La sfârşitul săptămânii trecute, Gothilf Lorch, cetăţean german cu rude în România, un vechi prieten şi colaborator al ASCHF-R Argeş, a vizitat din nou Piteştiul.
Consilier local
Deşi este persoană cu handicap grav imobilizat în fotoliu rulant special conceput, Gothilf Lorch se bucură de aprecierea şi încrederea concetăţenilor săi, care l-au ales consilier local în Tubingen, oraş din sud-vestul Germaniei, în landul Baden-Wurttemberg, unde funcţionează una dintre cele mai prestigioase universităţi din Europa – Eberhard Karl, fondată în secolul al XV-lea. În calitatea sa de ales local, el este foarte implicat în lupta privind respectarea legislaţiei referitoare la drepturile persoanelor cu handicap, de la care nicio autoritate nu-şi permite să se abată. Dacă de-a lungul anilor Gothilf Lorch a venit pe meleaguri argeşene cu donaţii constând în fotolii rulante, cadre de mers, cârje şi semicârje şi alte dispozitive necesare persoanelor cu handicap locomotor, de data asta sosirea sa la Piteşti a fost doar pentru a-şi revedea prietenii, în special pe Adrian Popescu, preşedintele executiv al ASCHF-R filiala Argeş.
Ca şi cu alte ocazii, oaspetele a fost interesat să viziteze atelierul de reparaţii şi distribuţie gratuită de dispozitive medicale necesare locomoţiei, amenajat printr-un parteneriat public privat încheiat între ASCHF-R şi Consiliul Judeţean Argeş pe Calea Drăgăşani.
Sprijin
Totodată, şi-a exprimat dorinţa de a înnopta în pădurea Trivale, într-o rulotă adaptată nevoilor sale speciale, iar administratorii Complexului „Cornul Vânătorului” i-au pus la dispoziţie necondiţionat spaţiul necesar parcării vehiculului. „Având nevoie de un mijloc de deplasare, musafirul a fost transportat din Trivale la sediul DGASPC Argeş, unde funcţionează atelierul, şi retur cu un taxi special adaptat nevoilor persoanelor imobilizate în fotoliul rulant, aparţinând firmei Valentin. Cu acest prilej semnalăm apariţia primului asemenea vehicul în Piteşti şi îmi exprim speranţa că şi celelalte companii similare din municipiu vor respecta prevederile Legii nr. 448/2006 de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, unde se stipulează obligativitatea ca operatorii de transport să aibă cel puţin un asemenea vehicul”, ne-a declarat Adrian Popescu.
Refuz
Vă reamintim că, în anii anteriori, ASCHF-R Argeş a avut oportunitatea de a primi un astfel de automobil din Germania în scopul de a fi folosit ca taxi atât pentru oamenii imobilizaţi în fotoliul rulant, cât şi pentru celelalte categorii de călători. Demersurile întreprinse, care însemnau şi crearea a trei-patru noi locuri de muncă, s-au lovit însă de refuzul autorităţilor locale, care au afirmat că şi-aşa în Piteşti sunt mai multe taxiuri decât ar fi nevoie şi nu mai e loc pentru încă unul. Să sperăm că situaţia se va schimba în viitorul apropiat, când operatorii de taxi vor trebui reautorizaţi şi decidenţii vor pricepe că şi în România, aşa cum se procedează în celelalte state europene, legea privind promovarea şi protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi trebuie respectată şi aplicată, nicidecum interpretată.
Val. NICOLAU
Un Comentariu
Mirela Maria
Felicitari Taxi Valentin !!!