„Vreau ca melodiile mele să aline suflete”
George Mărgineanu este un tânăr din Curtea de Argeș, în vârstă de 23 de ani. Acesta este pasionat de muzica populară, fiind profesor la Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești. Despre cum și-a descoperit dragostea pentru folclor, dar și despre cele mai mari reușite, George ne-a vorbit în următorul interviu.
– De unde pornește pasiunea ta pentru muzică?
– Pasiunea pentru muzică și pentru folclor a început la vârsta de 4 ani datorită bunicii mele. Ea m-a învățat primele melodii populare pe care trebuia să le cânt la grădiniță, apoi la fiecare festivitate sau serbare școlară am participat cântând diferite melodii.
– De ce ai ales muzica populară?
– Am ales muzica populară pentru că am simțit că acest stil mă reprezintă și așa îmi pot exprima toate trăirile.
„Am cântat alături de orchestre celebre”
– Care consideri că sunt cele mai mari reușite ale tale?
– Cele mai mari reușite ale mele consider că sunt studiile pe care le-am făcut, mai exact: am absolvit Liceul de Arte „Dinu Lipatti”, Școala Populară de Arte Pitești, am absolvit Facultatea de muzică din Pitești, iar în prezent sunt masterand în același domeniu. Reușite ar fi și toate premiile obținute de-a rândul anilor, participând la festivaluri de folclor, concursuri, spectacole. De asemenea, am avut onoarea și privilegiul să cânt cu orchestre celebre, cum ar fi Orchestra „Lăutarii” și cu maestrul Nicolae Botgros.
– Cum ai decis că vrei să fii profesor de muzică? Cum te simți în această postură?
– În prezent sunt profesor-expert de canto popular în cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești și am ales această profesie deoarece îmi place să lucrez cu copiii, cu oamenii în general. Îmi place să transmit mai departe ceea ce am învățat în toți anii de studiu, iar pentru aceasta îi mulțumesc doamnei manager al școlii, Elena Iagăr.
„Vreau ca ascultătorii mei să se regăsească”
– Vorbește-ne despre melodiile tale, ce îți dorești să transmiți prin ele?
– Pentru repertoriul meu am ales să cuprind toate temele, de dragoste, de petrecere, de pahar, de familie, de străinătate. Îmi doresc ca ascultătorii acestor melodii să se regăsească și mesajul transmis să le poată alina sufletul.
– Ce îți dorești să faci pe viitor?
– Plănuiesc să duc la capăt un album cu diferite piese, folclor autentic și muzică lăutărească veche, să-mi termin studiile la master și să mă dezvolt din punct de vedere profesional, dar și personal.