# Corespondenţă din Germania
Vaccinul antiCovid-19 elaborat de firma „BioNtech” din Mainz împreună cu firma americană”Pfizer” se află în faza finală, înainte de a fi autorizat de Agenţia Europeană de Medicamente. De remarcat este că acest vaccin a fost conceput într-un timp record, de zece luni. În general,vaccinurile au nevoie de 8-10 ani de cercetare şi testare. Pentru actualul vaccin au fost necesare testări în laborator, iar în ultima fază au fost încheiate cu succes studii pe 44.000 de persoane. Vaccinul trebuie administrat de două ori, la un interval de trei săptămâni, iar protecţia se instalează la patru săptămâni de la aplicare. Serul promite o protecţie de 90%.
În aşteptarea apariţiei pe piaţă, se lucrează deja la un plan naţional, la o strategie de vaccinare a populaţiei. Vor exista centre de vaccinare şi grupuri prioritare, ca de exemplu: personalul medical şi de îngrijire pe termen lung, apoi persoane cu vârste peste 60 de ani şi cu risc crescut de îmbolnăvire, angajaţii care asigură servicii esentiale. Ţelul: realizarea unei imunităţi colective la nivelul a 55-65% din populaţie. Este de presupus că această campanie de mari proporţii va dura cel puţin un an.
În mod realist trebuie, totuşi, subliniat că niciun vaccin nou, recent autorizat şi aplicat în masă, nu este o armă minune care va birui dintr-o lovitură pandemia de Covid. S-ar putea ca rezultatele incipiente să fie mai modeste, să împiedice doar evoluţia gravă a bolii, nu şi contagiozitatea, adică puterea de transmitere a infecţiei. Nu se ştie cât timp va dura protecţia. Recent au fostdescrise modificări (mutaţii) ale virusului în Danemarca, fenomen tipic pentru orice virus. Dar norocul este că există cel puţin patru tipuri diferite de vaccin, care au la bază o altă tehnologie, produse de alte firme de medicamente. Iar aceste vaccinuri se află în fază avansată.
Doi cercetători de origine turcă, au reuşit să elaboreze noul vaccin: prof. dr. Ugur Sahin şi sotia sa, prof. dr. Özlem Türeci, ambii copii ai unor emigranţi veniţi după război să lucreze în Germania.
Uniunea Europeana a semnat deja contracte prin care va putea fi livrat vaccinul în toate statele membre. Acesta poate ajunge şi în SUA, Canada şi Japonia.