„Ferice de omul care îşi găseşte plăcere în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui. El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit” Citind acest psalm al lui David, credincioşii care ani la rând au frecventat mănăstirea Cotmeana se gândesc cât de mult i se potrivesc cuvintele fostului lor păstor sufletesc.

S-au deschis Cerurile

Treizeci de ani a slujit părintele Ioasaf în altarul bisericii mănăstirii Cotmeana. Ani jertfelnici în care a împlinit regula de aur menită a oricarui monah: „Munceşte şi te roagă!” A trudit ca un rob şi s-a rugat precum regele David, în psalmii pe care-i murmura şi în clipele de răgaz ale nopţii, de pe banca din faţa chiliei sale, privind bolta înstelată: „Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut…” A fost căutat de tot mai mulţi oameni iar în timp şi-a creat faima unui duhovnic desăvârşit, iscusit în lupta cu duhurile întunecate care pun stăpânire pe biata fire umană. Locaşul în care slujea a devenit neîncăpător şi stareţul a construit o biserică nouă. Apoi chilii. Şi anexe, trapeză pentru hrănirea monahilor. Pelerinii veniţi şi din judeţele învecinate căutau altă hrană. Cea spirituală. Şi o găseau la fiecare slujbă săvârşită de părintele Ioasaf. La fiecare Taină a Sf. Maslu, la fiecare Moliftă a Sf. Vasile cel Mare în care părintele se lua la harţă cu duhul necurat care-l stăpânea pe bietul creştin posedat din faţa sa: „Piei Satană, fugi! Depărtează-te! Ieşi!” Cu vocea sa tunătoare, alunga demonul. Dumnezeu i-a dat har şi l-a ajutat în tot ce şi-a propus. Din tot ce primea, cuviosul Ioasaf împărţea cu săracii care băteau la poarta maănăstirii, împlinind cuvântul Domnului: „În dar aţi luat, în dar să daţi!” În Săptămâna Patimilor din acest an, Dumnezeu a cerut sufletul părintelui Iosaf. Călătoria lui pământească s-a sfârşit şi cerurile s-au deschis pentru a-l primi. 

Mulţime de oameni la crucea lui

Trupul neînsufleţit a fost aşezat, firesc, în pământul mănăstirii pe care a iubit-o, la Cotmeana. Din ziua înmormântării şi până azi, candelele sunt mereu aprinse. Florile mereu proaspete. Nu doar localnicii dar şi pelerini care veneau deseori, fii şi fiice duhovniceşti ale celui considerat drept între cei plăcuţi lui Dumnezeu, vin de la distanţe mari pentru a se reculege şi ruga la mormântul părintelui lor drag. Ei sunt încredinţaţi că păstorul lor a devenit mijlocitor pentru ei, la Tronul lui Dumnezeu. Din cauza resticţiilor sanitare impuse de Starea de Urgenţă în care se afla ţara, în ziua înmormântării sale, mulţiumea credincioşilor nu a avut acces. Între timp, oamenii, de aproape sau de departe vin la Cotmeana. Se adună la mormântul stareţului. Şi fiecare deapănă amintiri. Mulţi susţin că părintele Ioasaf le-ar fi apărut în vis! Îmbrăcat în alb, ori într-un lan cu flori sau învăluit într-o lumină strălucitoare, încurajându-i să nu îşi piardă credinţa, să aibă o viaţă curată, să facă fapte bune.

Olga Panaete, proprietara unui lanţ de florării din Piteşti depune mărturie despre „apariţiile” cuviosului iar fiica ei, distinsa poetă Doiniţa Panaete, este gata să adune într-o carte mărturiile celor care de-a lungul timpului au cunoscut binefaceri de tot felul după ce stareţul s-a rugat divinităţii. În ziua de 29 august s-au împlinit fix 30 de ani de la numirea lui Ioasaf stareţ al Mănăstirii Cotmeana. Zeci de oameni s-au perindat pe la mormântul său iar ÎPS Calinic Argeşeanul şi întreaga obşte monahală s-au rugat pentru sufletul său. Acolo, la crucea lui, lângă florile înmiresmate care-i acoperea mormântul, credincioşii s-au încredinţat unii pe alţii mărturisind că, rugându-se, cuviosul Ioasaf îi „ascultă” şi mijloceşte la Dumnezeu pentru împlinirea dorinţelor fiecăruia.

Distribuie pe Facebook

Daniel Vâlceanu

See Full Bio