N-am fost prea cuminți. Mâine guvernul „promite” să dea o hotărâre de guvern privind prelungirea stării de alertă. Joia trecută, președintele Iohannis a reiterat apelul către parlamentari de a vota proiectul de lege în acest sens. Păi, din nou, suntem în situația de a ne pune întrebarea dacă avem sau nu controlul asupra propriei noastre vieți?
Dacă împărtășim opinia stoicilor, atunci ce este să ni se întâmple ni se întâmplă și basta. Ca un destin scris pe frunte. Chiar dacă acum o săptămână, opoziția, cu dl Ciolacu în frunte, se bătea cu pumnul în piept că nu se va întâmpla asta. Că vom avea parte de relaxare. Totuși, se pare, că va trebui să mai suportăm cu stoicism încă două săptămâni de restricții? Dacă nu chiar mai mult, în caz că dinamica infectărilor va semnaliza alarmă. Deși ne-am fi dorit să trăim cu ideea că am putea viețui într-o lume în care avem controlul asupra propriei vieți. Noi, nu autoritățile!
Iată-ne plonjând în plină filosofie antică. Cu pesediști epicurieni și liberali stoici. Sigur, mi-ar plăcea să cred că am putea să avem măcar un control parțial asupra propriei noastre vieți. Că o chestie ca asta cu Covidul, care ține sabia aplecată asupra grumazului nostru, nu-i decât o fandoseală inutilă. Cu gândiri și răzgândiri. Din rațiuni mai degrabă electorale. Că liberalii și pesediștii se joacă de-a puterea, de-a uite Covidul, nu e Covidul, inclusiv la noi în județ. Că, totuși, și la unii, și la alții, ar trebui să funcționeze o minimă responsabilitate morală. Că liberul arbitru este cu adevărat liber.
Dar, după cum se vede, nu este. În pânza de păianjen a pandemiei se țes interese electorale. Transparent și ineficient pentru o populație stresată, obosită, demoralizată, iritată. Care vrea destindere. Parlamentul ar fi trebuit să decidă democratic prelungirea stării de alertă, dar a anunțat-o/forțat-o președintele de marțea trecută. Transparent, nu?! Să știm ce ne așteaptă. Și s-o facem cu stoicism. Cum am mai stat atâtea zile în casă, mai stăm acolo două
săptămâni, o lună sau cât va mai fi nevoie. După odihna de acasă, ce atâta nevoie de mare, de relaxare, de vacanță? Ar trebui să punem osul la muncă. În paralel cu asta, jocul politic merge înainte, în Parlament, ca sârba în căruță. Cu amenințarea unei moțiuni de cenzură, dacă Guvernul Orban nu respectă legislația în vigoare privind majorarea pensiilor și dublarea alocațiilor pentru copii? Epicurean, ne vom relaxa la o terasă cu o bere, dând cu banul pe cine vom vota la toamnă. Pe social-democrați, că s-au bătut pentru marea relaxare sau pe liberali, că ne-au furnizat-o cu porția? Parcă o văd pe d-na Merkel reluând replica dată grecilor care cereau ajutor: „seara, când noi ne pregăteam să mergem la culcare, ca să putem merge la muncă dis-de-dimineață, voi vă îmbrăcați ca să mergeți la petrecere“. Povestea noastră cu greierele și furnica, nu?!
Și, continuând seria interogativă, mă întreb, recitind povestea din antichitate transmisă nouă, modernilor, de Diogene Laerțiu. Care poveste spune așa: „am fost sortit să fur“ – țipă ca din gură de șarpe sclavul.
„Și să fii biciuit!“ – i-ar fi replicat Zenon, care l-a prins la furat. Mă întreb, așadar, și eu, cine va fi biciuit azi sau mâine, în piața publică, fiindcă au murit oameni în halate albe îngrijind bolnavi fără echipament de protecție? Fiindcă s-au încredințat achiziții fără licitație. Fiindcă s-au speculat materialele sanitare? Fiindcă s-au făcut angajări prin derogare de la lege. Fiindcă s-au împrumutat bani cu ghiotura și nu
s-au investit, doar s-au cheltuit, unii, pe mofturi. Fiindcă s-a pierdut și se pierde un timp prețios cu meciuri electorale, în loc să ne preocupe pe toți o strategie națională de relansare economică, de supraviețuire într-o Uniune Economică și ea debusolată de pandemie. Luciditate să fie!
În fine, noi cum vom vota la toamnă? Ca niște roboți organici? Manipulați? Dezinformați? De cine? De inteligențe umane ori artificiale?
Pe tineri împotriva pensionarilor? Niște „expirați“! Pe analfabeți împotriva elitelor. Mă mai ispitește să revin aici și cu întrebarea lui Harari din cartea mult citită „21 de lecții pentru secolul XXI“: dacă reușim să facem o mașinărie mai deșteaptă decât noi, cum ne vom descurca în continuare? Că, la rândul ei, și mașinăria asta cibernetică poate face ceva și mai inteligent? Și tot așa, până ce autorul ei, creatorul ei, omul, va fi la rândul lui, manipulat, controlat?
Păi, la urma urmei, omul nu-i și acum controlat? Pentru un vot. Care vot măcar de l-am da unor politiceni deștepți, capabili să poată să se descurce când e vorba să administreze mai bine țara asta. La care toți spun că țin, dar nu dau doi bani pe ea. Se umflă doar în pene, precum cocoșii. La televizor, în Parlament. Fandosindu-se inutil! Că au intrat în politică de dragul, chipurile, de a face bine țării ăsteia. Păi, fac? Da, fac. Bine lor, dar nu și țării pe care o scot mereu la mezat! Ca să-și rotunjească ei averile. Ăsta să fie rostul politicii? O fandoseală! Inutilă! Cum se întâmplă acum!
