Am vizitat multe oraşe mari din ţară, dar pe nicăieri nu mi-a fost dat să văd atâtea case de pariuri, farmacii şi restaurante tip fast-food pe metru pătrat ca la Piteşti. Asemenea comerţ domină peisajul şi mă întreb, cred că pe bună dreptate, în ce societate trăim? Dacă e să judec după tipul de comerţ predominant, aş spune că într-o societate săracă, bolnavă şi flămândă.
Ne mirăm?
Magazinele cu lucruri de folos la casa omului gospodar, cum se spune, dispar unul câte unul. Spre exemplu, pe bulevardul I.C. Brătianu, vizavi de Hotel „Cara”, găseai acum câţiva ani instalaţii sanitare cu tot tacâmul de accesorii. Astăzi, în acelaşi loc, pe o distanţă de peste 100 de metri, se întind, perechi-perechi, cazinouri, case de pariuri şi case de amanet. În centru, pe Strada Mare, e plin de farmacii. Cu toate acestea, când intri să-ţi iei reţeta, tot aştepţi la coadă. O fi şi din pricina cardului de asigurat care ne joacă deseori feste, dar cu siguranţă e şi din cauză că sunt din ce în ce mai mulţi oameni cu probleme în municipiu. Din păcate, nu e doar o remarcă empirică, faptul este confirmat şi de statisticile medicale. Ne mirăm de ce? Păi, în primul rând cetăţenii nu mai au timp să mănânce hrană gătită acasă şi se îndoapă la fast-food cu adevărate bombe alimentare. Mergeţi la orele prânzului într-una din unităţile de acest gen din buricul târgului şi o să vedeţi ce furnicar e: cozi şerpuite formate în special din tineri înfometaţi care aşteaptă tava cu „bunătăţuri” într-un zumzet continuu. Acum că a început şcoala, agitaţia atinge cote paroxistice. Dar nu doar comercianţii de mâncare la minut prosperă, ci şi antreprenorii din domeniul jocurilor de noroc.
Fug de la ore
De pe băncile clasei şi, câteodată, direct de acasă, „băieţii răi” dau fuga la cea mai apropiată casă de pariuri. De fapt, casele de pariuri nu sunt niciodată departe, căci Piteştiul musteşte de ele. Cu 5-10 lei în buzunar, pe repede-înainte, elevii joacă un bilet la „meciurile zilei” şi dau şi câteva „mâini” la păcănele în speranţa că îşi scot măcar banii de ţigări. După ce-i pierd, se duc să se împrumute şi revin la aparat în ideea că îşi vor recupera pagubele. E mare supărare în zilele cu ghinion şi nu de puţine ori se întâmplă să-şi verse nervii în local, fiind ulterior săltaţi de poliţişti. Am scris şi în ziar, în repetate rânduri, despre marea problemă a caselor de pariuri. Nu existenţa lor ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult, ci faptul că nu se respectă legea. Teoretic, minorii ar trebui poftiţi afară imediat cum trec pragul unor astfel de case, dar acest lucru nu se întâmplă decât foarte rar. Angajaţii se fac că nu observă pentru că, astfel, la finalul zilei, numără mai multe bancnote. În vreme ce la pariuri şi la fast-food e forfotă maximă, la Biblioteca Judeţeană sau la Muzeu e aproape pustiu…
George OLTEANU
3 Comentarii
Martor
Mai trebuie adaugate casele de amanet,covrigariile si magazinele SH de care e plin centrul orasului.
Totul se datoreaza Saraciei.
argesanu
daca nu erau sh-asurile cred ca umblau romanii ca indienii sa fim corecti pana la capat si oamenii cu dare de mana si patronii tot de la sh se imbraca
Puiu
Cât de rău te simţi, când afli din spusele unui tânăr, că trăieşti într-o societate saracă , bolnavă şi flămândă! Starea de rău provine de la faptul că tu, om mai în vârstă, începi să ai remuşcări, pentru că ai avut dorinţă să asiguri un viitor copiilor tăi, dar nu ai putut. Ce o fi în sufletul părinţilor care şi-au pierdut copiii în ’89 şi astăzi sunt doborâţi, pentru a doua oară, de calificativele societăţii în care au supraviţuit ei, să sufere mai departe? Trăsătura de bază a noii noastre orânduiri nu mi se pare corupţia, ci bătaia de joc. Bătaia de joc s-a instalat la orice nivel , în toate domeniile.Ce e mai dureros ,e faptul că bătaia de joc a reuşit, aşa cum neutronii reuşesc să treacă prin plăcile de plumb, să ajungă şi în nucleul familiilor. S-au înmulţit cazurile în care copiii îşi bat joc de părinţi, în care ritualul sfânt cu toată familia la masă a dispărut, fiecare mâncând ce apucă şi pe unde apucă. În condiţiile actuale, activitatea socială a scăzut, prin creşterea numărului de pensionari şi şomeri şi nu văd de ce nu mai este timp pentru mâncăruri gătite. De fapt noi, cea mai mare parte dintre noi, nu mai avem timp nici măcar pentru o vorbă frumoasă la adresa unui semen de-al nostru, indiferent care ar fi el. Am început să ne căutăm speranţa şi în lucruri foarte rele ,cum ar fi jocurile de noroc, asta fiind cea mai proastă soluţie cu implicaţii foarte grave.Unii au obosit să tot spună ca numai educaţia, cultura şi credinţa ne pot aduce pe drumul cel bun. Va fi bine numai pentru cei care au urechi să audă. În rest, păcate şi tristeţe!