# La „Zinca”, combinația între cursurile „față în față” și cele online pare a fi soluția convenabilă
Am intrat în ultima lună de vacanță. Școala argeșeană încearcă să se pregătească pentru ce va urma în noul an de învățământ. Sau mai degrabă încearcă să… ghicească schimbările ce-o așteaptă, întrucât directorii din sistem n-au primit – cel puțin până vineri – nicio hârtie oficială cu precizări, instrucțiuni sau recomandări. Pentru colectivele numeroase de copii școala hibrid, combinația între cursurile „față în față” și cele online, pare a fi soluția convenabilă în criza corona.
Probleme, necunoscute, întrebări
La Colegiul Național „Zinca Golescu” Pitești scenariul galben, în care elevii merg alternativ la școală, ar fi cel care ar permite respectarea măsurilor de siguranță sanitară. Însă învățământul hibrid (mixt) conduce la un neajuns: dublarea activității profesorilor.
„Așteptăm precizările cu privire la organizarea activității în noul an școlar. Nu am văzut nimic scris, nu am primit nimic oficial, dar încercăm să ne pregătim. Probabil că vom scinda colectivele de elevi în două grupe și vom desfășura activitatea concomitent online și „față în față”. Iar grupele de copii care vin la școală se vor roti, probabil, săptămânal. Asta ar fi una dintre variante. Până acum nu am luat nicio decizie. O vedem ce spun și colegii. Sunt multe variabile de luat în calcul… O problemă apare în momentul în care se vor scinda colectivele, fiindcă automat se modifică numărul de ore. Dacă rămâne varianta „față în față” pentru toate clasele terminale, atunci elevii dintr-a VIII-a și dintr-a XII-a vor fi împărțiți în grupe. Iar colegii din aceeași clasă vor învăța în săli diferite, probabil cu profesori diferiți. Avem clase cu câte 30, 32 sau chiar 34 de elevi, iar distanțarea fizică poate fi respectată doar dacă scindăm colectivele numeroase. În acest caz, va trebui să dublăm și cadrele didactice. O soluție ar fi ca profesorii să facă niște ore în plus pentru care să fie plătiți, fiindcă predarea pe grupe e o variantă complicată.
În plus, trebuie să găsim o modalitate de a desfășura orele în condiții optime și din punct de vedere tehnic. Dacă se merge pe învățământul hibrid, atunci elevul care învață online trebuie să aibă același acces la informație, precum elevul din banca școlii. Dacă predarea este transmisă în direct, atunci elevul care stă acasă trebuie să aibă un echipament IT cu o rezoluție bună, ca să-l vadă pe profesor și să-l audă.
Sunt multe probleme, multe necunoscute, multe întrebări. Unele întrebări sunt legate de adaptarea materiei la criza corona – se așteaptă un ghid elaborat de Ministerul Educației. Altele sunt legate de recreații și de modalitatea în care elevii vor intra la cursuri pentru a-i ține la școală în deplină siguranță. Poți să faci azi un scenariu, care să nu mai stea mâine în picioare. Eu cred că elevii noștri se vor adapta, au această capacitate și îi susțin familiile.
Provocările noul an școlar sunt multe. Eu sper să le asigurăm elevilor, precum și profesorilor niște condiții cât de cât acceptabile… Va fi un pic dificil, dar problemele nu sunt de nerezolvat. Încercăm să identificăm cea mai bună variantă. Problema este că și profesorilor, și elevilor le lipsește școala tradițională. Ne dăm seama de valoarea unui lucru abia atunci când îl pierdem” , a spus directoarea colegiului, Maria Broștescu. La Colegiul „Zinca” învață în două schimburi (dimineața și după-amiaza) aproximativ 1.300 de elevi din clasele a V-a până într-a XII-a. În total sunt 44 de clase dintre care 40 – de liceu și patru – de gimnaziu. O treime din clădirea colegiului – însemnând nouă săli de clasă în care nu se intră – este blocată de un șantier inactiv.