„Dragostea în vremea holerei” (Gabriel Garcia Marquez) văd că n-a fost (încă) urmat de vreo carte care să fixeze viața noastră în vremea pandemiei cu virusul Covid-19! „Viața, sau dragostea, sau tristețea, sau frica în vremea Covidului” ar fi un nume! Nu știu de ce mi-a venit să mă răzbun într-un fel pe temutul Covid și să mă îmbrac, scriind aceste rânduri, cu protecția armăturii umorului. Nu al meu, ci al unor extraordinari satirici, umoriști sarcastici sau bonomi, oricum unii care îți provoacă râsul, exact medicamentul care întrece și rețeta binefăcătoare a teribilei doamne doctor Felicia Groșan.
L-am luat și eu, virtual, între reprizele de râs, de haz nebun, căci trebuie să te pregătești bine să citești cele trei cărți: Jerome K. Jerome – „Trei într-o barcă” (fără a mai socoti și câinele), Ilia Ilf și Evgheni Petrov – „Cele douăsprezece scaune” și, nu în cele din urmă, chiar cea dintâi, care ne-a inspirat amintirea acestei adevărate trilogii a râsului, Gabriel Chevallier – „Clochemerle”. Un nume inventat de autor, „cloche” (clopot) și „merle” (mierlă). Clochemerle, de la un pisoir (WC-ul de pe la noi, dar, băgați de seamă, cu prioritate pentru bărbați), a devenit un cuvânt simbol.
El a fost generat de ambiția unui primar, Barthelemy Piechut, de a lăsa în urmă ceva, un semn al trecerii sale ca ales pentru comunitate. Creditat astfel să fie un „moment” peste ani, pisoirul, sau urinoirul, sau WC-ul, cum vreți să îi spuneți, a devenit, în viziunea scriitorului – care ne… manipulează plăcut, stârnindu-ne reprize de râs, chiar de hohote – o moștenire hazoasă. Moștenire de primar… Locația fiind lângă o biserică, nu lângă vreo altă instituție de cultură, stârnește conflicte, chiar certuri socotite burlești. Și acestea – se înțelege, în text, în subtext, dar și în metatext – în comparație (asta trebuie să vă închipuiți) cu liniștea și confortul fizic și… „spiritul” al viitorilor beneficiari… Beneficiari care-i face plăcut proiectul…
Succesul acestei moșteniri a primarului a fost de o neașteptată longevitate: în 1948 s-a făcut un film după „Clochemerle”, ba chiar și o operetă. Ca să nu mai amintim că, în 1956, în localitatea Vaux-en-Beaujolais, o stradă poartă o placă ce amintește de autor. Iată cum cunoscutul vin Beaujolais a fost întrecut în faimă de un… WC din centrul orașului!
Jerome K. Jerome face din „Trei într-o barcă” o suită de scene hazlii, din întâmplările lui George și Harris plecați pe Tamisa pentru a se apăra de boli. Sigur, altele decât Covidul! N-am uitat nici câinele care lătra la fiecare toast care se făcea.
Ilf și Petrov au intrat în antologia mondială a umorului prin povestea lui Vorobianov care vrea să își regăsească scaunele confiscate de Revoluție; este ajutat de Ostap Bender, un personaj care a ieșit de mult din narațiunea cărții, întruchipându-l pe cineva care este mai mult decât un simplu descurcăreț!
Eeeheee! N-ați observat câți Ostap Bender populează democratica noastră societate? Ei bine, un singur lucru nu am luat în considerare: reacția Covidului împotriva căruia, în mijlocul restricțiilor de azi, am îndrăznit să îmi scot masca și să râd cât pot de… sănătos!
Zău așa, nu mai mergeți la farmacii, intrați în librării sau anticariate, apelați la internet sau la biblioteci și tratați-vă cu ceva reprize de râs întremătoare, față de atâtea restricții care ne fac posomorâți! Căci și WC-ul, și barca, și scaunele au ieșit, prin semnificații, din contemporaneitatea lor…
