Mihaela Andreea Giulea are 22 de ani, este absolventă a Facultății de Jurnalism din Pitești și în prezent masterand la Antropologie în cadrul S.N.S.P.A. București. Aceasta are o pasiune pentru scris, având și un blog în care își scrie impresiile despre cărți, filme sau melodii. De asemenea, aceasta a scris 6 capitole dintr-o poveste sub numele de „Urlet surd”. Despre ce o inspiră, dar și ce vrea să transmită cititorilor ei, Andreea ne-a vorbit în următorul interviu.
„Pasiunea pentru scris, din generală”
-De unde pornește pasiunea ta pentru scris?
-Pasiunea pentru scris a început undeva în școala generală, mai exact pe la finalul clasei a VI-a, deci undeva prin 2011. Eram la un fel de after school, iar colegii mei erau îngrămădiți în spate și discutau despre ceva. De atunci eram creativă, dar nu mă exprimam în vreun fel, iar ideea proiectului colegilor mei mi-a plăcut mult și m-am supărat pentru că nu eram și eu implicată. Atunci mi-am promis că voi scrie o povestioară mai bună decât ei de una singură. Nu știu cât am reușit asta, dar anii au trecut și lucrurile au evoluat.
-Cum ai decis să-ți creezi propriul blog?
-Am văzut un film pe Disney, tot prin 2011, Harriet Spioana: Războiul Blogurilor, și atunci mi-am făcut primul blog, dar mai mult din joacă pentru că voiam și eu să fiu ca personajele din film. Problema a apărut în punctul în care m-am trezit cu un blog și cu 0 idei sau habar de cum funcționează un astfel de site. În timp am tot schimbat denumirea, am postat muzică și alte povestioare (care nu mai sunt acum pe blog), dar eram încă la început și totuși mică și neinițiată. Dar din 2015 m-am apucat serios de treabă, cu un blog început de la zero (pentru că am șters toate postările pe care le publicasem până atunci) și cu foarte multe idei în minte.
„Povestesc lucruri din care am învățat”
-Ce subiecte obișnuiești să abordezi?
-Partea de lifestyle e încă o parte a blogului la care lucrez, încerc să îmi găsesc un pattern, un mod de abordare a subiectului și de prezentare a poveștii, pentru că asta e tema principală a blogului, fie că e vorba despre povești fictive, fie lucruri care mi s-au întâmplat și din care am învățat.
Încerc să scot din fiecare cântec, carte sau film despre care scriu câte un lucru pe care l-am învățat sau observat și care cred și sper că le poate oferi celor care îmi citesc blogul câte un plus de perspectivă, mai ales că toate cele trei fac parte din cultura populară (pop culture) și acest lucru influențează foarte mult oamenii, chiar și indirect, mai ales generațiile noi. Sunt construite să stârnească reacții, iar blogul are rolul de a ordona cumva aceste lucruri, sau cel puțin asta încerc să fac.
-Ce mesaje și sentimente vrei să le transmiți cititorilor tăi?
-Sunt o persoană pozitivă, iar când am început serios în 2015, scriam orice, fără frână și fără perdea, lucru pe care nu îl mai fac acum pentru că sunt anumite momente în care nu poți spune chiar tot, din acest motiv, separat de povești și celelalte extensii ale proiectului, vreau să prezint lumea reală, dar într-un mod nostalgic și optimist. Cât despre mesaj, înainte să schimb sloganul în „în prea multe cuvinte”, era „râzi cu visele și dansează cu fricile”. E unul dintre cele mai profunde mesaje care mi-au trecut prin minte de când scriu pe pagină, dar nu l-am mai afișat pe blog pentru că vreau să se simtă prin ceea ce e scris, fix în acele „prea multe cuvinte” pe care le scriu.
„Oferă soluții celor care caută”
-Vorbește-ne despre povestea la care ai scris deja șase capitole.
-Povestea care rulează acum pe blog este chiar prima pe care am scris-o, în 2011. Desigur, nu sub forma de acum, dar în esență e cam același fir narativ. E una dintre cele mai dragi povești pentru că am pus foarte mult suflet atunci când am încercat să îi dau o formă, mai ales că singura idee pe care o aveam era finalul și a trebuit să lucrez în jurul lui.
-Care sunt cele mai importante lucruri de care ții cont atunci când scrii?
-Țin cont de faptul că scriu în pielea unei persoane fictive. Ada Lowood este un pseudonim și în același timp un personaj în tot universul blogului. Majoritatea poveștilor care vor intra pe pagină sunt deja scrise, iar toate sunt conectate în sensul că un personaj dintr-o poveste e rudă cu alt personaj din altă povestioară și tot așa. E un proiect destul de îmbârligat și trebuie să țin cont de câțiva arbori genealogici pentru a nu da peste cap tot sistemul.
Pe partea de povești sunt foarte importante detaliile, iar pe partea de articole și care ține strict de blog, încerc să găsesc un mod în care să prezint mai liber și mai simplu ideile pe care vreau să le transmit. Am tendința să vorbesc mult și să mă pierd în argumente și nu vreau să se regăsească acest lucru decât sub o anumită formă: cea a prietenei cea mai bună. Acele discuții pe care le ai cu oamenii în care ai încredere și vrei să le ceri sfaturi. Din păcate, blogul nu are sfaturi, dar ar putea oferi soluții celor care caută.
-Ce surse de inspirație ai?
-Mă inspir din oameni și situații, dar mai ales din emoții, lucru pe care încerc să îl reflect pe blog așa cum pot.
„Îmi doresc să public cât mai multe povești”
-Care sunt planurile și dorințele tale în legătură cu acest domeniu?
-Îmi doresc să public cât mai multe povești și să evoluez pe partea de lifestyle. Pe de-o parte, încerc să găsesc un format bun pentru un podcast pe care îl am pe spotify despre diferite cazuri misterioase, crime nerezolvate și teorii extraterestre. Am încercat să fac și un canal de youtube cu personajul lui Lowood animat, dar am realizat că mai bine rămân pe scris, așa că o să combin partea de instagram (unde postez desene) cu un newsletter, separate de blog, unde vreau să scriu despre diferite întâmplări istorice, fie că e vorba de viața unui faraon sau despre istoria ușilor, spre exemplu. Orice lucru pe care îl vedem a fost inventat cândva, fie de natură, fie de om și este mereu o poveste de spus despre orice.
-Pe final, spune-ne care este feedback-ul pe care îl primești de la cititori, dar și câteva lucruri pe care le consideri reprezentative ție.
-Nu prea sunt comentarii pe pagină. În mare, oamenii mi-au scris în privat pe facebook sau pe instagram și mi-au spus că le place blogul, iar aceste lucruri mă bucură foarte tare. Am păstrat tot feedback-ul pe care l-am primit și voi trece citatele pe blog, mai ales la povești, unde sunt cele mai multe.
Cât despre mine, sunt doar o fată cu o foarte mare fascinație pentru oameni și viață și cred cu tărie că există un ceva bun în orice, indiferent de greutăți. Nu fac niciun lucru în care nu cred și încerc să lucrez cu mine, ca persoană, înainte de orice.
