# Medii încheiate în situații excepționale
A început numărătoarea inversă până la încheierea situațiilor școlare. Vineri, elevii din clasele a XII-a și a XIII-a își iau adio de la anii de liceu. Copiii din clasa a VIII-a termină școala la 5 iunie, iar o săptămână la târziu restul elevilor intră în vacanța de vară.
Scurtcircuitat de restricțiile impuse de pandemie, anul școlar nu va avea niciun corigent sau repetent. Măsurile luate de ministrul Educației sunt fără precedent. Elevii cu medii sub 5 pe semestrul I sunt salvați nu de… clopoțel, ci de școala de acasă, întrucât aprecierile pentru activitățile online pot anula dezastrul din catalog, fiind fructificate în note de trecere.
Ordinul prin care este reglementată modalitatea de încheiere a situaţiei şcolare pe semestrul al II-lea a fost publicat în Monitorul Oficial. În document este prevăzută modalitatea de încheiere a situaţiei şcolare „în situaţii obiective, cum ar fi calamităţi naturale, intemperii, epidemii, pandemii, alte situaţii speciale care impun suspendarea cursurilor pentru o perioadă de timp care nu permite încheierea situaţiei şcolare pe semestrul al II-lea”. Să exemplificăm:
- Dacă elevul nu are nicio notă pe semestrul al II-lea şi nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, media semestrului I devine media anuală;
- Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea şi nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, a doua notă va fi considerată media din primul semestru;
- Dacă elevul nu are nicio notă pe semestrul al II-lea şi se poate valorifica activitatea desfăşurată online, situaţia şcolară semestrială se poate încheia cu cel puţin două note;
- Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 şi nu se poate valorifica activitatea desfăşurată online, atunci cadrul didactic decide, împreună cu elevul sau cu părintele acestuia, data la care cursantul poate susţine o lucrare scrisă sau un proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală. Valorificarea activităţii online prin calificativ/notă se face cu acordul elevului sau cu acordul părintelui, se arată în ordin.
Un Comentariu
Anonim
Nici CORIGENȚI nu mai există, nici corigențele nu mai sunt ce-au fos odată…S-a dus dracu’ tot farmecul Şcolii… cu Covidul !…
Trăiască ANALFABEȚII buni…de „cârcă”! Trăiască Neoliberalismul şi neoCOLONIANISMUL care ne-au eliberat de …povara PROMOVĂRII …de la AN …la AN !