Circulă pe net o glumă care-şi are doza ei evidentă de cinism: cică „Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne avertizează că se vor întoarce la normalitate doar cei care erau normali şi înainte. Să fie clar, e o pandemie, nu un miracol!” Să fie clar – zicem şi noi: odată cu relaxarea măsurilor restrictive, miracolul a întârziat să apară pe meleagurile noastre. Iar „normalul” din România pare la fel de anormal ca şi până acum.
Lumea s-a săturat de Covid-19! După trei luni de izolare, oamenii nu mai vor să audă de această boală, chiar dacă ea există şi provoacă parcă şi mai multă suferinţă. Prin urmare, în pofida tuturor avertismentelor şi a ştirilor negative, mulţi au lăsat garda jos sau pur şi simplu nu îşi dau seama de pericol. La Piteşti, de pildă, în autobuze masca nu mai e obligatorie, deşi o hotărâre de guvern susţine contrariul.
Cine călătoreşte pe linia 2, de la un capăt la altul al oraşului, ştie ce spunem: în autobuze sunt grupuri de oameni, unii cu puradeii după ei, care nu au nicio treabă cu măsurile de protecţie. Şi – mai grav – nimeni nu are nicio treabă cu ei! Nimeni nu le cere socoteală, nici măcar pentru bilet. Ca să nu mai vorbim de faptul că dezinfectantul uneori lipseşte – asta e, se consumă! – iar alteori nu mai e… dezinfectant, e săpun lichid, e orice altceva, dar, în fine, e…
E clar că pe unii nu-i spală nicio pandemie! Iată un alt exemplu, parcă şi mai alarmant: mulţi nu poartă mască de protecţie în microbuzele maxi-taxi, acolo unde se presupune că şoferii, care rup bilete la urcare, controlează situaţia. Aiurea, pe ei şi pe şefii lor îi interesează mai mult să iasă banu’, iar Covidul îi încurcă. Problema e – şi mă adresez în primul rând dumneavoastră, domnule prefect al judeţului – unde e poliţia, care ar trebui să facă verificări mai dese pe traseele de transport public de călători? Cum sunt permise astfel de situaţii în aceste zile în care cereţi populaţiei să rămână în continuă alertă?
Asta e „normalitatea” la care revenim după pandemie! Unii nu au învăţat nici acum că trebuie să poarte mască, accesoriu care poate face diferenţa între sănătate şi boală, între viaţă şi moarte. Dar asta ţine de educaţie şi de cei care ţi-o oferă. Profesorul universitar Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, vorbea recent la Goleşti, într-un cerc restrâns, tocmai despre aceste lucruri, despre educaţie, despre omul care ar trebui să sfinţească locul. „Învăţătoarea mea – zicea distinsul academician – ne arăta la şcoală cum să ne tăiem unghiile, cum să mânuim furculiţa şi cuţitul… Nu îi trebuiau indicaţii de la ministru pentru asta”…
În concluzie, ce e de făcut? Nu e niciun miracol: oamenii trebuie învăţaţi să… înveţe.
