Ca să nu le fac publicitate, nu am să spun numele posturilor, nici cum se cheamă emisiunile pe care le urmăresc uneori seara și de fiecare dată înjur cu năduf. Am intrat în lumea presei de un sfert de veac, semnând această rubrică și transmițând posterității adevărul necosmetizat al României de după ’89. Sunt ferm convins că altfel ar fi arătat astăzi această țară tristă dacă, după evenimentele de atunci, televiziunile n-ar fi scăpat măcar de sub controlul bunului simț.
O populație și așa ieșită bezmetică și înapoiată din tunelul comunist a fost tocată mărunt, zăpăcită, mințită, îndoctrinată, manelizată și tembelizată de patroni fără scrupule și de divizii de realizatori fără pic de coloană vertebrală. Răul s-a produs și nu vom scăpa curând de consecințele aduse de cohortele de grobieni, extremiști, liberschimbiști, vrăjitoare, maneliști și pupincuriști.
S-a dorit să dispară simțul civic, nevoia de dreptate și adevăr. Populația trebuia să rămână amorfă, să nu gândească, să nu progreseze, ci să aibă spirit de turmă, să se hlizească ore în șir la televizor, să se îmbete, apoi să se culce în timp ce alții vegheau să ne fie bine, ca să nu ne fie rău. A ieșit exact invers.
Pentru că nu era suficientă pandemia care a dat peste cap toată planeta, pe plaiul mioritic nebunia și războiul românilor cu ei înșiși au ajuns la paroxism și parcă se repetă istoria și atmosfera de coșmar de la începutul anilor ’90. Și atunci, ca și acum, gazul peste focul mocnit întreținut de interese personale și de partid este pus de televiziuni care o țin din zori și până în noapte cu „Breaking news” și „bombe” precum o făcea răposatul OTV. Iar lumea neinformată, care are necazuri, nevoi și trăiește în condiții precare, atâta așteaptă.
A reapărut Miron Cozma și a început să ne bântuie serile precum fantomele ce-i bagă în sperieți pe creștinii de prin satele amărâte din Oltenia sau Valea Jiului. Urlă, tună și fulgeră. A simțit că e momentul să se alăture câtorva turbulenți ce o țin langa cu poporul și iubirea de țara lui Burebista, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul. După 30 de ani, luminița de la capătul tunelului abia mai pâlpâie.
