Deunăzi, un europarlamentar român a simțit nevoia să apeleze la niște termeni latini și s-a făcut de râs: a pronunțat aiurea cuvintele. Prima reacție a auditoriului: nu știe, n-a făcut limba latină la școală, sau – cum zice francezul – „a fait l’ecole buissonniere” (a chiulit – în traducere liberă). A doua: nu are scuze! Trebuia să se pregătească dacă își respecta statutul și auditoriul. Ministrul Adrian Curaj a socotit că școala nu mai are nevoie de limba latină; este, o fi zis, o limbă moartă și încarcă programa școlară. Și, pentru a simplifica lucrurile, a basculat latina ca pe un deșeu…
Îmi amintesc că un grup de intelectuali reprezentativi, apoi și Academia au intervenit, formulând un Apel pentru premierul Cioloș. Acesta nu a catadicsit să le răspundă; guvernul de mai puțin de un an avea alte obiective, nu pe cele naționale… Există, într-adevăr, și acum părerea că programa școlară este prea încărcată și specialiști și „specialiști” taie mereu, subțiind-o. Este îndeobște cunoscut de către cei din domeniu și de către cei care nu au trecut ca gâsca prin apă… „prin domeniu” că școala se sprijină pe patru piloni: a învăța să știi, să faci, să fii și să trăim împreună. Te învață să gândești, cum să înveți. Competențele de aici vin. Cei care s-au sesizat și au sperat că politicienii vor avea timp și gândirea/competența de a evalua corect decizia au atras atenția că întoarcerea spatelui față de latină duce chiar la deznaționalizare. Degeaba!
Dacă observăm numai că fondul principal de cuvinte al limbii române este latin și avem argumentul… deznaționalizării. Și asta în timp ce ungurii, nemții, polonezii, să luăm doar trei exemple, nu au renunțat la limba latină! A fost o vreme când o catedră de latină din Germania era total românească, cu profesori și foști colegi de facultate, pe la începutul anilor 1970!!! Cum să faci față, de exemplu, polemicilor în legătură cu originea poporului român dacă îți vor lipsi specialiștii?!?
Îmi amintesc că, argumentând în alt articol, acum câțiva ani, necesitatea de a ști și latina (ca specialist), am înșirat termeni latini, absolut utili, care desemnează numele speciilor, numele unor medicamente, termeni din farmacie și medicină, din meteorologie, astronomie, din justiție. Enumerăm și acum câțiva: de jure (de drept), erga omnes (față de toți), sine die (fără termen), q.e.d. (quod erat demonstrandum), ad rem (la obiect), ad hominem (referitor la persoană), a fortiori (cu atât mai mult), ab ovo (a o lua de la început), ex aequo (în mod egal), modus operandi (mod de a opera), nec plus ultra (dincolo nu se mai poate), ad libitum (după dorință), argumentum ad absurdum (argumentare la absurd) etc.
Medicul, farmacistul, juristul, un om cultivat (…) se folosesc de acestea și de altele (multe), pe care nu pot să le enumăr exhaustiv. Este evident că românul europarlamentar s-a făcut de râs! Așa cum se fac și cei care spun „perspectivă de viitor”, „privind retrospectiv”, „mijloace mass-media” – pleonasme, sau „juristconsult”… Deh, latina!
