Întins pe 80 de hectare și la o aruncătură de băț de „Arpechim”, fostul CET Sud II Pitești a fost clădit în „epoca de aur”, iar în democrația ce a urmat a devenit un fel de „eldorado” al strângătorilor de fier vechi. Abandonat în rugina pustietății industriale, uriașul complex energetic a ajuns un ansamblu de ruine. Coșul de fum, cele două turnuri de răcire, pavilionul administrativ, atelierele de intervenţii şi de reparaţii sunt în paragină. De parcă această pagubă nu ar fi fost de ajuns, termocentrala-fantomă s-a transformat într-o rampă de gunoi. Pe platforma cu dărămături este un du-te vino al mașinilor mari și mici încărcate cu deșeuri.
Peisaj sinistru și… lacustru
Construit în anii ’80, complexul energetic urma să îndeplinească proiectul utopic ceaușist „indepedența energetică a României’”. Proiectul care a înghițit sume uriașe în comunism, când poporul era pe cartelă, nu a fost digerat în anii de libertate. Destinat să funcţioneze pe cărbuni pe baza unei tehnologii revoluţionare şi să alimenteze cu energie termică și electrică atât „Arpechimul”, cât şi Piteştiul, proiectul a eșuat. Termocentrala era în decembrie 1989 la nivelul de probe tehnologice şi trebuia pusă în funcţiune în 1990. Însă, după Revoluţie, nu s-au mai acordat bani de la Guvern şi s-a ales praful de întreg complexul energetic. Îngropată în uitare și nepăsare, fosila CET Sud II pătează obrazul municipiului reședință de județ.
Terenul de la CET Sud II a fost câștigat de Primăria Pitești în urma unui proces. Atât Primăria Pitești, cât și Primăria Bradu au cadastrate o parte dintre drumurile de acces, iar pentru obținerea dreptului de proprietate pe căile de acces cele două instituții sunt, de ani buni, în litigiu.
Peisajul CET-ului este sinistru și… lacustru. O bucată din drum și câteva structuri din beton sunt înghițite de ape. Ruinele, mlaștina și gunoaiele sunt dominate de trei construcții gigantice. Coşul de fum care sprijină, ca o coloană funerară, bolta cerului, măsoară 280 metri, fiind, probabil, a doua cea mai înaltă structură din România. Înalte și ele de câteva zeci de metri, cele două turnuri de răcire, devastate și dezosate, amintesc de turnurile gemene de laWorld Trade Center.
Scheletele clădirilor par că se deșală când camioanele duduie pe drumurile înecate în apă și noroi. Mânate de Vasilica, șapte capre pasc printre zidurile dărâmate. Cornutele rumegă frunză și măceșe, țopăind peste grămezile de moloz. Femeia povestește că în desișul ruinelor a întâlnit vulpi și câini ciobănești, dar și oameni care, în ascunzișul clădirilor prăbușite, se descotorosesc de deșeurile de acasă. „E dezastru la groapa de gunoi! Aruncă tot felul materiale de construcții, mobilă, țoale, bidoane, sticle, cartoane”, a spus Vasilica.
Turn solar și bungee-jumping
CET Sud II Pitești este îngropat la răscrucea istoriei care a schimbat regimul comunist în cel democratic. În situl contemporan, priveliștea grobiană cu trunchiuri, coloane și platforme este zugrăvită cu tușe ale arhitecturii antico-industriale. La un moment dat, municipalitatea visa să transforme turnul CET-ului Sud în obiectiv turistic. A luat în calcul montarea unui lift cu care turiștii să urce până în vârful coșului de fum.
Recunoscut pentru lucrurile nebunești pe care le face, Flavius Cernescu a luat-o înaintea autorităților, cățărându-se cu mâinile goale pe turnul de 280 de metri. Imaginile surprinse de o cameră montată pe capul acestuia sunt absolut incredibile; clipul a fost postat pe net și îi ține pe privitori cu sufletul la gură.
Într-o altă vreme, o echipă mixtă de cercetare, formată din profesori şi studenţi de la Bucureşti au prezentat la Universitatea din Piteşti un proiect îndrăzneţ, cu un design ultramodern pentru zona CET Sud Piteşti, care însemna o centrală solară, zone de agrementși parcări cu prize pentru autobuzele şi autoturismele electrice. De asemenea, realizatorii proiectului au avut în vedere proiecţii holografice 3D de la înălțimea coșului de fum şi construirea unui terminal de zepeline care să plece din vârful turnului spre Cozia, Horezu sau Polovragi.
Alte idei năstrușnice a fost transformarea coșului de fum într-o platformă de bungee-jumping. Nu știm ce se va alege de aceste proiecte. Cert este că până să fie exploatat, terenul fostului CET II Pitești se transformă într-o rampă de gunoi, iar termocentrala-fantomă va deveni în viitorul apropiat o bombă ecologică.
Un Comentariu
Anonim
Se poate, deci şi un Traian Coşovei – „Victoria de la Oltina” – pe invers ?!