În Imperiul German din anul 1880 a fost votată legea celibatului feminin pentru profesoare, lege abolită în 1950. Prin acea lege profesoarele din serviciul public trebuiau să aleagă între carieră şi căsătorie. Era postulată ideea că femeile nu pot satisface concomitent obligaţiile de soţie, mamă şi pedagog. Aflăm din publicaţii şi mărturii ale descendenţilor din familii de profesori că şi în Transilvania fusese introdus celibatul profesorului. Această reglementare s-a extins în toată Europa. Se încetăţenise titulatura de „domnişoara profesoară”. Şcolile erau atunci subordonate bisericii catolice sau evanghelice.
Ancorarea învăţământului în secolul XXI presupune în mod obligatoriu utilizarea metodelor de predare moderne, cum este internetul. Ponderea personalului didactic feminin este evidentă în vestul şi estul Europei. În Germania, procentul stabilit este de 70%. În timpul actualei epidemii, majoritatea profesoarelor au lucrat de acasă, fiind nevoite să facă saltul digital necesar pentru predarea materiei şcolare, dar s-au ocupat şi de îngrijirea propriilor copii, care nu au mai frecventat creşa, grădiniţa sau şcoala. Acum asistăm cu emoţie, dar şi cu admiraţie la redeschiderea unităţilor de învăţământ. Ad-hoc, profesorii au dovedit calităţi de instructori şi manageri. Structura claselor cu păstrarea distanţei, regulile de igienă şi planificarea cursurilor a necesitat o suprasolicitare colectivă. Experimentul „Corona” este dorinţa de revenire la normalitate, ţinând cont de toate măsurile de prevenţie.
Şcolile, dar şi grădiniţele au devenit laboratoare de cercetare. Se fac teste pentru depistarea virusului atât în rândul elevilor, cât şi al personalului. În curând vor începe vacanţele de vară. Studiile actuale vor fi de folos la dezvoltarea unor strategii noi pentru redeschiderea şcolilor.
