Cândești, Bughea de Jos, Bughea de Sus, Lerești, Dragoslavele, Rucăr, Stoenești – aceasta este aria așezărilor unde gospodinele harnice și pricepute prepară covrigul muscelean cu ou, după o rețetă care există încă din secolul 19.
Povestea covrigului muscelean cu ou este consemnată în monografia comunei Lereşti, care i-a dedicat și un festival.