De câteva zile au fost relaxate măsurile de protecţie împotriva pandemiei de Covid-19. Guvernanţii împreună cu specialiştii în medicină ne asigură că, în anumite condiţii, putem să ne vedem de viaţa noastră normală. Şi, într-adevăr, văzând cum îşi urmează cursul noul virus, am putea sta liniştiţi şi cu braţele încrucişate, ca simpli spectatori. Am putea… Dacă nu ar fi în joc grija faţă de sănătatea oamenilor, grijă care, în vârtejul frământărilor de azi, ne leagă pe toţi laolaltă, oricât am dori să ne războim între noi. Iată de ce este necesar să ne ferim de primejdii, care încă ne ameninţă şi să ne dezvăluim unele greşeli, de pe urma cărora suferim toţi în aceeaşi măsură. La astfel de greşeli voi face referire.

În primul rând, îi învinuiesc pe guvernanţi pentru afacerea „Sparanghelul”. Adică, în plină carantină a unui colţ de ţară, respectiv în judeţul Suceava, tu guvernant ai facilitat deplasarea oamenilor la muncă în Germania şi în alte ţări europene, cu riscul îmbolnăvirii acestora. Apoi, îi învinuiesc pe cei care au asigurat ordinea pe timpul stărilor de urgenţă şi de alertă, pentru excesul de putere de care au dat dovadă atunci când au constatat încălcări de reguli din partea unor conaţionali. Aceşti amatori îmbrăcaţi în uniformă au creat în ţară o stare de nervozitate şi dezechilibru sufletesc, recurgând la măsuri umilitoare împotriva ordinii şi a bunelor moravuri. Răspunderea pentru realitatea aceasta, dacă de răspundere poate fi vorba pentru felul cum ţara noastră a fost şi este înrâurită de consecinţele sanitare, economice şi morale ale pandemiei, ne priveşte pe toţi, deopotrivă, cei care avem de vegheat la sănătatea şi bunăstarea ţării. Nu e o problemă, cum vrea Victor Ponta să creadă, pe care am putea s-o dezlegăm pe cale exclusiv politică.

Îi învinuiesc pe guvernanţii aceştia, aşadar, că au tulburat un proces de conştiinţă necesar printr-o agitaţie poliţienească inutilă. Au fost aplicate unor cetăţeni amenzi de neimaginat, pentru lucruri de nimic, precum că nu a fost scrisă cum trebuie declaraţia de părăsire a domiciliului. Şi exemple de astfel de abuzuri ar putea fi date la nesfârşit. Apoi, aceiaşi guvernaţi chiar au introdus cenzura în cazul unor informaţii destinate publicului. O cenzură fantezistă, pentru că nu astfel se impune ordinea, și absurdă, pentru că oricum informaţiile în ziua de azi nu mai pot fi oprite să circule. Această cenzură mi-a adus aminte de anii tinereţii mele, când am trăit în şoaptă. Şoapte la serviciu, la şcoală, pe stradă, în cafenele, toate şoaptele transformate în bancuri despre situaţia care era cu adevărat reală. Şi astfel, au fost momente în timpul acestei pandemii de Covid-19 când guvernanţii au făcut întuneric, adică au închis lumina raţiunii. Şi am pornit cu toţii, cu micile sau marile afaceri, cu strada, cu restaurantele, cu cluburile la vânătoare de umbre. Drept care, atmosfera actuală este atât de încărcată de spiritul conspirator, încât s-ar cuveni să impunem o nouă măsură excepţională, anume să ne punem un căluş la gură, nu numai masca pe faţă. Este vorba despre tot felul de zvonuri nebune ce zboară din om în om, din grup în grup, despre cum a fost contaminat pământul cu virusul în lupta pentru supremaţia economică a lumii.

Şi apoi vin amănuntele. Oamenii aceştia simpli sunt cu adevărat competenţi în materie. Ei vin cu toate amănuntele deodată. Ore în şir de vorbărie goală sub umbrele teraselor în sfârşit eliberate. Deci, după multă tăcere, apare acum prea multă vorbărie. Însă nu cenzura pune capăt unei astfel de vorbării, ci educația.

Prin urmare, toată această toaletă a vorbăriei goale, ferită de controlul opiniei publice şi a bunului simţ, are cele mai grave neajunsuri. În primul rând, zăpăceşte lumea. Împiedică reacţia sănătoasă a publicului, care fie prin râs, fie prin indignare, fie printr-o îndreptăţită revoltă, pune în pericol măsura de relaxare în faţa noului virus, care totuşi bântuie printre noi. În al doilea rând, ascute luptele politice, care pur şi simplu fac ca societatea noastră să devină şi mai vulnerabilă în faţa lui Covid-19. Deci, acum, în plină relaxare a măsurilor împotriva coronavirusului, în plină lumină, aşadar, când mai toţi oamenii acestei ţări ştiu despre ce este vorba, politicienii găsesc de cuviinţă să se acuze unii pe alţii, în funcţie de interesele personale şi de partid, făcând din relaxarea sanitară o încleştare a luptei politice. Fiindcă nu se înţelege faptul că relaxarea este mai mult economică şi mai puţin socială. Trebuie să găsim în continuare puterea şi mijloacele necesare de a rezista în faţa acestui virus nenorocit şi de a-l învinge. Deci, nu cu relaxare dionisiacă vom obţine această victorie, ci cu puţin stoicism social. Dar stoicismul nostru, social sau individual, potrivit deprinderilor şi moravurilor vieţii noastre, nu se răspândeşte precum virusul. Şi nu este vorba nici de un stoicism care să se lipească pe ziduri sub formă de lozinci politice sau să se prezinte la televizor sub formă de publicitate. Este şi el tot o consecinţă a educaţiei. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio