În lumea medicilor de orice specialitate se vorbește că un diagnostic poate fi ușor sau greu de stabilit unui bolnav care-ți intră pentru prima dată Œn cabinet. Sigur că mai este și varianta nefericită ca suferința celui consultat să nu poată fi precizată, indiferent de investigațiile de laborator făcute acestuia. De aici, atƒtea greșeli ce apar Œn toate țările, indiferent de gradul profesional, de renumele doctorului sau de dotarea cabinetului. Pentru că una-i teoria și alta-i practica, fiindcă și cei mai mari practicieni pot avea zile extrem de obositoare cƒnd Œn minte nu le cad la timp fisele salvatoare, iar oricum o dai, medicina nu-i ca aritmetica Œn care totul este la fel și la Videle, și la Paris: 1+1=2.
Am avut șansa ca spre finalul anilor ’70 să-l am ca mentor – și să mă formez Œn preajma lui ca specialist – pe profesorul doctor Pavel Vulcan, un dermatolog de talie europeană. Față de medicii secundari care erau la abecedarul acestei nebănuit de complexe și grele specialități, se comporta firesc și fără prețiozități de mare savant. L-am auzit de multe ori spunƒndu-ne sincer: „Măi, copii, nu știu ce boală are acest bolnav. Să știți că niciun diagnostic nu-i greu de precizat, cu condiția să te gƒndești la el la momentul potrivit”.
Recent, am avut la consultații un caz aparent banal. Un medic veterinar, cu cƒteva decenii de experiență Œn domeniu, mi-a arătat pe fața dorsală a labei unui picior trei locuri Œn care parcă fusese capsat de dinții unui animal cƒnd pășise Œn șlapi printr-un spațiu verde. Mi-a cerut părerea: să fi fost șarpe, viperă, dihor sau arici?
I-am spus că nu am văzut niciodată un caz similiar: Œn urma mușcăturii, piciorul se umflase și se Œnvinețise. ×n cazul viperei ar fi avut nevoie de ser antiviperin. Iar dacă ar fi fost vorba de arici sau dihor, de ser antirabic. Pentru că rezervorul natural de rabie (turbare) nu-i doar vulpea, ci și aceste două dihănii.
