Restricţiile sanitare impuse de autorităţi în vederea limitării răspândirii infecţiei cu Covid-19 i-au afectat şi pe sărmanii care primeau zilnic mâncare la Centrul social „Ghenadie Arhiereul” situat pe bulevardul Republicii din centrul Piteştiului. Acest edificiu construit pe terenul fostei case parohiale în care a locuit vrednicul de pomenire, părintele Marin Drăguşin, era, până la apariţia pandemiei, locul de întâlnire al multor oameni amărâţi din municipiu.
Parohul bisericii „Sfîntul Ioan Botezătorul”, pr. prof. univ. dr. Ion Popescu, fostul decan al Facultăţii de Teologie din Piteşti, a iniţiat un program social în cadrul căruia 15 persoane, cazuri sociale atent verificate, primeau zilnic, la prânz, trei feluri de mâncare. Până în momentul instituirii stării de urgenţă în România, cei 15, majoritatea bătrâni, veneau şi mâncau în sala amenajată chiar în fosta cameră a părintelui Marin Drăguşin, binecuvântată fie-i memoria! Hrana caldă era primită în sistem catering de la un restaurant, în baza unei înţelegeri dintre unitatea de alimentaţie publică şi parohie.
După instituirea măsurilor restrictive pe care le ştim cu toţii, cei 15 oameni care mâncau zilnic aici veneau doar să îşi ridice pachetele cu hrană, conform unei programări stricte. Cum de la 1 septembrie autorităţile centrale au decis redeschiderea restaurantelor, a teatrelor şi cinematografelor, desigur cu respectarea unor măsuri, Patriarhia Română a permis că şi bisericile, schiturile şi mânăstirile pot să reorganizeze, precum odinioară, programe de ajutorare a celor sărmani, prin care să li se ofere hrană caldă.
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” se va conforma, astfel că, dintre cei 15 oameni ajutaţi, cei care doresc pot mânca în sala Centrului „Ghenadie Arhiereul” sau pot veni doar să ridice pachetele, fiecare după cum preferă. Desigur, se vor respecta regulila de bază: distanţarea. În paralel cu această activitate, pe un teren alăturat centrului social-filantropic se desfăşoară ample lucrări de construcţie a unei capele mortuare şi a câtorva locuiţe sociale. Deşi este la pensie, părintelui paroh Ion Popescu i s-a permis să slujescă în continuare şi să îşi ducă la bun sfârşit vastul proiect cu care va rămâne în istoria judeţului Argeş. Locuinţele sociale proiectate şi finanţate de părintele Ion Popescu, cu ajutorul enoriaşilor şi a unor sponsori, este un proiect unic pe cuprinsul eparhiei Argeşului şi Muscelului.