Mare trebuie să fie bucuria pictorului Augustin Lucici. Sufletul său chemat de Părintele Ceresc în ziua de 1 decembrie, surâde. Cum altfel să fi privit el șirul artistilor plastici, al actorilor și oamenilor de cultură care astăzi au venit încă de dimineață, ca-ntr-un pelerinaj, la cripta sa? Din cauza restricțiilor impuse în cazul celor răpuși de Covid 19, înmormântarea de ieri a fost atipică. Doar câțiva apropiați au avut dreptul de a participa la serviciul divin, și el restrâns ca durată. Interdicția a sporit durerea colegilor de breaslă, a prietenilor și admiratorilor operei sale vaste. Pe de o parte pierderea acestui mare Artist și Om care avea cultul prieteniei, pe de alta, imposibilitatea de a-i da cea de pe urmă sărutare, cum obișnuiește din vechime în ritualul înmormântării.
Astăzi, încă de dimineață mulți oameni au venit la cimitirul Sf. Gheorghe. Ghidați de gropari și de funcționarii administrației cimitirului, au găsit locul de veci în care a fost depus trupul lui Augustin Lucici. Printre coroanele trimise de Cristian Gentea, primarul Piteștiului, Ion Mânzână, președintele Consiliului Județean, Uniunea Artistilor Plastici și ale câtorva familii apropiate, au fost așezate buchete și aranjamente florale. La ora prânzului zeci de candele ardeau și pesemne și în zilele următoare, ele vor fi înlocuite de altele pe care le vor aprinde cei care deplâng moartea artistului și vor veni rând pe rând să se reculeagă. Dintre toate coroanele se distingea de departe una formată din garoafe, trandafiri roșii și crini albi. Pe panglică un text înduioșător. Distinsa doamnă Stela Lucici, alături de fiul Augustin si nora Larisa, promit că îl vor iubi și ii vor păstra o veșnică amintire celui care a fost soț, tată și socru, Augustin Lucici. Lesne de imaginat sfâșietoarea jale a soției care, din cauza faptului că a fost infectată cu Covid 19, nu a avut voie să participe la înmormântare si nu își poate părăsi domiciliul încă o săptămână.
Starea sa de sănătate este bună, virusul nu se manifestă agresiv și sunt speranțe mari pentru o însănătoșire rapidă. După repetarea testului, îndată ce i se va permite ieșirea din izolare, doamna Stela se va opri direct la cimitir unde își va plânge iubitul soț. Dacă va mai avea lacrimi și izvorul ochilor nu va seca în aceste zile cumplite când artista pătimește în singurătatea casei, copleșită pe de o parte de nemiloasa boală iar pe de alta de durerea sufletească si dorul omului alături de care și-a petrecut viața…
Un Comentariu
Konstantin von Neurat
Pe Lucici il cunosc de vreo trei decenii si ceva iar remarcabilul acestui personaj al Artelor se leaga fara echivoc de un talent si o boemitate aparte. Nu era omul care sa se supuna vreunei reguli si cu atat mai putin sa fie un fel de supus al vreunui trend. El a existat printr-o creatie destul de putin inteleasa care se misca intre Renastere si Coneliu Baba. Lucici a fost mereu un om care oscila intre zambete si tristete, un om care niciodata nu a privit camera video in obiectiv cu un balbait teatral menit sa scoata din sarite orice reporter. Pentru necunoscatori ar fi bine de stiut ca artistul era o fabrica de facut tablouri ale carui productii valoroase se numara totusi pe degetele de la ambele maini. Doar cativa detin opere care depasesc cu mult zeci de mii de euro avand un trend crescator in perspectiva trista legata de trecerea acestuia in nefiinta. Multi le-au primit cadou fara sa aiba nici cea mai mica intelegere legata de capitolul unui obiect de arta valoros. Le-au acceptat din obligatie, din recunostiinta sau din dorinta de a oferi unui cui o menire pe un perete gol. Este greu de crezut ca Pitestiul care numara cea mai mare colectie privata a lui Lucici sa realizeze cotatiile infernale pe care acesta le va avea peste ani si prea putini sunt aceeia care constientizeaza trecerea in nefiinta a unui artist consacrat. Pe vremea cand Augustin si Stela intrau la Academia Nationala d Arte concurenta depasea cu mult pe aceea de la Harvard sau Cambridge. Amandoi si altii asemenea lor poarta destinul remarcabil al concurentei. Lucici nu vorbea niciodata despre acele exigente fiind adeseori amfitrionul celor mai teribile degustari din spatele unor vernisaje. Prin mainile lui au trecut o multime de absolventi ai aceleiasi institutii de arta care i-a gazduit pe Brancusi, pe Baba pe Grigorescu, pe Pallady si pe multi altii. Pitesteanul Augustin Lucici si-a tocit coatele pe aceleasi banci din strada G-ral Budisteanu din Bucuresti fara sa faca din asta un subiect de amvon. Pentru cei care nu stiu este bine sa afle ca in semnatura pictorului exista un semn indubitabil al celor 9 lucrari de valoare absoluta care astazi se afla la oameni care nu au habar ne existenta lor. Un indiciu comun le face diferite de celelate si ofera sansa unor colectii extrem de valoroase.