Profitând de decizia CCR referitoare neconstituţionalitatea internării/carantinării persoanelor infectate cu Covid-19, până ieri 130 de pacienţi au fost externaţi la cerere. Informaţia a fost adusă la cunoştinţă în cadrul conferinţei de presă de prefectul Emanuel Soare, alături de care s-au aflat Bogdan Olar, inspector-şef al ISU, şi Ion Samoilă, şeful ITM Argeş.
Izolarea, cea mai eficientă măsură
„Din păcate, trendul transmiterii noului coronavirus se menţine pe un trend crescător. Toţi vor fi monitorizaţi prin medicii de familie şi poliţişti. Unii dintre cei care s-au externat la cerere sunt asimptomatici, iar alţii diagnosticaţi pozitiv. Prin urmare există risc să transmită virusul. Li se va recomanda să stea acasă, să respecte măsurile sanitare, să evite contactul cu alte persoane. Izolarea este cea mai bună măsură de evitare a contaminării celor din jur. Dacă nu vor fi găsiţi la domiciliu în momentul controlului, riscă să intre sub incidenţa legii. Asta e tot ce se poate face în acest moment. Rămâne să vedem ce se va decide după 15 iulie”, a spus prefectul Soare.
Cazuri multe, dar dispersate
Tot prefectul afirma că din 102 de localităţi argeşene, 92 sunt afectate de Covid. Deşi peste tot există cazuri active, nu se poate vorbi despre focare. În 30 de localităţi este câte un caz, în alte 30 câte două-trei sau patru, în altele mai multe şi tot aşa. Din acest punct de vedere, susţine prefectul, nu ar fi motive de îngrijorare. Totuşi, în ultima lună media infectărilor a fost de 35-40 de cazuri/zi, cauza fiind nerespectarea măsurilor de siguranţă sanitară. „Din păcate, în toate acţiunile de control la care am participat, am constatat că mulţi cetăţeni nu poartă mască de protecţie, nu păstrează distanţa, nu respectă normele de igienă. De asemenea, un alt factor de risc ridicat de transmitere îl reprezintă naveta spre şi dinspre locul de muncă”, afirma prefectul.
Apel public la primari
„În acest moment, spunea Emanuel Soare, nu dorim instituirea de măsuri restrictive la nivelul judeţului. Dar atâta timp cât cetăţenii şi operatorii economici nu vor respecta măsurile dispuse pentru starea de alertă, evoluţia pandemiei este greu de preconizat. În ziua când se virează banii pe carduri, bancomatele sunt luate cu asalt de pensionari care nu poartă măşti, nu păstrează distanţa. De asemenea, sunt autorităţi locale care nu asigură condiţii agenţilor economici din pieţe, târguri, oboare. Fac apel public către primari să asigure condiţii igienice minimale – apă curentă, săpun, hârtie igienică, dezinfectanţi – la grupurile sanitare folosite de comercianţi şi de cumpărători”.
Spitalele nu mai fac faţă
În ceea ce priveşte numărul peroanelor infectate, prefectul a precizat că, în mediul urban, cele mai multe cazuri sunt la Piteşti, urmat de Mioveni, Câmpulung, Ştefăneşti, cărora li se adaugă Topoloveni, Curtea de Argeş şi Costeşti. „Cea mai dificilă situaţie este cea a spitalelor, care la această dată sunt supraaglomerate şi nu mai fac faţă solicitărilor. Personalul medical este epuizat, managerii sunt aceeaşi, pacienţii sunt nemulţumiţi, e tot mai greu de asigurat circuite separate. Secţia ATI de la Spitalul Mioveni rămâne închisă. Cu toate eforturile depuse încă nu am identificat soluţii de rezolvare. Aceeaşi situaţie se poate înregistra şi la secţie de infecţioase a aceluiaşi spital, care funcţionează tot cu personal detaşat. Din păcate, există voci care neagă existenţa virusului, context în care riscul de creştere a contaminărilor rămâne foarte ridicat”, declara Emanuel Soare.
Invitaţi la conferinţă, Bogdan Olar şi Ion Samoilă au prezentat activităţile în care a fost implicat personalul ISU şi al ITM Argeş, aspecte despre care noi relatăm zilnic.